"Câinele" (II)

Platon era de multe ori supărat de "răutăţile" lui Diogene. Odată, având musafiri distinşi, aşterne la intrare un covor nou, frumos. Cinicul intră cu picioarele pline de noroi, le şterge bine de covor, strigând:
-Iată cum sfidez eu trufia lui Platon!
- Cu o altă trufie, Diogene, îi replică gazda.
* Un tânăr îi propune să devină prieteni  iar Diogene, dându-i un peşte împuţit, îi zice:"Vino după mine!"
După un timp, tânărul nu mai suportă putoarea, aruncă peştele şi se întoarse din cale. Reîntâlnindu-se a doua zi, filosoful îi zice:" Un biet peşte ne-a împuţit prietenia!"
* Cineva ţinea un discurs în piaţă, captând atentia tuturor. Aflat în faţă, Diogene scoate un peşte şi începe să-l mănânce cu poftă, distrăgând atenţia tuturor.
-Vă mulţumesc pentru atenţie, dar vă rog să nu-l ignoraţi pe orator!
* Fu întrebat, ironic: "De ce oamenii dau de pomană cerşetorilor, dar niciodată filosofilor?!"
"Pentru că văd numai posibilitatea de a deveni şi ei, cândva, cerşetori, dar niciodată-filosofi!"
* Băiatul unei prostituate, aruncă cu pietre în oamenii care îi insultau mama.
- Vezi să nu-l loveşti şi pe taică-tu!, îi strigă Diogene.
* Un om scrisese pe uşa casei sale: "Pentru cei răi,  intrarea oprită în casă!"
- Săracul om, se întristă cinicul, unde o să doarmă la noapte?!
* Odată, vede cum preoţii  din templu duc la judecată un om care furase un vas de aur din altar.
-Priviţi, strigă Diogene, hoţii cei mari duc la judecată pe hoţul cel mic!
*- Femeile sunt un bun comun, îi spune un desfrânat,cinicului.
   -Şi friptura de pe masă e tot un drept comun, dar aflată în porţia meseanului, este lipsit de bună-cuviinţă cineva care i-o zmulge din mână!

Cineva care îl însoţea într-o casă somptuoasă, îl avertiză să nu cumvă să scuipe într-o aşa curăţenie. Atunci Cinicul îl scuipă pe însoţitor drept pe obraz, motivând că acela era singurul loc murdar, din preajmă.

Şi câte or mai fi...

Diogene- Câinele (I)

S-a născut la Sinope (472, î.H.), de unde a fost izgonit la adolescenţă şi va trăi la Atena şi Corinth. Îşi contrariază contemporanii prin modul propriu de viaţă şi prin ocara severă  a celor din jur. Îşi spunea "Câinele"şi pune bazele unui curent filosofic- cinismul (> gr. kyen= câine), după ale cărui percepte va trăi:
-purta aceeaşi haina şi vara şi iarna, locuia într-un butoi, cerşea de mâncare.
Era mereu înconjurat de ascultători, care admirau replicile cele mai neaşteptate în înţelepciunea lor. 
 Opera i s-a pierdut în bună parte. Unele idei au fost reconstitutite din spusele discipolilor lui. 
Crates din Teba îi adună, în parte, aforisme, pilde, iar Diogene Laertius, prin sec al II-lea, d.H., va alcătui o culegere de anecdote savuroase ale acestui filosof. În Renaştere şi după, pictorii au creat pânze memorabile cu scene din viaţa gânditorului-câine.
Reproduc câteva nestemate care îi cultivă spiritul prin milenii.

 *Neavând unde locui în Corinth, cumpără un butoi mare. Se înţelege cu negustorul să-i plătească pe loc jumătate din preţ, iar cu celaltă să-i rămână dator. Trece timp lung iar negustorul vine furios la înţelept să-şi recupereze datoria. Diogene se înfurie şi-l ocărăşte:
- Am făcut învoiala să-ţi plătesc jumătate, iar cu cealaltă să-ţi rămân dator! Sunt om cinstit şi de cuvânt. Or, dacă ţi-aş plăti,  aş încălca învoiala, pentru că nu ţi-aş mai fi dator!
 Cei din jur aplaudă aceste cuvinte iar negustorul îşi ia tălpăşiţa, renunţând, a lehamite, la bani.
*Auzind de înţelepciunea sinopeanului, Alexandru cel Mare vine la Corinth, să-l cunoască.
 Filosoful stătea gol, în faţa butoiului şi se încălzească la soare.Încântat de convorbire, regele- regilor l-a întrebat dacă îi poate îndeplini o dorinţă.
-Dă-te la o parte din faţa soarelui, să nu-mi iei ceea ce tu nu-mi poţi da!

Incântat, Alexandru îşi ia rămas-bun cu cuvintele:"Dacă n-aş fi Alexandru, aş dori să fiu Diogene!" Se spune că Diogene ar fi murit în aceeaşi zi cu regele, în anul 322 î.H.
*Fu întrebat din mulţime, care-i timpul cel mai potrivit pentru a lua prânzul.
"Pentru bogat-când vrea el; pentru cel sărac- când are ce!"
*Ziua-n amiaza mare, iese Diogene cu lampa aprinsă din butoi:
-Caut un om, răspunde el celor care se mirau de întâmplare.

