sâmbătă, 29 iunie 2013

Pâinea noastră cea de toate zilele...

Zilnic suntem actori într-un spectacol, regizat de undeva de sus. Dacă s-ar marca urmele paşilor, ar semăna leit dârelor dezordonate,  lăsate de molecule în halucinanta mişcare browniană. Monitorizăm cu privirea miile de chipuri, întâlnite,  obosindu-ne retina cu viermuiala lor de-o clipă. Apoi le pulverizăm în uitare. Ici-colo, se mai păstrează, involuntar, câte o persoană, cu care empatizăm , din motive de nimeni ştiute.
 A doua zi- da capo!
Aşa s-a întâmplat ieri şi  cu mine: urmăresc uliţa pe care locuiesc, de bune decenii, de pe când era o fâşie de troscot, pe care   păşteau vacile. Două dungi de câte o şchioapă* marcau traseul de roţi al unor căruţe, care se rătăceau din drumul mare. Apoi, devenea loc de scaldă în praf pentru păsări.
 Uliţa se numea, în buletin, " a viilor"; probabil -ecou al unor realităţi din alt veac. Acum se numeşte "Vârnav", după numele unei familii boiereşti care a dăruit târgului  câteva hectare de pădure, poreclite mai târziu "Parcul  Eminescu". În buza acestui parc şi-a durat Vârnăvoaia şi conacul, la care am devenit eu paznic cu simbrie viageră.
Păzesc muntele de hardughie, din care nu zmulge nimeni nicio piatră.
 Ca să-mi motivez gologanii, stau la poartă, scuip coji de seminţe şi privesc mirat forfota actuală; adevărat cine-verite.  ( Puneţi accentele necesare!)
Scuze! Până acu, a ieşit aşa un fel de supă-descriptivă, lungă. Să condensez!
Speriată de aglomeraţia uliţei, primăria a decis s-o modernizeze, adică să bordureze şi s-o paveleze, că,  de lată, tot îngustă de trei paşi rămâne. ( Sens unic, boieresc!)
Au năpădit-o nişte şantierişti, cu salopete roşii ( probabil, ajutor american din rezerva de uniforme a închisorilor lor). Dimineaţa, îşi înfig sacoşele cu merinde în ostreţele gardului de sub paza mea şi le uită acolo până ce,  la 12-fix, un om care, după musculatură pare şef, strigă, de tremură geamurile: Masa!
Dispar sacoşeles şi nu se mai aude musca. Numai câinii mei înşiră balele pe iarbă, de poftă.
Dintr-o pictură nereprodusă aici, intitulată parcă de Camil Ressu " Ţărani la prânz", focusez (cumplit, dar necesar barbarism!) focusez, repet, un chip, cu care empatizez total, pănă în celule.
Drept în poartă,  un lucrător şi-a făcut masă din patru borduri. Scoate din sacoşă un   jornal, un ştergar curat, le suprapune, netezindu-le şi pe ele-mâncarea.
S-au scris pagini geniale despre ceremonialul mesei şi nu le pot egala.
Despachetează borcane, întinde sforile pe marginea "mesei", îşi scoate şăpcălia americană şi prinde a îmbuca, ordonat, cu gesturi solemne de împărtăşanie. Iese în afara oricărui timp, şi ambianţe. E singur, preocupat de treaba pe care, parcă, o repetă în veac.
La fel de ordonat  reîmpachetează totul,  leagă la gură borcanele goale, care se reîntorc în sacoşă.
Se ridică, oftând, se întoarce cu faţa la Răsărit, îşi face cruce, îşi îndeasă şăpcălia peste plete şi se întoarce la lucru; cu un minut-două înaintea celorlaţi, rămaşi la taifas.

Am regăsit la acest om, între două vârste ceva atavic**din cimotia stră-străbunilor mei, în rugăciunea fără cuvinte a eternului lor prânz!
 Pe  o uliţă care îşi ascunde praful sub pavele colorate şi se cheamă "alee"!

