Păţanie cu o mamaie şi clasa zero

Argument

O mamaie isteaţă, ca toate celelalte, că  doar de asta sunt mămăi pe lume, m-a pus la zid , cu somaţia de a mă ţine de cuvânt (ceea ce la mine nu prea se vede!).

Concret, promisesem să mă amestec în treburile clasei zero, încercând câteva clarificări necesare părinţilor în oarece impas. N-am uitat, din contra,  mă pot lăuda cu numeroase documentări în temă, mai ales privitoare la structura personalităţii ştrengarilor de şase ani ( fizică, intelectuală, psihologică, afectivă ) şi la oportunitatea abordării lor şcolare.

Nu-i nici simplu, nici uşor. Norocul nostru e, că peste tot în Europa care contează ca model, s-au făcut eforturi serioase de clarificare a vârstei optime de începere a şcolarizării şi  s-a pus în operă „chemarea sub arme”, în bănci, a contingentelor de cinci sau şase ani. Şi s-a constatat succesul  demersului.

Numai la noi, cu un defazaj de un deceniu. Dar merge şi aşa, decât niciodată.

Din tot efortul meu optimist în documentare s-a ales praful pentru că cererea mămăii a fost imperativă : la concret, fără teorie, că ne omoara urgenta opţiunii.

Am acceptat opinia, nu înainte de a sublinia că psihoza clasei zero are şi un caracter strict politic. Au propus reforma alţii decât ai noştri, deci,  n-are nimic bun în ea!

Această îndoială a fost picurată cu schepsis pe neliniştea părinţilor. S-a alcătuit , repede corul calomniei:  politicieni, în frunte cu mămoasa ministreasă conservatoare(în sens negativ!), puţin pregătită în domeniu, conciliatoare cu defectele şcolii ( vezi bac, înv. particular,diplome, plagiat general etc). Noroc cu actualul ministru, mai priceput în materie , bine şcolit şi diplomat în tranşarea amestecului  premierului. Sau alăturat  corului multe cadre didactice ( ameninţate de schimparea didacticii  - iar să mă apuc de învaţat?  că ies la pensie!), administratia: spatii, mobilier, material nou didactic= cheltuieli! Şi nu în ultimul rând , părinţii, cu vreo 3  motive: 1) să nu le furăm odoarelor un an din fericita lor copilărie; 2) la grădiniţa, copiii aveau masa, odihna, supravegherea asigurate, până în seară;3) cum să-şi   asigure accesul într-o şcoală de elită, la o învăţătoare celebră. Probleme cu timp de rezolvare  îndelung.

Soluţia – amânarea!

 Aşa stând lucrurile, am ales şi eu o cale uşoară: să mă vâr, pe rând, în pielea părinţilor cu copii pentru clasa zero, apoi , în cea a copiilor împinşi spre şcoală şi să spun ce aş face eu.

Pentru ceilalţi- Dumnezeu cu mila!

 Ps Amân puţin soluţiile alese de/ pentru mine că să pot fugi în vreo ţară fără şcoală.

Răzbunarea la români (şi carnea de mânzat!)

Nici cu mintea n-am gândit vreodată, cum zice neamul meu, că mă voi preocupa de remanenţa răzbunării în gena pură a românilor.
Şi nici n-o voi face, deşi e o problemă importantă şi actuală. Chiar,  pot zice că merită dezvoltată într-o teză doctorală,  necesară politicilor noastre. ( Aviz prim-ministrului, trăitor, din plin al senti-/resentimentului! )
Dar ce-mi veni?! 
Mă tot miram de îngăduinţa cu care întreg norodul "urăşte" comunismul,informatorii, mafioţii, borfaşii, politicienii: " Lasă, bre, că sunt şi ei oameni! ", sau "Numai cine nu munceşte nu greşeşte!", sau "Ei, a luat şi el, acolo, că numai cine nu umblă cu miere nu-şi linge degetele!" 
Dacă în '89 s-ar fi făcut referendum asupra împuşcării dictatorilor, ar fi votat "pro!", tot poporul;   acum  ar fi tot liberi,  ca păsările cerurilor! Unde-i,  la români, memoria răzbunătoare a nemţilor, italienilor, arabilor, ungurilor? Pulbere!
Mă tot căzneam să desluşesc o replica a Leanei, din " Hagi-Tudose",  de Delavrancea.
 Când îl găseşte mort deasupra vrafului de galbeni, cu mâinile înfipte, de voluptate,  în aur, nepoata orfană exclamă a compasiune: "SĂRACUL nenea Tudose, ce BOGAT este!"
 Cerurilor, adâncime existenţială zace în aceste cuvinte!
Aceste arături prin inteligenţa mea au fost, cu folos,  iscate de un comentariu de presă la  sentinţa dată fraţilor siamezi  în " Procesul CALTABOŞUL": "- Cum, trei ani pentru un caltaboş, iar Năstase numai doi?
Doamne, redă-ne nouă ura şi răzbunarea  noastră ,cea  de toate zilele!