* Prin faţa butoiului trece un drumeţ care-l întreabă cât timp face până în cetatea vecină. Neprimind nici un răspuns o ia la picior. La un timp, se aude strigat din urmă. Înţeleptul alerga de zor să-i spună că ajunge în patru ceasuri.
- Şi nu puteai să mi spui când te-am întrebat?
-Nu. Că nu ştiam cât de repede mergi!
* După plecarea regelui, Diogene spăla nişte linte pentru o supă, Un ucenic cu darul parvenirii, de- al lui Socrate, îl vede şi-i zice:
-Dacă învăţai să linguşeşti pe Alexandru, azi nu mâncai linte!
-Dacă tu ai învăţa să mănânci linte, nu l-ai mai linguşi pe Alexandru!
* Platon dă discipolilor săi definiţia omului: "Este un biped fără pene!"
Diogene vine cu un pui jumulit şi, arătându-l studenţilor zice:"Iată omul lui Platon!
Platon se scarpină în barbă şi completează definiţia iniţială:"Omul este un biped fără pene...şi cu unghiile late!"
Postat la ora 19, 50

Ceva proaspăt

Zi-ntâi de Paşti îşi  mişcă  inegal curgerea, atingând cu ţăndări, aleatorii, când sublimul, când penibilul; după merite sau păcate fin evaluate. Am să mă opresc la câteva momente proaspete, din timpul unui exerciţiu de încercare la beutură a ginerilor mei. Ca să mă lămuresc pe ce am dat paraua.
 Ce-a ieşit e un scenariu de film ratat ca şi acela dezvoltat la SuperBlog şi maltratat de Madama Ireală. Şi tot aşa de neterminat, dar din motive diferite: ginerii m-au dus pe sus, in camera de chibzuinţă, să meditez la efectele destructive ale cupajării  udăturii.
Ceva tot am reţinut din scenariu şi notez repede, să nu uit, căci reiau antrenamentul!
 Ca să vedeţi şi dv. cum se scornesc snoavele, din sâmburi de adevăr.

* Începe doctorul; cel mai rezistent la alcool, adaptat, mai ales, la cel medicinal, din nopţile de gardă.
Sună telefonul:
-Alooo! Dom' Doctor? ( Pentru respectul din ton, cu majuscule!)
- Dom' Doctor, moare Maricica!...I-am făcut tot ce mi-aţi spus ieri, când aţi venit s-o vedeţi: medicamente, clismă...i-am băgat şi mâna până la cot... şi tot moale face!
-Omule, n-am fost la dumneata şi nu ţi-am spus ce să-i faci Maricicăi şi nici nu ştiu cine e!
 -Cum nu ştiţi?! Vaca!
  -Măi ameţitule, eu nu-s veterinar!
- Nu ?! Atunci de ce. mama dracului, te dai doctor, mă ţii de vorbă şi mie îmi moare viţeaua!?!
-Îs doctor de oameni, boule!
Da?... scuzaţi, Dom'Doctor, săru' mâna...şi Paşte fericit!

** Ce păţii eu!... 
Mă sună as'toamnă un "pretin":
-Un cunoscut, pomicultor bun, culege merele. O zis, că, dacă vreau, să mă duc, spre seară, să strâng şi eu, câte vreau. Nu mergi şi... şi tu? că vine şi frate-miu...
Accept, cu poftă de mere eco şi urc lângă şofer; că  lăsase bancheta  din spate acasă, iar fratele stătea în genunchi. Intrăm în livadă, dăm zor, că se pregătea apusul soarelui; şi umplem-ochi maşina. 
-Bine că am scăpat şi nu ne-a prins vreun paznic, răsuflă uşurat, amicul!
-?!?!
- Păi ce, voi veneaţi la furat, dacă spuneam adevărul?
Înjurături, ghionturi, ţâşnim în maşină şi tulea!
Greşim drumul şi o luăm printr-o pădure. Se întuneca fulgerător. Dintr-o ştioalnă ieşim noi cum ieşim, pe a doua o ocolim; se ghiceşte a treia. Opreşte şoferul puţin,  o studiază şi decide: 
-Încercăm! Dacă nu trecem, coborâţi şi împingeţi!
Bagă a-tâia, accelerează şi Dacia învinge! Mergem sfoară vreo doi kilometri până dăm în asfalt. Acolo opreşte, parcă să-şi mai descarce emoţia; în realitate, să-i lăudăm iscusinţa. Întoarce capul:-Unde-i frate-miu?!Întorc capul:"Nu-i! Să-l căutăm!" 
Reintrăm în pădure, până la afurisita de ştioalnă. Ioc! Claxonăm - ioc!! Coborâm, strigăm, fluierăm. De după copaci apare cu o scurtătură în mână şi cu sfinţii pe buze: şi, -un sfânt-unul; alt sfânt -celălalt. Până se termină tot calendarul ortodox! Îi scot din încăierare şi ajungem umflaţi - buboi, acasă. Abia a II-a zi ne-am dumirit: cel cocoţat pe vraful de mere, a înţeles să coborâm
a  deschis portiera şi a alunecat afară cu mere după el. Noi nu l-am observat. Când a văzut că am plecat şi apar nişte faruri de din sus, a crezut că-l caută paznicii şi s-a ascuns.
Spre iertare de păcate, n-am gustat nici un măr din furăciune!

***Intru şi eu în rol, să pun punctul pe...( nu iese"i" fără punct!):
Un prieten (mereu -nu noi, ci un prieten!) ...un prieten, zic, pleacă cu nevastă-sa spre Mare, de cu noapte. Nevasta, spre pacea conjugală, se culcă pe bancheta din spate, într-un furou (sau 1/2 ) sexi. Şi adoarme! La Hârlău, un cătun pe Bahlui, şoferul vrea să facă rost de vreo doi litri de benzina că se mai putea la preţ dublu. ( 4 lei). Soaţă-sa se trezeşte, profită de oprire ca să irige un mp de iarbă sfârogită de secetă.
Şoferul eşuează în negocieri, înjură, şi demarează-uragan ! La intrarea în Tg. Frumos,  îl opreşte un miliţian. Cică benzinarul de la Hârlau a telefonat că o nebună, dezbrăcată, urlă la el că a părăsit-o bărbatul aşa goală, fără acte, fără bani, la PECO.
Cu lacrimi de râs, colegul vrea să-şi facă soaţa -tovaraşă de veselie şi înlemneşte spre mirarea Omului Legii.
Întoarce în scrâşnet de roţi şi de dinţi; la Hârlău băgată strategic într-un boschet, urla nevastă-sa, râdeau cu aplauze câţiva şoferi, opriţi ca la circ, şi tremura un benzinar,  băgat în spaimă de Cel Necurat. 
 Şi a fost Mare! tare Mare!