*şchioapă=unitate de măsură arhaică, egală cu distanţa dintre degetul mare şi cel arătător, întise la maximum unul de altul;
**atavic=caracteristică neobişnuită, apărută accidental,  la un individ,  de la strămoşi îndepărtaţi.

vineri, 28 iunie 2013

Pe lună plină, la cules de sânziene

Anumite întâmplări au pus, temporar,  stavilă etuziasmului meu funciar, aşa că am rămas dator vreunui hoinar prin spaţii virtuale cu altă întâmplare de culoare magică din seara de Sânziene, pe coclaurii Săvenilor.
Întârziasem cu împachetarea stupilor de la sparceta din râpile de la Avrămeni, că–i aşteptau teii la Fântâna lui Prodan din codrul Ţâncuşii.
Ieşisem din Târgul Jijiei pe la miezul nopţii,  pe o lună plină imensă ( acum, cică , se cheamă Superlună!) şi turam motorul într-o pantă imensă, când…
La câteva sute de metri, de şosea în lumina   farurilor câtorva maşini, ţâşneau nişte năluci, făceau salturi şi se prăvaleau în întuneric.  Şi iar,şi iar!
 Am coborât, mirat, dar nu speriat. Că nu puteau fi stafii în preajma unor maşini cu faruri aprinse. Zău!
A rămas numai presupunerea,  mai realistă, a  unor braconieri  care dădeau iama la căprioare.  Văzusem de mai multe ori, pe acolo,  ciopoare întregi prin lanuri şi fâneţe, în amiază-mare.
Dar nici asta nu s-a potrivit!
 După câteva minute, m-am dumirit: veniseră mai multe fetiţe, cu părinţii lor, să culeagă flori de sânziene, la ceas de iele. Buchetele erau  duse a doua zi şi sfinţite la biserică, ca să fie de leac. Împotriva tuturor relelor!

Stranie îngemănare între creştinism  şi păgânânism, topită  în esenţe tari de mister!

duminică, 23 iunie 2013

Sânziene de ...Săveni

Clocotesc spaimele  la solstiţiu şi se depune în straturi aurul teilor. Chiuit de căluşari exorcizează posedaţii de zânele Sânziene. Mulţi juni vor tăndăli pe malul bulboanelor, gata să răspundă chemării  frumoaselor iele din genune.
Şi păşim epuizaţi ,  în adânc de vară! Fascinaţi de Superlună!
 Pentru mine Sânzienele au o magie specială, trăită preţ de câteva nopţi, în ani diferiţi , pe drumul de la Săveni la Ungureni.
Peisajul arată, sub soare de stepă, dezolant. Dar sub luna plină, e Gura Raiului. Era pe timpul când practicam o transhumanţă fascinantă, nepătrunsă,încă, în folclor.
Băteam drumurile ţării, numai noaptea, cu albinele: de la Darabani, laHanu-Conachi, de la Luncaviţa de pe Dunăre,la Mănăstirea Cucoş, din Munţii Măcinului ,  în Insula Mare a Brăilei şi în Bărăganul Ialomiţei. Bejenie curată, cu căţel şi purcel, cu tabieturi şi practici magice secrete.( Dacă mă rugaţi, insistent, mai-mai că vă iniţiez!) Şi mai ales cu râuri de miere: de la salcâm , de tei, de rapiţă, şi floarea-soarelui, de mentă. Trai,Ioane!
Dar să revin la drumul cu minuni dinspre Săveni: la pod, un grup de flăcăi,  în costume naţionale, ajutaţi de mascaţi hidoşi, ne opresc , respectuoşi, şi ne roagă să eliberăm şoseaua. Puteam să mă opun?
 La un semn al vătafului, sunete sacadate din corn anună ceva. Izbucnesc chiote şi fluierături, ropote de tobe şi,  din lumina  lunii proptită pe deal, au ţîşnit căruţe împodobite cu ramuri si flori, trase de cai mâncători de jar.  Pe ei săltau cununi de curcubee,iar flăcăii, în picioare, pocneau din bici, ca să înnebunească patrupedele, în iureş. Se întreceau, se şicanau, se ironizau, ca s-o ia înaintea adversarilor; jerbe de scântei ţâşneau  din roţile ciocnite şi din potcoavele cailor. Basm cu Prinţi în turnir!!
Era, am aflat,  o întrecere străbună de Sânziene!


 În anul următor, în aceeaşi  vreme, altă pătăranie. Despre ea—la cerere!

sâmbătă, 22 iunie 2013

Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!

