ÎNTÂMPLĂRI DIN VIZUINĂ ( II )

Greu de îndurat traiul, ascuns în vizuina acestei ierni șturlubatice ,după ce te-ai înmuiat, în urmă cu doar o săptămână, în aurul soarelui de Păresimi.

Așa că păcălesc zăpada potrivnică și scot periscopul ochiului, ca să surprind văicăreala neamului. Și ce de sudalme, ce de  zvârcoliri năvălesc din țara răvășită de vreme și, mai greu, de vremuri.

Am luat , sub cojoc, câte ceva din presa online

E mai ușor de folosit . Că este acorporală, cam ca aerul puturos de sub cojoc și cu aceleași „arome”.

Când să adorm de profunzimea „presei”, sar ars de un cuvânt nemaivăzut / auzit:

BORDELINE.

A  nu-l lăsa la toți dracii?!

-Scoală, Ioane și răscolește sacii cu vorbe, că te  spurcă „cucul cel armenesc”, rămas de la humuleștenul pe care ți-i ciudă că  și-a depănat Amintirile!

Cu osârdie , găsesc vocabula într-un lexicon de psihiatrie. ( Țin cartea asta mereu sub pernă, ca să aflu când dau, de n-oi fi dat, în mintea cea de pe urmă. )

Buclucul a început din pricina unui fin analist al simptomelor  bolii neamului, care ne trage spre râpă. El decide că „românii sunt un popor BORDELINE”!

    O FI DE RĂU?...O FI DE BINE??

Trag dicționarul  la vedere și, cu ușor tremur de inimă, aflu că boala îsi ia numele, nu și esența, din – nici se putea altfel – engleză, cu accepția „de graniță” și se abreviază BPD =bordeline personality disorder.

Stați o clipită: merge- mănușă, la noi: că ne întâlnim la toate; la granița civilizației moderne, la cea sărăciei, a lenei (lasă-mă să te las!), la marginea deznădejdii, a democrației, a speranței de viată si a celorlalte „fericiri”!

 Sar fuguța la definiție, cu nădejdea că nu s-or potrivi notele definitorii cu cele zise de mine , mai sus.

Bordeline=tulburare prelungită de comportament, activă la persoanele peste 18 ani

și care se manifestă prin:

·         dificultate de control al emoțiilor;

·         stare accentuată de revoltă;

·         imagine distorsionată despre sine;

·         tendința de a se crede fără valoare, imperfect;

·         subminarea propriilor reușite;

·         impulsiv, respinge pe cei din jur și antagonic în dispoziție,

 deși dorește, disperat,relații, afecțiune.

N-are leac. Nici chimicale, nici buruieni, nici descântece!

ESTE SOCOTITĂ BOALA SPECIFICĂ ANILOR ’010-’30 (Pe bune!)

Și o întâmplare cu noroc: Un psihiatru genial – Linehan-, el însuși bolnav, a intuit o terapie, pe care a numit-o „ minte înțeleaptă”.

S-a și a lecuit, iar până mai ieri, și vreo 10.000 de tulburenți:

 Pacienții , relaxați  (noi suntem!) își urmăresc respirația adâncă, urmându-i intens drumul până  la organul țintă, considerat vinovat de stricăciune (la noi capul e vinovat! în el dăm!).

Și , fără glumă, intrăm în Evropa adevărată, cu capul sănătos…pe umeri.

Notă: Cum se poate ajunge în Capitală, dau fuguța cu soluția la primministreasa rotund coafată; îi dau leacul pentru neamul nostru  bordeline.

 Și devine Ioana de Arc a României.

Până atunci voi, cei 2-4 cetitoti, respirați adânc. Cu capul. Să fiți în fruntea neamului.

 Și încălecai…

ÎNTÂMPLĂRI DIN VIZUINĂ ( I )

În zi de Sân’Alexii, când se zice / crede că Ocrotitorul lumii din ghizunii  primește defilarea supușilor săi, mai ales șerpi, urși și altecelea, în zi deAlexii, zic, destup intrarea  vizuinii mele din dotare, ca să măsor potopul de zăpadă adus as’noapte de semințiile barbare de la Pol.

Și mă bucur, că-n ajun, am adus o poală de tuberculi stranii, dintr-un mușuroi de pe grădină.

Guliile, napii porcești …și cu alte nume fistichii, fac bucuria amintirilor mai tuturor acelora care „au purtat opinci” și poartă toată viața lor, chiar ajunși academicieni, stigmatul ofensator de „țărani”.

Trag zăpada pufoasă ca astupuș  pe gârliciul ascunzătorii și mă dedau plăcerilor ascunse în adeneul copilăriei din alt mileniu ,  alt secol.