Sărbătoarea Paştilor se-apropie!

Dacă aş da liber miroznelor din cuhnea de- acasă,  toată partea de ţară urbană şi-ar lua liber o lună şi-ar umbla tot cu nasul pe sus. Nu că s-ar fi emancipat  târgoveţii întru trufie, ci pentru că glandele lor salivare ar lua-o razna după noi păcate culinare,  pentru care încă este pusă pază la gurile Raiului.

Mama, bunicile se întreceau în imaginaţie gastronomică subtilă, prin combinaţii aparent spontane, dar probate, cred, secular.

Bucatele pentru tipicul sărbătorilor erau prelung rememorate în ceremonialuri secrete, demne de marii iniţiaţi cu batalamale zeieşti.

Sloganurile unor produse celebre de azi pălesc în faţa celor ancestrale, spontan- colorate şi vesele.

Ce se spune acum despre Crăciun,  despre Paşti?  Platitudini. Comparaţi-le cu naivele, dar cu profunzime, sugestii de demult: „ Crăciunul-sătulul

                                   Paştile-fudulul!”
La Crăciun, cocoţaţi pe cuptorul cu temperaturi tropicale, trudeam la bunătăţi, până se făcea bărdăhanul cobză, apoi cădeam într-o stare de prostraţie, asemenea Şarpelui Boa, care, după ce inghite un bivol întreg (oare chiar înghite?!), stă atârnat pe o creangă, nemişcat, câteva zile!
La Paşti altă făină se-aduce de la moară. Întâi şi-ntâi fudulia hainelor şi-apoi,...

Apropo, de Paşti: severul post dezmierdat „cel mare”avea, în gospodine, cerberi nemiloşi. Nimic de frupt! În iad cu pofticioşii!

Făceam cruce cu limba când adia  a cozonci trufaşi, a pască plină de stafide, a friptură de miel şi curcan, a răcituri. Şi începeau târcoalele. Mama număra de faţă cu noi bunătăţile, fixându-ne cu priviri ucigătoare. Noi – galbeni de frică, doar pe moment. Furam un cozonac, mai periferic şi ţuşti! cu el în staulul vacilor . Rupeam ofranda furată ( păcătosul primea dublă porţie, să aibă plată pentru fundul Iadului!) şi cu dărăbul în mână, luam câte o ţâţă a unei vaci şi începeam festinul păcătos: muşcam din cozonac, duceam ţâţa vacii la gură, storcând , până ce laptele cald ne colora cerul gurii cu fericire. Şi tot aşa.( Azi ştiu că mama, iertată fie, ştia tot şi regiza,  mucalită,  furtul.)

Lăsaţi-mă să răsuflu puţin şi să trec la reţeta  dragă papilelor mele gustative.

 Propun sărmăluţe cu urdă!

( Din păcate, limba română n-a nuanţat, încă, suficiente interjecţii care să exprime complexitatea percepţiei  gustative din acest „produs”. Aşa că sunt permise OOOH! O! şi AAAAH! A! Târgoveţii pot saliva simplist cu wow!)
Dacă nu vă mai încape timpul pentru Paşti, robiţi-vă bărdahanului la Armindeni!
Iată aventura sărmalutelor de primăvară_

* -Jumate kil de urdă dulce. Dulce am zis!

*  -3 linguri –vârf cu orez fiert al-dente în oase afumate;

*   -2 cepe noi, piper, o dâră de scorţişoară, mărar tocat fin;

*   -două ouă cu gălbenuş chiar galbăn;

*   -1/2 lingură de ulei.

*    - frunzeturi fine, aromate: zmeur,podbal, ştevie, salată, tei;

*     -un hribuţ uscat şi făcut praf, usturoi /  smântână.

Preparare: a) Se freacă urda cu ouăle, sarea, piperul, mărarul, codiţele verzi de ceapă (partea albă se undeşte uşor  şi se pune şi ea în compoziţie).

                 b)Frunzetul se trece prin apă clocotită un fârtai de secundă; mai mult se riscă ruperea!. O lingură de zeamă de lime îi păstrează verdele crud. Apoi se fac minisarmalele, după meşteşugul fiecăruia.

Fierberea- musai în ulcică de lut cu o tijă de rubarbă pe fund, ca să acrească puţin sau  suc de lămâie; se fierb  exact 10 minute la foc mic, să se întrepătrundă bunătăţile!
c) Un sos din hribul frecat, zeamă de usturoi şi/sau smântână va încununa opera.

Să vă ferească Dumnezeu să mâncaţi fără mămăliguţă moale.  Vă paşte un Păcat Capital!

Avertizăm doamnele „în poziţie” de pohtă periculoasă chiar şi  la lectura reţetei!

Să fiţi fericiţi, sănătoşi, bănoşi, cu mână largă spre aceia calici, ca mine!
(Cine vrea să pască, dau liber la "Paşte fericit!")