Up.:
Efecte hilare ale psihozei cărnii de cal
Astăzi  mi-a fost dat să râd în hohote de efectele destructive ale inculturii. O şefă de la un supermarket  mi se jeluia că,  din stocul de carne , din care  tocmai alesesem o bucată apetisantă,  nu  mai cumpară nimeni de câteva zile, desi era un produs bine primit până atunci
 Numai ce împachetase marfa, când a picat şi explicaţia; o cunoştinţă care privise, mai de departe alegerea mea, îmi suflă uşor la ureche: vezi că ţi-a dat carne de cal!- Păi, scrie " de mânzat" - Te-ai prins!:cal =mânz!= mânzat !
Hohotul meu a strâns mai multi clienţi în jur, clarificându-se problema:
MÂNZAT= fiul vacii. Nu mai mare de 2 ani!
MÂNZ= fiul iepei. Până în trei ani!
Şefa a refăcut eticheta; în spatele meu s-a refăcut "coada." Şi nu m-am ales,  şi eu, măcar cu o reducere de preţ!

Mă apuc de beutură

Am agonisit pe lângă casă câteva soiuri de vie cu struguri roşii; bine alese după performanţe verificate în timp: asigură"corpul vinos " echilibrat, culoare, arome, tărie după tot dichisul. Plăcerea mea nu e atât băutul,  cât punerea în operă a licorii. Cunoscuţii cunoscători mi-l dezmierdau cu alinturi din tezaurul lui Păstorel, dar degustau cu grijă, nu pentru vin,  ci pentru prezumptivul atentat la sănătate: "Ăsta, dom'le e bun de-ţi face rău...la inimă!" Şi atăcau un vin alb, fad. Aproape că-i uram, pentru afrontul adus rubiniului.
Peste ani , am poposit "în ospeţie" în crama unui centru de cercetări viticole de la Călugăr, Basarabia. Multe minuni mi-au trecut prin papilele gustative, acolo!
 Ca să rezist asaltului întru frăţietate, am motivat că vinul rubiniu (şi ce minuni zburdau în pahare!) nu- mi face bine la tensiune. Directorul staţiunii ,( rusofon încrâncenat,  prinsese oarece simpatie pentru mine,  mai ales pentru că îl acompaniam cu ruseasca mea literară, de Sankt-Petersburg) , rămase descumpănit  de acuzaţiile aduse vinului roşu.
Mă sustrase anturajului , ca să mă prezinte unui" ucionâi", adică savant. Un tip îmbufnat că nu intrase în grupul de protocol, mai simplu,  de cheflii.  Se făcu foc şi pară , auzind acuzele aduse vinului roşu. Ce idioţenie, înjură el po-russkii. 
Şi am aflat că lucra la un medicament "secret"(şi-mi umplu buzunarele cu mostre,) contra tensiunii arteriale! Extras  din VIN ROŞU! De bucurie , i-am rugat şeful să-l lase la petrecere, ca să mă convingă de adevăr. Şi  s-a făcut! Am chefuit cu savantul o noapte tot cu rubiniu, ne-am pupat de mi s-au ros buzele (era bărbos, ca orice savant de seamă!) şi i-am înghiţit hapurile, acasă, vreo lună.
Toţi au râs de mine şi  de virtuţile terapeutice ale vinului roşu, acceptând, in extremis una: vinul roşu face bine femeii, numai dacă-l bea bărbatul!
 Si toate astea au ţinut până ieri, când mi-au căzut ochii pe o foaie mototolită a unui ziar online:

Pe lângă efectele benefice deja cunoscute precum: prevenirea bolilor de inimă, a cancerului, îmbunătățirea capacităților cerebrale și scăderea colesterolului, vinul roșu mai are un efect terapeutic neobișnuit.