Puţini dintre noi mai păstrează molecule de memorie despre o tragică tornadă care ne-a măturat neamul românesc , dezlănţuită în frăgezimea unei zile de 22 iunie.
Nu intrasem la şcoală, deşi aveam, şi făceam şi altora, capul calendar cu lecturile mele precoce. De la citirea scrisorilor primite de vecini de la tinerii din armată, la ziare ale timpului, de care tata nu uita niciodată sa se aboneze;başca romane de aventuri!
Adică, vreau să afirm că începusem să ingerez toxina vieţii politice, cu un efect dezastruos pentru neuronii mei, fragezi.
Aşa mi-a fost menit!
Ţârâiau peste sat zorii zilei de 22 iunie, 1941,când clopotul mic de la biserică a început sa dăngăne în „dungă”, înnebunind câinii satului, care au prins să urle spăimos.
 Oamenii au sărit bezmetici  din covru, speriaţi de bătaia aceea specială a clopotului, destinată alarmării în caz de primejdii. La geamul casei bătea energic popa satului, vecinul  şi prietenul tatii.
Avea o minune de radio, parcă Telefunken, şi , făra somn, ca toţi bătrânii, călătorea pe scală, preferând posturile nemţeşti, el vorbind perfect  germana.
- Ghiţă, scoal’te repede şi hai la primărie că a început răboiul. A anunţat Berlinul!
Mama  a prins să bocească în pumni: era începutul bocetului prelung al unui neam întreg, pentru morţii cu sau fără morminte ai războiului.
Am ascultat, pe ziuă, vocea Mareşalului ordonând trecerea Prutului. Ograda popii era plina de lume,iar aparatul de radio, scos pe ferastra deschisă, înfiora mulţimea încremenită  de vocea de stentor a lui Antonescu şi de cadenţa solemnă a cântecelor patriotice.
Era război!
Nu fac, aici, judecăţi de valoare. Voi reveni  cu ele. Marchez numai un moment de tragism naţional.
 Vă mai pun sub ochi doua documente: celebrul ordin „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” şi o scrisoare, în versuri, găsită în raniţa unui soldat, mort în războiul prim mondial, dar potrivită perfect si celui început în 1941. ( Copy-paste de pe un blog oarecare.)

Şi un gând: Odihnească-se în pace toţi morţii acestui război, indiferent de neam şi loc de mormânt!

Addenda*
Greierele telefonului mi-a pişcat timpanul: Antonescu- vinovat că nu s-a oprit la Nistru, adică la hotarul de drept al ţării!
Aduc argumentul prin care s-a dezvinovăţit chiar mareşalul, la judecată: 
"Ca doi doi ţărani care pun ce au, împreună, ca să-şi are locul şi, după ce unul şi-a arat , să-i spună celuilalt: Eu  nu te mai ajut, pentru că eu mi-am făcut treaba mea!
Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi cum mi se pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar?
Ar însemna să dezonorez şi armata, şi poporul român, pe veci!"
 Din păcate, a trădat "capul încoronat" şi camarila sa!

*addenda= ceva ce de adaugă mai târziu, la o lucrare; addenda corrige=pe lângă adaus, se fac şi corecturi.

Citeste, dacă vrei şi "In memoriam : Mareşalul şi Soldatul", postare anterioară, din23.06.2012

marți, 18 iunie 2013

Bancuri pentru înveselirea unei poezii bacoviene







Sunt caţiva morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun...

Azi m-am zvârcolit ca-n flăcările Gheenei, topit de bomba cu neutroni a Soarelui.De aceea, am plutit în versurile de mai sus ale lui Bacovia.
 M-a salvat, înger păzitor, bunul DIVAN, cu o pagină de bancuri. Au egalat un izvor cu răcoare!
Le trimit, copy-paste, în spaţii, pentru internauţii din sahare celeste; neîmbuteliate, neselectate (nu saharele!). Cum le-a dat Domnul!

Parinte, in timpul postului am voie la femei?

- Da, fiul meu, numai sa nu fie grase .




Un tânăr sta de vorbă  cu o doamna mai în vârstă.

- Când mă însor, primul lucru pe care-l voi face va fi să o trimit pe soacră-mea doi ani în vacanţă!

- N-ai vrea să te însori cu fiica mea?

Mitică, treci imediat la masă și încetează să mai spui “Da, dragă…” de câte ori latră câinele!


Dacă toţi copiii ar ajunge ce -si doresc părinţii lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.




Ce scrie pe piatra de mormânt a unui preot?

- “Studii încheiate, plecat la examen!”