TAIFASURI CU TÂLC ( I )

  A venit scadenţa unei datorii care îmi face o mare bucurie: să aştern căteva vorbe despre cartea de debut a Otiliei Bălinişteanu; pentru şi numai pentru mine- Till. 
După un dialog chinuit pe instant message, unde eu pictez câte o literă la patru secunde, am aflat că are un stilou buclucaş, care scrie singur şi neostenit; 
că mi-ar vrea adresă exactă, să-mi trimită isprăvile lui /ei. Intuiam un manuscris şi m-am trezit cu volumul deja tipărit.
 Şi cu un titlu din  vocabule cu arome de vin vechi şi de înţepciune. Taifasul presupune un spaţiu liber de convenţii restrictive, adică apropiat, colocvial, cu ţesături reflexiv-empatice între participanţi, iar tâlc dezvăluie o ieşire din banalitatea bănuită, prin orientarea către profund şi etic. 
Am redat prima impresie, avută chiar pe stradă, unde, deşi ploua, n-am avut răbdare să nu citesc, să nu mă minunez; şi să înţeleg demersul ţintelor ( să adopt barbarismul target?) ascunse.

 Otilia Bălinişteanu are jurnalismul în sânge.Adică, fătat şi nu ouat; ucenicia la maeştrii meseriei, cărora le dedică pagini devotate, a însemnat ceea ce se numeşte admirativ "furatul meseriei", de care sunt capabili numai aceia "însemnaţi"cu gena necesară.
Iniţial am fost puţin dezamăgit că a ales, pentru substanţa  volumului de debut, parte din  interviurile publicate  în cotidianul "Lumina", unde este redactor, încă de la primul număr. 
Dacă mă întreba şi rău făcea, aş fi preferat ciclul " Bisericuţele de lemn ale Moldovei", adevărat florilegiu al civilizaţiei lemnului prin ctitoriile medievale, cu nimic mai prejos faţa de cele rostuite din piatră de munte.
Şi aici s-a dovedit intuiţia pragmatică a Otiliei: şi-a pus volumul sub semnul perenităţii operei unor ziditori de gând şi faptă, Meşteri Manole moldavi, cu har şi dăruire întru spiritualitate românească.
Autoarea a rămas în plan secund, modestă, dar plină de tact, de pricepere scenică, de intuiţie psihologică în mişcarea personajelor pentru a se destăinui fără nici o inhibiţie, în faţa microfonului. Se vede clar, în scenariile dezvoltate,  amprenta experienţei de la Şcoala Normală.
Un fapt evident este uşurinţa cu care se mişcă în lumi şi orizonturi ameţitor de complicate,vădind 
informare meticuloasă şi înţelegere atât pentru conţinuturi cât şi pentru personaje. Dintre cei 16 eroi de reprezentativitate majoră, aleg pe cei doi"nemuritori", în accepţia franceză a termenului şi perlele "coroanei": academicienii Viorel Cotea şi Viorel Barbu.
 ( Primul - specialist de talie mondială în oenologie, al doilea - una dintre minţile cele mai profunde ale matematicii. În ce mă priveşte, la vinuri sunt oţet; la matematică, "as"în tabla înmulţirii cu 2!
Dar tot adaug câteva note recente, de culoare, în profilul acad. Viorel Barbu.
A candidat zilele trecute la alegerea Preşedintelui Academiei Române, având cel mai impresionant indice Hirsch (criteriu de apreciere a valorii mondiale a unui savant.) La rugămintea multor colegi
de a-şi face campanie, precum ceilalţi candidaţi, a răspuns scurt:" Eu nu sunt om politic şi nu cer voturi. Doar prezint o ofertă!" Dacă mai adaug că a votat, în comisia academiei,
 că prim-ministrul a a plagiat teza de doctorat, veţi înţelege de ce nu a devenit preşedinte. Şi mi-i şi mai drag!
Urmează să  mai cunoaştem şi alti interlocutori ai Otiliei. Din păcate, unii nu mai sunt printre noi.
Merită să precizez că lucrarea Otiliei Bălinişteanu are binecuvântarea P.F.  Patriarh DANIEL . Volumul a apărut în condiţii grafice de excepţie, la ed. Trinitas. De mult n-am mai văzut atâta acurateţe tehnică şi de bun-gust în editarea unei cărţi.
 Sper să vă fi trezit interes pentru volumul prezentat. Să intru analitic în substanţă e treabă  de fineţe pe care am s-o încerc, cu riscuri, într-o altă pagină. 
Acum îmi savurez bucuria descoperirii unui autor de care se va mai vorbi în jurnalistica actuală.

Datorii uitate?

Ca vai de capul meu! Cu băşici pe tălpi, hulit de prietenii din eter, cu gura arsă de plumbul cuvintelor vânturate pe blog pentru necine, ca un paria, mă întorc în Ierusalimul blogărilor, precum fiul rătăcitor.
 Orice întoarcere are în ea ceva dramatic: conştientizarea timpului încremenit în locul rămas fără tine prin hiatusul plecării. Prilej de traume cu iz de masochism moral, de care scapi greu, dacă nu le blochezi accesul în subconştient.
 Unde, de ce am plecat ştiu câţiva şi mă voi supune unui autointerogatoriu, ca să fac limpezime.
In acest răstimp, am lăsat treburile utile vraişte; câteva au prins şi iz de învechit.
 Dar am şi treburi dragi de dus la capăt. Între ele, aşteaptă câteva cărţi să le citesc să le înţeleg şi, după puterea priceperii, să aştern câte ceva despre ele.
 Dumitru Ignat, care mă ştie din mileniul trecut cât sunt de lăsător, o să anuleze, cred, custodia pentru cele trei volume lăsate pe colţul mesei vara trecută: versuri, eseuri, proză beletristică. 
I s-o fi făcut lehamite cu un asemenea cititor. Aşa că mă dau legat în piaţa publică, sub oprobiul promisiunii neţinute; şi iar amân!
Pentru că o fată dragă, faţă de care mă simt şi mai vinovat, chiar dator vândut, de mulţi ani, mi-a trimis volumul ei de debut,"TAIFASURI CU TÂLC".
Nu-i pot uita vocea (când mi-a zis că-mi trimite un colet prin poştă) : semăna cu aceea a unei fetiţe, care la sfârşitul clasei I îşi  simte pe creştet coroniţa primului ei premiu!
 Otilia Bălinişteanu, al cărei talent în jurnalism nu i l-am intuit,( nepricepere greu condamnabilă!), deci Till a adunat între coperte de carte unele interviuri pline de tâlcuri. Cu talent şi intuiţie psihologică în abordarea interlocutorilor. 
Dragă Titi Ignat, stai la rând; îi facem loc unei talentate şi fermecătoare debutante! Merită!