Cercetătorii au descoperit că datorită conținutului de resveratrol, vinul roșu poate preveni și pierderea auzului.

În cadrul unui studiu, al spitalului din Detroit s-a descoperit că resveratrolul previne pierderea auzului cauzată de expunerea la zgomote puternice, în cazul șoarecilor.

,, Am observat că administrându-le rozătoarelor resveratrol, pot fi prevenite declinul mintal și pierderea auzului,” explică dr. Henry Ford.

Această descoperirea este foarte importantă, având în vedere că aproape jumătate dintre persoanele peste 60 de ani au probleme cu auzul, din cauza pierderii firișoarelor de păr din urechea internă ca  rezultat al îmbătrânirii.  

---

---

Alte efecte benefice ale vinului roșu:

Previne cancerul: resveratrolul reduce incidența tumorilor și inhibă dezvoltarea celulelor canceroase. Conform unor cercetări, un pahar pe zi de vin roșu reduce la jumătate riscul cancerului de prostată.

Protejează inima: flavonoidele din vinul roșu scad colesterolul rău din sânge, iar resveratrolul împiedică formarea cheagurilor de sânge prevenind apariția problemelor cardiovasculare.

Previne demența: resveratrolul ajută la formarea de noi neuroni prevenind declinul cognitiv.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Nota: De azi am intrat în reparaţii capitale, cu vin rubiniu! 

Am scris şi pe poartă: NU MAI AVEM VIN ROŞU!

 La cât de hodorogit arăt, sper să-mi ajungă.

"De-oi ajunge pân'la toamnă,

Leliţă Mărie,

Să beau vin  (roşu!), să m'ânc pastramă,

 Leliţă Mărie!..."
UPDATE-11 MARTIE...putem trăi şi 150 de ani cu această pilulă!

În mai puțin de 5 ani, oamenii de știință plănuiesc să creeze o pilulă care combate îmbătrânirea și ar putea prelungi viața cu zeci de ani.

Noul medicament reprezintă versiunea sintetică a resveratrolului, o substanță care se găsește în vinul roșu și despre care se crede că are efecte anti-îmbătrânire prin stimularea activității proteinei SIRT1. Cantitatea de resveratrol din pilulă este echivalentă cu cea din 100 de pahare de vin roșu.

Enzima SIRT1 poate fi activată și prin diminuarea numărului de calorii consumate sau prin exerciții fizice, însă poate fi stimulată și cu ajutorul resveratrolului.

Chiar mi-s prost?!

Astăzi m-am trezit cu o durere urlătoare de cap Şi, spontan, mi-a picurat pe nas, dintr- o boabă de minte o zicere:"dacă prostia ar durea, aproape toată omenirea s-ar trezi urlând!" M-am prelins spre geam, să ascult prin vecini, pe stradă. Nimic, decât latratul câinilor.Mi-a venit navală de gânduri:dar dacă a început aplicarea zicerii de mai sus, selectiv, cu cei mai proşti şi, din toată mahalaua,a căzut pe mine căcăreaza?!

 Am devenit îndată circumspect. Ştiam că, în caz de oarecare accident, verifici atent dacă-ţi poţi mişca degetele, picioarele, coloana, gâtul. Cu mare atenţie! Am translatat învăţămintele spre ipoteza prostiei dureroase. Şi am inceput, prudent, cu recitarea "Tatălui nostru". N-a ţinut proba, amintindu-mi că Ion, prostul autorizat al satului, mă întrecea totdeauna la asta. Am avansat la tabla  înmulţirii.Cu doi-a mers!Si cu 3, 4, 5...În regulă!

Încurajat, am încercat ceva mai greu- să rememorez tot felul de cugetări despre proşti, mai ales că emisesem şi eu vreo duzină:

Prostul nu-i prost, dacă-şi dă seama că-i prost! Hm! Păi, eu nu-mi dau  dau seama... O fi...Să trec la alta.

