joi, 30 aprilie 2015

Aiurea printre cuvinte

Chiar nu mă sparie( ca la cronicari!) cuvintele: le știu și când mârâie, când se pisicesc spre a fi scărpinate pe burtă, ori când, prefăcute a mângâiere, mușcă de inimă, mai ales „albastră”.
Dar e o fascinantă aventură să le pândești cum o pornesc în derivă spre o nouă albie semantică.
Și să constați ca acostezi pe tărâmul lui „Unde dai și unde crapă”!
Sunt mii și mii de noduri și cioturi gordiene, de înfundături în care te bagă cuvintele, din care nici guralivul și vicleanul Ulyse nu te poate  scoate. Și toate limbile sunt la fel de viclene!
Aș încerca să deschid o ferestruică, în timp, pentru a vedea, la noi, sau pe alte meridiane, de pe unde a pornit o construcție semantică și unde a ajuns astăzi ; că mâine e, oricum, altundeva.

   *NICI ÎN CLIN, NICI ÎN MÂNECĂ: azi = „fără nici o legătură cu ceva presupus, bănuit”; altădată = „clin ” și  „mânec” erau termeni folosiți de inginerii hotarnici, pentru a desemna figuri geometrice cu arie calculabilă, în care era descompusă o suprafață neregulată.
Un  clin era un triunghi , mânec  era un dreptunghi sau trapez.

*O.K. : cred că este cea mai des folosită construcție lingvistică din lume. Provine din engleza americană, cu sensul adverbial  foarte bine, da.
Cât despre  sensul originar, dicționarele tac, chitic!  ( Și cu tăcutul chitic e poveste. O rezolvă cineva? Aștept!)
Expresia era folosită în Războiul  Civil.
 După o luptă se verificau pierderile și se afișau pe panouri rezultatele.
Dacă nu era nici un soldat mort, notau prescurtat O.K. (zero killed, pre limba noastră – nici un mort!)
 Ce fuse și ce ajunse!

 *LUNA de MIERE: Întâlnisem o sumedenie de supoziții asupra originii și sensului plăcutei construcții. Toate se învârteau în jurul fericitei plecări  a tinerilor însurăței într-un fel de rai ad-hoc!
 Acum sunt nevoit să accept o explicație mai prozaică, descoperită , recent, (nu de mine!) pe o plăcuță ceramică plină de cuneiforme, în care se explica, acum vreo 4000 de ani , conținutul babilonian originar al expresiei.
Legea prevedea, pe atunci/acolo, că tatăl miresei era obligat să dea zilnic, de băut, ginerelui atâta mied ( impropriu numit și hidromel) cât îl țineau puterile- pe mire!. Timp de o lună!
Delicioasa și amețitoarea băutură era preparată prin fermentarea mierii; iar această perioadă de consum s-a numit  „Luna de miere”!

*FUCK…: Știu o englezească de gară! Îi dau dreptate bunului meu ironist, Topârceanu, care, ajuns la Londra, îi scria lui Ibrăileanu
că „englezii scriu bou și citesc vacă!
Așa că eram mândru nevoie mare, când unul dintre comentatorii mei, în limba marelui Will, își începea laudele cu acest cuvânt și cu altele așijderea!
Am mers la unul, la altul să-mi traducă, dar toti, absolut toți au scremut un text ambiguu, de mi-a picat bănuială mare.
Astăzi știu tot atâta engleză. Numai că știu mai multe despre cuvântul buclucaș, decât știe scofâlcitul meu comentator.
 Și asta, grație altor graiuri mai prietenoase, din care am tradus, spre bucuria inimii, următoarele.
În vechea Anglie, dacă nu erai membru al familiei regale și voiai să ai un copil era nevoie de acordul regelui.
In acest scop, făceai o jalbă, plătind un bir.
Aprobarea era adusă de un slujbaș regal, care lipea pe ușa locuinței solicitantului un anunț cu textul:
                                                                FUCK
 adică, „Fornication Under Consent of King!”  În bună traducere: „Păcat trupesc cu Consimțământul Regelui!
Ca să vezi!