La PONTA vine un secui...

.
(adaptare după George Coșbuc, de ILIE BATCA)
.
La Ponta vine un secui,
Cu o pălincă și un pui:
„La mine nu sunt neam de dac,
Nici de maghiar, dar tot un drac,
Eu asta vrei să spui.
.
Secuii toți la mine vrut
Să vin la București marșrut
Că la Ținutul Secuiesc
S-a zis că numai eu tocmesc
Să dai ce noi cerut.
.
De la Tv noi ai aflat
Că tu puțin cam dezumflat,
Că protocol făcut cu Crin
A fost un prunc adulterin
Și vrei noi aliat.
.
Dacă pe unguri tu respecți,
Să dai la Hunor trei prefecți,
Să dai mulți secretari de stat,
Să faci la Bolyai decanat,
Că altfel tu regreți!
.
De ministere, ce să spui?
Pe Hunor trebuie să pui
Cultura voastră să conduce,
Pe voi, românii, să educe,
Să facem toți secui!
.
Ai mei secui nervoși un pic,
Să potolești la ei, eu zic,
Că pun iar tricolor pe foc,
Dacă la noi tu nu faci joc
Și nu rezolvi nimic!
.
Ei dat la tine și pălincă
Și un pui fript, dar nu bei încă,
Eu vrei la tine mintea trează,
Mai stai un pic, nu ospătează
Sau joacă huțulincă!”
.
Lui Ponta ochii i s-aprind,
Nu doar de puiul aburind
Se lasă dus, cuprins de vrajă
Și nici de-mpăturita glajă.
El are doar un gând:
.
„Ținutul Secuiesc primești?”
„O, Ponta, chit de darnic ești!
Mai mult dechit ai cerut Bela
Sau Hunor tinerelu-acela
Pe care tu pețești.
.
Dar eu sunt hotărât secui
Și stau aici, betut in cui,
Să dai la mine un ucaz
Și, ca să nu avem necaz,
Te rog ștampil să pui!
.
Acum te-mbrățișez fratern,
Că eu la drum urgent aștern!
Tu ia pălinca, ia și pui,
Eu merg la Hunor iute spui
Să intre la Guvern!”
.

SAL'TARE

Mai hăt cândva, dau de-o cunoştinţă, una din alea, pedante, care te descheie şi la nasturi  cu privirea roentgen, ca să te evalueze. Urmează diagnosticul:
- Comment ca va? (Presupunând că-i franceză, am bodogănit, de convenienţă:" Ca va bien!") Nimerisem.
-De când porţi şapcă bicoloră?!
Scot chipileauca, o analizez o clipă şi constat că, de când o luam zilnic,  partea din faţă era mai cenuşie, mai soioasă. Nu descopăr motivul, aşa că răspund, ca să par spiritual: 
- O port bicoloră, ca să mă asortez cu primăvara. Nu vezi? Plouă-ninge: ninge- plouă!
 Uitasem întâmplarea şi luam aceeaşi şăpcălie; alta n-am.
 Astăzi am  descâlcit motivul  bicolorismului ei. Prin hazard.
Cumpărasem ceva prost ambalat şi lăsam dâră pe trotuar, de se ţineau câinii comunitari după mine, din pofte. (Aici mint. Nu mai există câini comunitari în municipiul meu rural!)
Cineva mă salută. amuzat de păţania mea. Eu îi răspund, clocotind.
Acasă, când să pun acoperământul în cuier, văd cozorocul alb de smântâna prelinsă din sacoşă. Şi mă luminez: Evrika!
 Deşi m-o adus tata la liceu, mereu m-am simţit şi ţăran şi prost. De aceea, când vreun ţigănoi din mahala, mă apostrofa " Măi ţărane prost!" eu scoteam ce aveam pe cap şi bâiguiam "Să iertaţi!" Aşa- de-o viaţă!
Mi-am constituit şi o deviză, ce-i drept, luată de pe undeva, şi modificată: SALUTO- ERGO SUM!
Aşadar,  salut pe cineva sau răspund la salut, ridic şapca,  încât devine policoloră.
 De aceea mă indigna până la furie un text dintr-o lălăită-folck, în care autorul se lăuda cu căciula lui-cacof. din răutate!-, spunând că nu şi-o scoate de pe cap nici când intră în Primărie. Blasfemie aspru cenzurată de ţăranii mei, care numai de lipsa mândriei nu pot fi acuzaţi. Azi constat că mulţi trăitori ruralo-urbani iau de bună învăţătura "bardului" si nu-şi mai murdăresc şăpcuţo- căciulile a respect!     
- 300 de cuvinte, 1839 de caractere etc,etc

Luaţi aminte! două lucruri am învăţat şi vă învăţ: Samsarii ăştia de muncă la negru îţi pipăie muşchii (numai?!) şi-ţi dau de lucru cu postata; eu, harnic, precum acasă, am scris cu hectarul. Încercam să număr, dar mereu mă încurcam. Ei aveau contor, fraţi de jale; şi aveau  şi motiv să depuncteze pe cine voiau! Al doilea: puteai să scrii şi Tatăl Nostru, dacă puneai ancore  de link spre tarabele lor şi ilustrai cu poze, bine "limbuite", nimicurile lor chinezeşti. Nu mai ştiu ce-a făcut Iisus în Templu cu asemenea negustori!
PS Ageamiii ca mine bat la uşă la http:www.wordcounter.net, care numără gratuit: cuvinte, caractere şi prostii scrise!