Prostul nu-i prost, dacă nu iese şi in faţă! Păi, am cam ieşit!

 Să vad ce au zis şi alţii. Şi incerc să scurm prin memorie:

*- În lumea asta, sunt mai mulţi proşti decât oameni. H.Heine 

*- Împotriva prostiei, zeii înşişi luptă în zadar.Gânditor grec.

*- Au ieşit în vremea din urmă mulţi proşti, în ţară.Trăiau şi înainte, dar tăceau. Acum, vorbesc şi au devenit agresivi. Sadoveanu

 Abandonez testul. Parcă mi-a luat cineva / ceva spontan durerea, când o prietenă, a cărei inteligenţă e în afara îndoielii,  mi-a transmis o captură anonimă, căreia i-a zis "Balada proştilor!

 Sper să nu revină, mâine, durerea!

 De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,

Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna...PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
"Iubite Doamne, fă-mă....PROST!"

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii...PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de....PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe.....PROSTIE....

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de ...PROŞTI.

Şi-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Şi numai PROŞTII sunt deştepţi.

PS
Am  răscolit  prin toate ungherele internetului, să fac un act de dreptate autorului versurilor, dezgustat fiind de orice plagiat. Degeaba! Aşa că le pun în seama admirabilului  maestru al copilariei mele- ION, PROSTUL!

Pe trotuar, alături saltă / Doua fete vesele

Cineva m-a rugat să-i aduc aminte primele versuri dintr-o poezie de Topârceanu. Transpirând de emoţie, că nu eram pe lângă vreo sursă, le-am sclipuit:

După-atâta frig şi ceaţă, 

Iar s-arată soarele;

De-acum,  nu ne mai îngheaţă

Nasul şi picioarele!

Pe când îmi frecam mâinile,  cu satisfacţie,  ( ce memorie, dom'le, ce ciocloped! ) m-a potopit aşa un nour de căldură prin suflet:- cuvintele încete ale profesorului de românească N.N. Răutu. De a cărui atentie, de scurtă durată, m-am bucurat. Îmi înşira întâmplări cu Sadoveanu, cu Ibrăileanu, al cărui ucenic credincios într-ale scrisului a fost, dar, mai ales cu Topârceanu de care l-a legat adâncă frăţietate.

 " Coboram de la Universitate , spre Fundaţie.Trebuia să fac multă corectură, îi ziceam clacă,  la "Viaţa Romanească". Lui Topârceanu îi meliţa gura, fără istovire. Eu- cu alte gânduri, tăcut.Era primul val de căldură , după iarnă grea. Şuvoaie de apă se rostogoleau, trecând adesea, peste galoşii de gumilastic, care ne protejau ghetele.

 Neatenţi, am dat nas în nas cu două fete, cunoscute de-ale mele, din Botosani, studente la litere. 

 L-am prezentat pe George, am schimbat câteva vorbe şi ne-am văzut de-ale noastre.Topârceanu a întors capul după fetele care săreau vesele peste şuvoaie, să nu se ude. Şi, după câteva clipe a rostit, sacadat: "Pe trotuar, alături, saltă două fete vesele..."

După o săptămână deschid numărul, nou,  din  "V. R."Şi dau de poezia "Primăvară" a prietenului meu. Uimit, regăsesc cuvintele sacadate admirativ,  pe stradă, la salturile fetelor.

Pe trotuar, alături saltă

Două fete vesele...

Zău că-mi vine să-mi las baltă

Toate interesele!"

Urme de frumuseţe şi de amintiri botoşănene, sculpate în timpurile unor versuri!

Armoniile limbii; de la Vitoria la Pleşu

Am să reproduc unul dintre cele mai frumoase texte din literatura română. ( Din păcate, nu din memorie!)

 Comparaţi textul dictat de Vitoria părintelui Daniil, pentru fiul ei de departe, cu textul aşternut pe hârtie de preot!

„- Văd că ai adus hârtie…

-Vreau să dau o ştire băietului.

- Atunci-i bine; să ţi-o scriu numaidecât.