Costică îl întreabă pe Mitică:

- Mitică , de ce porţi verigheta pe mâna cealaltă?

- Pentru că m-am însurat cu femeia greşită...




Doua blonde in parc..

-Până la urmă, s-a dovedit că bebeluşul pe care îl creşteam de două săptămâni nu era al meu. Cică a fost nu ştiu ce încurcătură la spital. Sincer să fiu, m-am gândit şi eu la treaba asta... Mai ales că eu mă dusesem acolo ca să-mi scoată gipsul.


Un ţigan se prezintă la stomatolog. Dupa ce se uită un gura lui, medicul zice:

- Domnule, nu înţeleg de ce ai venit la mine. Ai toţi dinţii îmbracaţi în aur...

- Să-ţi traiască familia, domn' doctor, am venit să-mi montezi o alarmă si o camera video pentru a ma proteja de hoti  !




Doi marinari discută:

- Când cobor pe uscat, în două minute am două femei pe braţe!

- Nu te cred. Nu există tatuaj aşa rapid !

Aseara, nevasta-mea a lasat un biletel pe frigider:'Nu mai merge! Nu mai pot suporta! Plec la mama!

Am deschis frigiderul. Lumina dinauntru s-a aprins,
 berea era rece ca gheata:\.
 Sa mor de inteleg ce naiba voia nevasta-mea sa spuna! Frigiderul functiona excelent
Soacra la discutii cu ginerele:
eCostele, tu crezi ca exista alta viata dupa moart?
-
Dupa a ta, sigur!
Azi dimineata m-a trezit nevasta-mea:
- !
Te-ai cam imbatat aseara.
-
Termina cu prostiile ca nu eram beat,
abia daca am baut 3 beri, i-am zis
-
Bine, zice, daca spui tu. Acum rostogoleste-te din fata garajului ca trebuie sa ajung la serviciu
.
O femeie trebuia sa treaca noaptea prin cimitir, insa ii era frica. La un moment dat vede un tip care venea in intampinare si-l roaga s-o conduca.
 Merg impreuna, discuta deschis, omul spune bancuri, femeia rade.
La un moment dat femeia spune:
-
Ce barbat amuzant sunteti.
-
Sa ma fi vazut cand eram in viata!
-
Inainte de ultima repriza a meciului de K1,
unul dintre luptatori merge la colt si il intreaba pe antrenorul sau:
-
Cum stau?
-
Daca reusesti sa il omori in ultima repriza faceti egal!
I-am zis sotului meu ca, daca nu imi cumpara o rochie noua, ies goala pe strada, sa vada lumea ca nu am cu ce sa ma imbrac!
-
Si ce a zis?
-
Daca tot iesi, adu-mi si mie doua beri!
La politie:
-
Deci, hotul v-a furat cerceii, bratara de aur si lantisorul de la gat?
-
Da, domnule politist.Si de ce nu ati strigat dupa ajutor 
 Riscam ca hotul sa-mi vada si dintii de aur
O tipa cu Ferrari mergea pe autostrada cu 19 km la ora.
 O opreste politia si ii zice:
-
Domnisoara, de ce mergeti pe autostrada doar cu 19 km la ora?
-
Pai, daca asa scrie pe indicatoare!
A19! raspunde tipa.
-
Pai, nu, aia e autostrada, A de la autostrada si 19 de la numarul autostrazii.
-
A! Gata, am inteles.
-
Dar domnisoara din dreapta, de ce e asa galbena la fata?
-
Habar n-am. Asa e de cand am iesit de pe A320.
Pavarotti si Domingo se laudau care dintre ei canta mai bine.
Domingo:
-
Am cantat la Vatican atat de frumos incat Fecioara Maria a inceput sa planga!
Pavarotti:
-
Eu am cantat la Rio de Janeiro, iar la sfarsit Iisus a spus 'Asta da muzica, nu ca ala care a facut-o pe mama sa planga!
- Tinere, deja ai utilizat doua sanse.
Toti din sala au obosit de asteptare, inclusiv eu.
 Asteptam decizia ta, spune in sfarsit: "Da" sau "Nu".
-
Pot sa sun si un prieten?
-
Asculta, tinere, aici nu esti la "Vrei sa fii miliardar" ... Suntem la oficiul starii civile
O femeie a dat in judecata spitalul unde fusese internat sotul ei, deoarece, in urma tratamentului de care a "beneficiat" acolo, el si-ar fi pierdut complet interesul pentru sex ib
Tot ce am facut a fost doar sa-i corectam vedere!” a raspuns doctorul .