Humor evreiesc

De copil, cum îmi intra pe mână o poză, cum, îi aranjam, la meserie, plete, mustăţi şi barbă de muschetar sau coroană de împărat. Timpul luminat era la învăţămâmtul ideologic unde îl multiplicam pe Marx, în fieştece imagine! Am păcătuit  şi mai ieri; dar nu pocind  poza, ci inscripţia. Pe poză era scris  MIC ŞI AL DRACU'; eu am pocit-o în MARE ŞI A DRACU'
S-a făcut foc a din poză, crezând că sesizasem un plus de ţesut adipos. Şi eu mă refeream doar la valoare, la voinţa de a face totul perfect. N-a luat-o măcar în glumă, deşi lăudasem humorul seminţiei sale. M-a plesnit între ochi!
 Grijuliu să nu rămân chior, DIVAN, care pe toate le ştie, mi- a trimis o oblojală din Kabală, cu umor înţelept!

Neplăcut?
- Nu ştiu cum să ţi-o spun, Iossel…
- Chiar aşa-i de greu?
- Mi-e foarte greu şi… neplăcut…
- Dar – totuşi – spune, ce dracu, suntem prieteni…
- Hm, îl cunoşti pe Aron?
- Bineînţeles!
- Presupun că îţi dai seama că o curtează pe nevastă-ta.
- Cum să nu.
- Mi-e foarte neplăcut să ţi-o spun, dar de fiecare dată când tu pleci de acasă, el se înfiinţează şi se culcă cu ea?
- O ştiu perfect; el îi dă şi câte 100 de shekeli.
- Şi tu nu spui nimic?
- Ba da. I-am spus că de săptămâna viitoare să-i-dea 200!

Ştrul sună la Securitate
-Alo! Să ştiţi că Iţic are nişte lemne!
-Şi ce-i cu asta?
-În fiecare butuc de lemn a ascuns dolari, diamante, aur, arme.
Apoi Ştrul îi telefonează lui Iţic:
-Vezi că am trimis să-ţi spargă lemnele.
-Pe-cine?
- Pe ăia care mi i-ai trimis tu anul trecut de mi-au săpat grădina.

Titanic Ice
Iţic se duce în concediu cu maşina… Îl opreşte un poliţist, vede că e evreu şi îl amendează explicând:
- Ştiu eu cum sunteţi voi, evreii… Din cauza voastră a existat comunismul..
Continuă drumul şi îl opreşte un alt poliţist. Îl amendează şi zice:
- Ştiu eu cum sunteţi voi, evreii… Din cauza voastră e război în Gaza…
Pleacă mai departe. Al treilea poliţist îl opreşte şi îl amendează:
- Ştiu eu cum sunteţi voi, evreii… Din cauza voastră s-a scufundat Titanicul.
Iţic ripostează:
-Dar nu noi l-am scufundat…
- Asta s-o crezi tu! Păi ce, Aisberg nu-i tot evreu de-al vostru?

Flirt
Iţic o sună pe dna Goldstein:
-Alo, sărut-mâna, ce mai faceţi?
-Ce să fac, sunt singură, soţul e pe teren de-o lună…
- Atunci poate îmi permiteţi să trec pe la dvs., bem o cafeluţă, facem amor…
-Vai, domnule Iţic, credeţi că sunt curvă?
- Da’ cine a pomenit de bani?

La şcoală
În carnetul de note al lui Moriţ, învăţătoarea scrie:
„Copilul pute! Spălaţi-l!”
Tatăl lui Moriţ răspunde, tot în scris:
„Nu-l mirosiţi! Învăţaţi-l!”

Vin „botezat”
La Nuhăm, angrosist de vinuri, vine Marin, cârciumarul, să cumpere 5 butoaie cu vin.
- Spune-mi Nuhăm, îl roagă Marin, câtă apă se adaogă la un butoi.
- 50 de litri, îi spune Nuhăm.
După câteva zile, Marin se întoarce furios:
- Hoţule, nenorocitule! – strigă Marin. Am adăugat 50 de litri de apă şi vinul nu mai e de băut.
- Ah, murmură Nuhăm. Şi tu ai adăugat 50 de litri de apă?!

Noi,-belgienii
În Piaţa Regală din Bruxelles are loc o violentă confruntare între waloni şi flamanzi. Apare poliţia să restabilească ordinea. Cel mai mare în grad li se adresează:
- Toţi flamanzii să se adune la dreapta mea, iar walonii la stânga!
Toată lumea se supune, dar rămân la mijloc o duzină-două de evrei, care se miră în ce au picat. Şi atunci, unul din ei, Avrum, întreabă:
- Şi noi, belgienii, unde stăm?

-----------------------------------------------------------------------------------------------------

Ploşniţa
Moise este pe cale să-şi scrie numele în registrul hotelului, când constată că o ploşniţă se plimba pe foaia albă a registrului. Repede îşi ia valiza şi dă să plece:
Portarul i se adresează:
- Dar de ce plecaţi, domnule?
- Nu rămân niciodată la un hotel în care ploşniţele se interesează de numărul camerei mele…

Al cincilea
Ruti, în lift, către un tip chipeş:
-Ştiţi, semănaţi leit cu cel de-al cincilea soţ al meu.
-Dar de câte ori ai fost căsătorită?
- De patru ori.