Scot la ronțăit bunătatea  de gulii, salvate de la nămeții nopții.

 Și mă trezesc, dus într-o clipită, în primăverile acelui timp, când pe la  Păresimi (Miezul Păreților),miezul postului, adicătelea,  încercam cu tălpile goale, dacă s-a aprobat porunca sfântului de mai sus ( din cer! ), de ieșire la colțul ierbii.

Mai întâi și-ntâi, formam ceata, podghiazul încă androgin, după criteriul uliței de adresă. Alegeam capul și judele =legiuitorul, singurii răspunzători în fața victimelor șotiilor de peste vară:

-M-o pus Nicu:  să dau în geam, să fur verzăruri ( pentru cufureală), la canonitul pisicilor.

Și… și…

Și făceam proiecte, sofisticate și cu juruieli de împlinire, până la prima zăpada a iernii. 

Erau, mă jur, acum, mai realiste și mai operaționale decât (vai, ce „barbarisme neadecvate epocii de atunci!) decât cele ale guvernelor efemere de azi bată-le să le bată…

Prima năvală … prima bucurie ne era otrocolul prin grădinile vecinilor, în căutarea guliilor. Le săpam cu bățul, cu ghearele din dotare-iernare, le puneam în poalele cămeșoiului de cânepă (pe atunci nu se fumau frunzele cânepii, că rămâneam fără izmănuțe; încercam cu mătase uscată din strujeni=coceni).

Ne adunam, în fugă și, la adăpost de curenții încă reci, în vreo risipitură de coastă, începeam ronțăitul prăzii.

Ritualul era același,  an de an: * ne făceam  scăuieșe în pământul râpii, după rang,

                                                     * adânceam la/între picioare o gropiță ușor de apărat de furii megieși;

                                                     * luam  „fructul”, îl ridicam spre soare și-l scrutam atenți, să-i  savuram transparența violeta a mugurilor țuguiați;

                                                      * ștergeam țărâna de 2-3 ori, pe cămeșoi , de formă;

                                                      * mușcam hulpavi, până ce istoveam toată prada;

                                                      *începeam iscodirea granițelor, la vecinii mai avuți sau mai înceți la masticație.

Și începea războiul de întregire a rezervei.

Astăzi știu multe despre poreclita gulie porcească. E la modă, ies din ea bunătăți neimaginate .

 Și mai lecuiește, pe negândite, tot felul prăpădenii, în cap cu diabetul zaharat.

Pe domnește, i se zice TOPINAMBUR. Are lungi și captivante istorii.

Ba chiar și o statuie din bronz, prin Franța!

Notă: Când sfântul șerpilor, va zice din clopot, noua ieșire  din vizunii  vă mai spun câteva pătărănii despre miraculoasa „fructă”!

A!  Și uitam: pe acelea aduse aseară le-am hăpăit aidoma ceremonialului …

Ce-om fi fost și ce ajungem

Căutam astăzi o informație despre cea mai catastrofală dezlănțuire a iadului din măruntaiele pământului peste bicisnicul și visătorul om.

Nicio legătură cu oareșice  vânzoleli mitice (adjectiv drag ardelenilor, derivat după Unire, din Mitică, al lui Caragiale!) de pe malul Dâmboviței.

Aveam în tărâța  memoriei un nume ciudat – Krakatoa  ( update:  Krakatau, cică, cel mai destructiv vulcan, care , în 1883 se sumețise să îngroape, apocaliptic, neamul lui

Adam.

 Dar nu, nu-mi era deajuns.

 Am insistat!

Așa am ajuns în preistorie, unde  Întelepții-Înțelepților (spendid superlativ!!) adică Strabon și Platon, localizau un vis de civilizație – Atlantida, îngropată în apele Mării Egee.

Și…

Și ce ?!

 Adevărul.

 Cel mai mare vulcan al Europei -  THEIA  - a produs o explozie, se zice, cam cât 1000 de bombe atomice, tip Hiroshima, și de 3 ori mai puternic decât mizilicul de Krakatau; cu vreo 3500 de ani în urmă.

 Două consecințe memorabile:

-          Atlantida – visul mitologic al tinerei umanități zace în adâncuri, înflăcărând imaginația corăbierilor  ;

-          Exegeții moderni ai Bibliei pun desfacera mării, ca să treacă evreii lui Moise, pe seama presiunii suflului exploziei.

Și…?!

 Și, din râgâiala  Vulcanului a ieșit un sfârâiac de insulă – Santorini, unde se îngrămădesc turiștii,  care după ce se ghiftuiesc cu minciuni și  Ouzo visează Edenul Atlantidei, de sub picioarele lor.