BANC EXISTENTIAL

De 60 de ani un bătrân mergea zilnic la Zidul Plângerii din Ierusalim. Despre acest bătrân aude şi o reporteră de la CNN
şi se hotărăste să-i ia un interviu.
 Ajunge ea la Zid şi află care este bătrânul.
După 45 de minute bătrânul îşi termină rugăciunea şi reportera
îl abordează pentru a-i lua interviul.
-
Scuzaţi-mă, eu sunt reporteră la CNN şi mă numesc Rebecca Smith. Dvs. cum vă numiţi?
-
Moritz Fishbein.
-
De când veniţi la Zidul Plângerii?
-
Aproximativ de 60 de ani.
-
De 60 de ani ! Şi pentru ce vă rugaţi?
-
Mă rog ca evreii, creştinii şi musulmanii să trăiască în pace. Mă rog să nu mai fie războaie şi să dispară ura dintre oameni. Mă rog să nu mai fie foamete nicăieri în lume.
-
Şi ce simţiţi după 60 de ani?
-
Parcă aş vorbi la pereţi...

duminică, 9 iunie 2013

Roşii ...româneşti

Prima pătlăgea dolofană din solarul propriu a căzut pradă lăcomiei mele neînfrânate. Sigur, scenariul, îndelung construit, mă absolvă de orice vină: crescuse în prostie, nelalocul ei, s-a împiedecat de mine şi s-a rupt. Jur!
Am bocit-o câteva miimi de secundă şi,  înecat de salivă, am ridicat-o în soare, care s-a îngălbenit de invidie. Dar, minunea-minunilor, mortal era parfumul ei.
Aveam roşii din piaţă, păreau arătoase, dar fără nici un damf. A mea, pusă pe masă, în câteva minute şi-a impus personalitatea,umplând încăperea de chemări mirositoare.Şi nu i-am rezistat!
De peste douăzeci de ani umplu grădina cu aceleaşi soiuri de tomate: inimă de bou  (campioana de anul trecut avea ditamai 1,251 kg ) în două varietăţi, apoi, rotunde-netede mari, cu pulpă dulce răcoritoare, portocalii-mari  şi unele mici, cu  formă de pară.
Toate aceste soiuri au carnea consistentă, cu stârlici, seminţe puţine, parfum specific puternic, rezistenţă la boli, rod continuu din jumătatea lui iunie şi până la îngheţ; şi două defecte: nu  poţi să le eviţi , de poftă şi au o pieliţă prea puţin rezistentă, în timp, deci, nici în cămară.
Astăzi piaţa gemea de roşii. Precupeţii afişau ţanţoşi : ROŞII ROMÂNEŞTI, de MATCA !
Numai că...
Erau româneşti, doar prin solul în care crescuseră, dar seminţele erau din Olanda, selectate sofisticat. De aceea, fără gustul naţional, imprimat implacabil genetic, papilelor noastre gustative. 
In toată piaţa, gemând de roşii, mirosea mai puţin a pătlăgea, decât în bucătăria mea de la una singură.
Am înţeles, dintr-un studiu că selecţionerii au urmărit aspectul practic: durata mare de păstrare şi rezistenţa la transport.S-a ajuns la performanţe deosebite: sunt culese când dau în pârg, ( se coc în ambalaje, nu se strica, nu se înmoaie chiar şi 4-5 săptămâni ). Dar, din păcate, mirosul specific, pulpa cărnoasă şi gustul aproape dispar.
Pragmatismul comercial comerţul asta cere! Acum se lucrează la recâştigarea acelor  calităţi pierdute prin selecţie.
Până atunci, mulţumiţi-vă cu cele "româneşti"; inodore cu pielea ca de elefant, boştire,adică seci şi cu carnea precum talpa ciubotelor soldaţilor ruşi, ajunşi la Berlin.
Mie îmi stau în gât!

PS: Celor care au un m.p. de balcon le recomand din suflet să caute pe feisbuc site-ul URBAN FARMERS ROMANIA şi or să-mi mulţumească.
Roşiile din poză nu-s rude cu  aceea după care jelesc, căzută pradă gurii mele. Sunt luate de pe URB. FARM. ROM.