Deosebirea
Un rabin înţelept a fost rugat să explice care este diferenţa dintre un om cinstit şi unul ticălos. Înţeleptul a răspuns:
- Adevărul este că atât omul cinstit, cât şi cel ticălos săvârşesc tot timpul păcate, însă cu o deosebire: omul cinstit ştie că păcătuieşte cât trăieşte, iar ticălosul ştie că trăieşte cât timp păcătuieşte.

Scenariu eşuat (80 puncte)

Acum dau lovitura, că m-am săturat să tot culeg firimituri de la masa blogărilor fudui de atâta talent şi experienţă! fac un film lung-lung, ca "Război şi pace" sau, mai bine, un serial precum "Tânăr şi neliniştit"! OM ajung! ( Dacă Alex al meu ţintea Nobelul, eu mă opresc la "Oscar".)
Dar... este un dar: mă puneţi să şi  joc în film.Or, eu mi-s mulţi, adică , Ego, Alter-ego, Alt-alter-ego şi-or mai fi; că n-a reuşit  Freud să sape până la fundul subconştientului meu.
Să-i pun pe toţi să joace? Mamă, ce de bani iau!
Dar  SuperBlog , la care sunt angajat, îmi bagă în pâine o droaie de experţi de-ai lui, cu care să împart gloria. 
Aşa mi-am pus mâna pe:
*- Comunitatea Femeilor Excepţionale-posesoare ale tuturor secretelor despre sex. ( Ele vor fi sarea şi piperul filmului; îmi vor da replici numai prin titluri de articole "decente", în temă.)
*-Zelist-specialist în procente, care va a aduce, pe tavă, onorariile experţilor cu singura replică pe care o poate învăţa aproximativ:" Poftiţi procentul dumneavoastră!"
*- Intrigantul semantic al vocabularului românesc: va replica numai prin cuvinte cu sensuri sucite şi...răsucite.
*-Sexul slab ce (se) vrea TARE: va ţine contra, tot cu titluri picante, Excepţionalelor; în plus,  îmi va ridica "mingile" la fileu.
*-'mnealui: cu înţelepciunea liderului din 2012, ne va zgâria urechile cu fragmente din "Învăţăturile lui... către...2014". Dacă ajunge jurist se va recuza, onorabil.
Toţi plătiţii de mai sus vor fi, episodic, Raisonneurs ( DEX- restr.-"personaje care reflectează asupra acţiunii unui film sau asupra celorlalte personaje". Aşa, să se ştie de lungul...!)
*Spunşieu:  blogăriţă fecundă, care mă va feri de gropi, ca să se împlinească zicala: "O nimerit orbul SuperBlogul!"
Titlul filmului: "Ion - slugă la 16 stăpâni" (parcă ,despre slugă la doi, ar fi scris altcineva.)
Structura filmului: prolog, epilog şi multe episoade.
NB: a)  nu comunic aici decât punctele nodale narative, că mă tem de plagişti pentru mai mult.
        b) replicile raisonneurs-ilor nu dezvăluie şi numele lor, ca să vă provoc să le citiţi operele şi să-i descoperiţi singuri. Merită!
-Hai, popor muncitor, la muncă. Aprobaţi?
În cor:- GO!!!!!
Luati de valul entuziasmului, şi-au uitat replicile. Le reconstitui:
* Poziţia 69 face deliciul oamenilor deschişi la minte!
* Poftiţi procentele dv.!
* Netalentat! adică, individ care simte nevoia să se dea în spectacol!
* A ta, până în vârful unghiilor! ( Nu zgârii? n.n)
* Şi-altă dată, şi-altă dată,/ o s-o facem şi mai. şi mai lată!
* Hai, Ioane, la mâncare! Unde-i lingura cea mare?!
 Notă: Semnele de exclamare = APROBAT.
PROLOG
Văzând că nu-s bun de ţăran şi dau în patima cititului, bunică-miu, şi el cititor pasionat al inscripţiilor de pe pachetul de"Mărăşeşti", (luptase pe-acolo!), mă trimite la SuperBlog,  rugându-l să mă bage ucenic la vreun stăpân, să deprind o meserie. Ceea ce se şi întâmplă. Dar nu la unul, ci la 14, că nu prea arătam potrivit pentru slugă bună... In film veţi urmări avatarurile acestei experienţe.
EPISODUL 1  "De la brânză, la miroazne din florile primăverii"
 Mă încarcă SuperBlog într-o dubă şi mă aruncă în faţa unei brânzării.
Stăpânul PR  (nume de străin!) îmi pipăie muşchii  şi-mi dă treburi: n-avea şvaiţer pentru şefii SPBL,  din Switzerland şi m-a pus să găuresc cu o bormaşină o roată de caşcaval. Găuream, găuream şi mâncam rumeguşul; a rămas numai o gaură mare! Şi urecheala!
Apoi, m-a închis într-un frigider cu o felie de brânză, pe care s-o prefac într-o roată mare pentru un clip publicitar. Sunt claustrofob şi am mâncat brânza şi o bătaie. Mi-a luat jumate din simbrie şi m-a fugărit. Puţeam pe stradă a brânză de s-a oprit omenirea să-şi pună măşti pentru gaze (din Crimeea, gazele??) Totofuguţa, am ajuns la Farmec. Şefi- specialiste-mai ales, frumoase de rup; m-au dezodorizat în nişte  căzi cu sprei-lichid, -70*C, m-au dezgheţat şi m-au pus tot la treburi  parfumate, cu alifii, geluri , de mă înecam  a plăcere. Simbrie-pe cinste! ( Au oprit şi ele, acolo, doar 3 copeici, pentru un covrig.)