BULSHIT: Mi-au obiectat mulți că de ce, adică, n-am recurs la traducerea automată a la Google?!
 Păi, de aia!
Doar știți ce a pățit un oltean, om de afaceri milionar. A vuit toată suflarea englezo-româna a lui Nea Mărin!
Făcea olteanul niște cozonaci cu rahat, de-și lingeau deștele toată greco-turco-bulgărimea din jur.
Ambițios, râvnea la piața londoneză. Avea însă nevoie și de varianta englezită a numelui bunătății trimise.
 Pune mâna pe Google și-i cere să traducă „Cozonac cu rahat! Tipărește etichete cu tricolorul si cu numele produsului:
                                                                        „  Bullshit cake”.
 In românește „Prăjitură cu căcat”! Că rahatul din cozonaci era, parcă, „Turkish delight”
Răspunsul a venit imediat: „Probabil că voi, românii, mâncați căcat!”
 Să mai ai încredere în mașinăria de tradus americană!? Huo, go home, americanilor, care ne furați țărișoara”



marți, 28 aprilie 2015

Ia și tu,de la mine!



Ieri au ciripuit(!) toate păsările Primăverii într-o veselie molipsitoare, după ce am descoperit într-un portal de știri locale această „Poză a deceniului”.
Am râs (sau „ras”, de la „a râde, a rage”, pentru hulitorii semnelor diacritice!), am râs, de au zăngănit„ geamurilile” bordeiului!
Ca să vă luminez ziua pleoștită de azi, renunț la o postare savantă pregătită.

Idee:
Sugerați titluri, idei, zicale pentru această poză(cu felicitări pozarului!) EX.
*Dacă azi îi dai un deget, mâine îți ia mâna! 
*Frate, frate, dar suzeta e pe bani!
* Împarte frățește!
                           Vă invit,adăugați...vorbe.  

duminică, 19 aprilie 2015

Soldățeii verzulii și umorul lui Coluche


Mai întâi și-ntâi, dați-mi știre cu ce s-o fi-ntâmplat noaptea trecută; am dormit tun, cu vis prelung pe străzile cu rusoaice ( dintr-un mail trimis și vouă, cu poezie de iertăciune).
  O fi fost cutremur?!  Nu!  Că suna candelabrul din bronzul pentru  clopot, de pe tavan.
 Răzbel—încă nu! Că aș fi visat cântecul acela, învățat în pruncie:
                                                      As’noapte la Prut,
                                                     Războiul a-nceput;
                                                     Românii trec dincolo, iară-ă-ă…
Motivul  nedumeririi  stă în numărul imens de soldăței verzulii, care mi-au invadat blogul:  271!
Până m-oi dumiri ce-i  cu ei, renunț la subiecte despre zbuciumul politic al Lumii,  pentru că umbrela de la Da, Veselu nu mi-a ajuns, încă, deasupra scăfârliei.
 De aceea, „o dau” pe ceva vesel, ( nu cu vodkă și cazacioc, ci  cu can-can și armagnac, de pe Sena!).

Ieri, am descoperit umorul păstos, grosier, dar inteligent și fără vulgaritate al scriitorului și actorului Michel Colucci, (1944—1986) – dezmierdat franțujit -- „Coluche”.
S-a bucurat de o asemenea popularitate, încât mai mult de 16% din alegatori i-au susținut candidatura  pentru alegerile prezidențiale din 1981.
 A fost silit să se retragă, pentru  că nu făcea, vezi Doamne, ca un scriitor și actor satiric sa conducă Franța! 
A creat o ipostază nouă pentru spectacolele de music-hall televizate, marșând ironic împotriva tabuurilor și valorilor morale, îndoielnice, ale vremii.
Creația i se menține, încă, actuală, pentru seva sa acidă, inteligentă, fătată și nu ouată!
Surprinzător, am descoperit că multe dintre „panseurile” sale circulă, aproape folcloric, adică anonime, pe platourile de divertisment de la noi. Sunt sigur că-mi veți confirma constatarea.
 Drept mulțumire, pentru ce vă dau, deconspirați-mi invazia „verzilor de as’noapte” de pe blogul meu.