Și…

Mucaliții râd că pe buricul de insulă„ sunt mai multe biserici decât case*, mai mult vin decât apă și mai mulți măgari decât bărbați!”

Ca la noi?!

* 

Din cele 6 sate ale insulei,  Pyrgos are  75 de biserici și doar 60 de case.

ȚIGAN - cuvânt izgonit din limba română

Îngropăm înțelepciunea  populară, de dragul unui moft!

 Țiganii s-au cerut romi ,ca să fie egalitate între neamurile lui Adam!

Au  și  sărit salvatorii năuci din Balamucul Țării să dea ucaz peopotrivă.

Și au scris: Să se cheme „romm”! Că-i plină Roma de ei. Și cu doi de„r”, ca să fie mai cu  moț decât românii.

Ceea ce e deplin adevăr, cu dreptate!

O comisie- ceva stă cu ochii pe rumânii pizmași, să-i prindă dacă uneltesc contra noilor

„ rommani” ( ce nobil arată!), să-i prindă că mai au în subconștient vechea denominație etnică de „țigan”.

  Și – la ocnă cu pricinașii.

Am scris pe-aici-pe undeva, de ce IUBESC eu țiganii și nu-i insult cu porecla votată de aleșii mei.

Dar ieri , 1 martie, de MĂRȚIȘOR, altă bazaconie ce ne va fi scoasă, prin lege, din cap, s-a produs o crimă.

Un fel de PAȘĂ de UE, a venit la București , să ne sfătuiască, jignitor, să nu se mai amestece , la noi, „politicul” în treburile juzilor.

 Bun diplomat,  sfătuitorul, cunoscând  rafinamentul cultural-sportiv al capilor- cheloși, (să se vadă crierii) – mustăcioși de la noi,  a îmbrăcat povața într-o  metaforă greu de priceput:

…cică politrucii naționali aleargă de vreo 28 de ani la marathonul statului de drept,  și mai au o sutică de metri; dar se împotmolesc, gata s-o ia ca racul!

Fiecare a înțeles ce-a vrut / putut.

Par egzamplî, o fătucă, de curând pensionată dintr-o șefie, a transpus învățătura, într-o parabolă neaoșă, dar ilegală. Cică  …ar fi zis, oaspetele,  că ne înecăm CA ȚIGANUL  LA MAL!

Blasfemie cumplită! …La ocnă cu ea!

------------------------------------------------------------------------------------

 Numai că acest incriminant substantiv, ȚIGAN, stă atât de adâncit în gândirea noastră, încât a creat podoabe adânci de gândire și frumusețe, care fac mândria prigonitului popor român.

Mii de toponime, mii de zicale și proverbe, vorbe de duh, reflecții existențiale și-au încremenit cristalele prețioase în tezaurul nemuritor al limbii,  având ca nucleu această vocabulă, azi prigonită

Și țiganii pot fi mândri de aceste valori!

Mai jos, dau câteva exemple despre țigani, dintr-o monumentală lucrare cu proverbele românilor . (I. Zanne- „Proverbele românilor”)

 CÂTEVA DINTRE SUTELE DE ZICERI DESPRE ȚIGANI, CUPRINSE IN
"PROVERBELE ROMANILOR"

-I-i frică ca țiganului de albină.
-De aia n-au țiganii biserică.
-Un țigan spune adevărul o singură data și, apoi, se caină toată viata.
-Bani au și țiganii,numai că nu au și omenie.
-Țiganul dă cu ciocanul si face banul.
-Si-a mâncat cinstea, ca țiganul biserica.
-Fereasca-te Dumnezeu de romanul ciocoit si de țiganul boierit!
-Ovrei prost si țigan cinstit, nu se poate!

-Dintr-o iapă țigănească, iese un cal boieresc.

Notă ascunsă, de citit numai pentru Comisia de discriminare „Recunosc, responsabil, că mănânc, când am, MUȘCHI ȚIGĂNESC și îmi place floarea buruienii  PIZDA-- ȚIGĂNCII!”*

* 

Pizda țigăncii | Ierburi Uitate

https://ierburiuitate.wordpress.com/2014/03/06/pizda-tigancii/

 - PIZDA-ȚIGĂNCII. Lamium purpureum. Plantă erbacee anuală din familia Lamiaceae, genul Lamium, rudă cu urzica  moartă (Urticaceae), cu care se aseamănă și cu care poate fi confundată datorită frunzelor similare - înainte de faza de înflorire, căci florile au aspect diferit. Flori violete...