 M-au adus acasă pe jos, pentru publicitatea parfumurilor. Mi s-au  topit picioarele cu tot cu ciorapi şi  ciubote. Dar m-au mângâiat cu vorbe frumos parfumate şi mi-au zis că, dacă mă mai dor o dată şi fac băşici pe tălpi, născocesc ele o pomadă cu farmece şi o să sar trei stânjeni de plăcere.
Notă: Nu se mai poate, dar aş schimba tema că nu-i nouă. Au cotrobăit prin  ea şi  Dickens, şi Gorki, şi Panait Istrati. Au cam luat tot.
* Tu cum te bucuri de sex?
* Procentele v-au crescut cu 0,5!
* Originalitate-arta de a-ţi ascunde sursele de inspiraţie
* Mi-a murit obiectul muncii.
* Nu te plânge; totdeauna e loc de...mai rău!
* Spun şi eu!
EPISODUL 2
Zori de ziuă. Aruncat într-o haraba Toyota, merg la noii stăpâni. Boieri de viţă, îngăduitori şi stilaţi în vorbă şi faptă. ( Întâmplările nu prea au relief. Ar fi pericol să închidă oamenii canalul şi  să sară pe A3, unde se predică despre îngroparea talanţilor, cu un pastor de pică.)
Doctorul de scaune e vorbăreţ şi înţelept. Om cu scaun la cap, ce mai! Îi car taburete, mese şi oglinzi de toaletă, cu miros de mosc,  scrinuri cu praf de pe scrisori, ba chiar şi tuburi de cartuşe (cu care nu s-a nimerit ţinta în dueluri). Le priveşte cu dragoste, le măngâie ca pe un trup de femeie cu urme de timp, le dă hapuri din cuie şi clei.
La plecare mi-a plătit toată simbria. Dar, dintr-o dată se răzgăndeşte şi-mi rade înapoi 10 creiţari pentru titlul dat probei de lucru : Scroafa-n cireş?! Bah! vulgaritatea ţărănească! Şi mă trimite, să duc un scaun de epocă la un patron cu o prăvălie nemaivăzută de mine.
Avea tot felul de telvizoare, de... Doamne , ce-am mai văz't!
A aflat că-mi place să citesc şi a făcut cu mine o prinsoare: să iau o carte din prăvălie, să citesc o oră şi să-i povestesc ce am înţeles; şi îmi dăruieste cartea. Caut şi caut; carte-ioc!.( Să captez tensiune?!) Nici măcar, aşa, una soioasă. Când revine se miră, află de ce nu citeam şi se prăpădeşte de râs. Erau lângă mine sute şi sute de cărţi: eBook-uri! M-a invăţat să le mânuiesc, să caut ce-aş vrea să citesc.
Mare minune ! Ne-a prins pe amândoi miezul de noapte cu nasul ...( păi, nu pot zice "în carte"!) La plecare, m-a întrebat dacă-mi place ebook-ul. Am zis că da, dar prefer cartea -carte, cu miros de cerneluri, cu semn de carte din mătase,cu press-papier, coupe-papiere, cu ex libris migălit în onix. A făcut ochii mari: "Te-ai prefăcut ţărănoi, ,, impostorule!" Şi m-a aruncat afară, amendându-mă cu 15 arginţi. I-am răspuns în gând:"Da, ţărănoi , dar citit, nu tâmpit!!" Şi m-am cărat, supărat, umilit.
* Ţi-a trecut vremea sexului? 
* Poftiţi noile procente!
* Străduinţa e primul pas spre eşec.
* La barză chioară , îi face Dumnezeu cuib. ( Ego: Să-şi pună Cucul ouăle!)
* Pentru că îţi dă înţelepciunea pe-afară din blog!
* ...şi alte nimicuri.
----------------------------------------------------------------------------------------
Am depăşit substanţial spaţiul de mişcare permis. Mă poate aştepta descalificarea şi n-am măcar o grivnă  kievleană să mă întorc acasă. Regret că am ratat punctul culminant = confruntarea dintre Al - viitorul laureat al Premiului Nobel la literatură şi ALL - ceva mai lung, fără importanţă!
 A fost "vroinţă"-- n-a fost putinţă.  Îmi plătesc juraţii cu recunoştinţă şi  sărut...( Emoţii gâtuitoare; câteva aplauze, fluierături. Ultimele de la TES!)
* Cum ajungi să ai orgasm?! Prin sex de împăcare!?
* Crah! S-au dus dreak' procentele!...
* Diareea e cea mai bună scuză prin care poţi evita să fii sărutat. Nu ştiai că a scrie un scenariu înseamnă a bate câmpii până ajungi la limita celor 500 de cuvinte?
* Nu găsesc nici o scuză pentru căsătorie. Să nu spui nu! (Ego: Nu spun!) 
* Speram să mai scot şi eu de o dudă coaptă. Acum, la noi, totul se plăteşte!
* Spunşieu: eşti ca vaca bună, care umple doniţa, dar o răstoarnă cu copita!

Notă:
Azi s-au afişat notele la această probă.  În juriu- patru merituoşi blogări, câştigători ai loc.I, în ediţii anterioare.
1, Bordoş S..............................................60 p.*
2.Lalici D................................................. 80 p.**
3. Herţug C..............................................80 p.**
4. Molnar R............................................. 99 p.*
Obiectivitatea  in notarea "tezei" mele se vede  din faptul că nu s-au supărat nici că i-am făcut personaje în filmul meu ( ** ), nici că nu i-am făcut ( * ).