   * Rusul Gagarin este cel mai mare ghinionist din lume: a înconjurat de 17 ori Pământul  și a căzut tot în URSS!
   * Dumnezeu, când a împărțit, a dat bogaților mâncarea și săracilor , foamea.
   * Dacă nu vreți să aveți copii, faceți dragoste numai cu cumnata. Nu veți avea decât nepoți.
   * Capitalismul este exploatarea omului de către om;  socialismul este invers.
   * Toate ciupercile sunt comestibile. Unele numai o dată!
   * Fiți buni cu copiii dv. Ei vă vor alege azilul!
   * Munca este o boală. Drept dovadă—există și „medicina muncii”.
   * Prietenii vin și pleacă. Dușmanii—rămân.
   * Dacă femeia era bună, avea și Dumnezeu una. Dacă era de încredere, atunci dracul nu avea coarne.
   * Unii bărbați își iubesc așa de mult consoarta, încât, pentru a nu o uza, se folosesc de ale altora!
   * Dacă te simți slab ,încet și fără succese, atunci află că odată ai fost cel mai bun și rapid spermatozoid dintr-o turmă imensă!
* Șefii sunt ca norii: când dispar, e minunat.
* Ierarhia e ca o etajeră: cu cât mai sus, cu atât mai inutil.
* Viitorul tău depinde de visul tău. Așa că, du-te repede, de te culcă!
* Dragostea e ca gripa: se ia de pe stradă și se lecuiește în pat.
* Bărbatul ar minți mai puțin, dacă femeia n-ar pune atâtea întrebări!

Și încă una de la mine: toate de mai sus vi se potrivesc—mănușă!

  

marți, 14 aprilie 2015

Bancuri de / după post

Press ? for keyboard shortcuts

joi, 2 aprilie 2015

O tonă de flori pentru câștigătoarele mele la SuperBlog

Sunt bucuros să transmit o tonă de flori (când mi-o înflori grădina la care trudesc acum, din greu ( chiar în patru labe!), o tonă de flori -zic- câtorva blogărițe de prin toate hăurile Patriei!
Au obținut performanțe fantastice la un concurs râvnit și hulit deopotrivă - SuperBlog, Ediția Spring, 2015.
Le port admirație necondiționată, încă de anul trecut, când un batalion de draci m-a împins să particip la ediția similară a concursului. Unde un „jurist (-ă )” m-a făcut fărâme - fărâmele, de nu mai știa nimeni să-mi recompună chipul. ( Norocul meu - că au uncropit chirurgii  unul și mai frumos și mai deștept!)
Fetele mele dragi s-au solidarizat mai  dihai ca senatorii din jurul lui Șo-Va, m-au oblojit, au alungat relele de pe capul meu. Acestea fură:
  - Olimpia Săpunaru, blog „ Alma Nahe”,
  - Cornelia-Crina Popa, blog „ Despre nimicuri și alte fantezii”,
  - Ioana Moldovanu, blog „Ioana spune”
  - Diana David,  „Blog neinspirațional”.
Toate au zmuls trofee râvnite de aproape suta de participanți! 

Sigur, neparticiparea mea le-a înlesnit performanța.

Singura pierdere e că își consumă  timpul cu prostii advertoriale, după cât talent au.
Compensația e adusă, poate, de banii ciuguliți!

UPDATE--Ce succes pe mine!
Numai într-o noapte au năvălit 153 (o sută cinzeci și trei) de FURI la tona mea (pardon--LOR !) de flori. Analizez și desprind trei cauze posibile:
 -- celebritatea blogului meu;
 -- celebritatea câștigătoarelor,
 -- tona de flori promise.
Dacă mă mai gândesc un picuț,  e sigură ultima cauză!
Ce coadă era, acum, dacă titram: „Zece tone...”
 A nu se uita!!