- Da, părinte, încuviinţă femeia. Îşi încruntă sprâncenele şi privi ţintă înainte-i …şi spunându-i lui vorbe apăsate.

Părintele Daniil aştepta cu condeiul în mână, aplecat din scaun asupra mesei şi cu pieptulpăros desfăcut, ca pentru o muncă nu tocmai uşoară. Vatalele * cucoanei preutese bătură de câteva ori în odaia cealaltă.

„Ghiorghieş, dragul mamei, grăi Vitoria, aţintindu-şi feciorul de departe; să ştii că tatăl tău nu s-a întors la noi acasă şi eu socot că poate să fi ajuns la voi, la Cristeşti, cu voia lui Dumnezeu. Iar dacă n-a venit,tu înţelege-te cu moş Alexa, baciul şi vindeţi cât trebuie din oile canarale*ca să faceţi bani. Iar dacă nu v-ajunge, scrie, ca să vă trimet de aici, căci mai avem acasă şapezeci de piei de oaie si o sută de miel si şaizeci de burdufuri de brănză afumată. Vand şi vă trimet. Iar după aceea să vii de sfintele sărbători acasă, căci am nevoie de tine, fiind acuma tu singur barbat la gospodărie.”

Părintele Daniil Milieş asculta cu luare – aminte, încuviinând din cap şi zâmbind cu îngăduinţă.

Muind condeiul legat cu aţă, într-un şip colbăit, de cerneală violetă, îşi pregăti mâna cu câteva întorsături dibace si aşternu un prea frumos răvaş,  pe care Vitoria îl ascultă cu religiozitate.

„ Prea scumpul meu fiu! ceti părintele cu glasu-i gros, află că, cu mila lui Dumnezeu,sunt sănătoasă şi doresc să aflu şi despre tine la fel. Am să vând producte din magazie şi-ţi voi trimite bani de care ai necesitate.”

Vitoria înţelegea că toate sunt puse în răvaş  întocmai cum a voit ea, numai cât mai lămurit şi mai cu pricepere!”(s.n.)

Sărută părintelui mâna şi-i făgădui încă o dată bărbăcuţul

Zei ai Limbii Române, după Vitoria, după popa Daniil, cum de mă mai lăsaţi să scot vreo vorbă?!

Şi acum, după interviului lui Andrei Pleşu din Adevărul, sunt şi mai descumpănit!S-au şters toate superlativele din memoria mea. 

*vatale = parte mobilă a stativelor (războiului ) de ţesut

*canarale = bătrâne

PS Au ce mă mai mănâncă un neuron să iau la scărpinat subtilitatile textului. Dar mai va!

De-ale gurii... vorbe

 Bucuria revederii

O doamnnă, binecunocută, mi-a întunecat privirea cu frumuseţea ei , mereu râvnită, dar mi-a limpezit-o, pe loc, la întrebarea:

- Vai, ce bucuroasă sunt! ( armonie de sens între „vai” şi „bucuroasă”!) Vă mai mişcaţi?! Nu ne văzuserăm de mult, ea colindând meridianele ca alizeele.

- Încă! Când nu , am asigurată o slujbă bănoasă.

-?!!

- Portar Sânchetrului! Dar te previn;  în logica ţăranilor mei, la iarmaroc sunt mai multe piei de miel,  decât de oi bătrâne; să ai pregătit un ciubuc atractiv, în cazul că  n-oi  fi  ajuns eu acolo! Altfel, nu intri în Rai!

Dintr-o dată, a început să burniţeze urât.

 Tot de-ale gurii

Text de la Tăriceanu: „ La Congres , vor avea un moment de  refleXie la ceea ce au făcut!” Pe vremea mea, în dicţionar scria:

 -* reflecŢie =  cugetare, gândire.

 -*refleXie   = întoarcerea luminii de pe o suprafaţă ( lustruită!).

 Alegeţi, după trebuinţă!

 Bunăvoinţă

Îmi întâlnesc un cunoscut (azi e ziua intâlnirilor!) După câteva fraze pur convenţionale,  dau să-i strâng mâna a plecare.

-          Stai , să mai vorbim, ce tot alergi aşa?! Ai ceva treburi urgente?

Ca să nu mint, plasez cu juma’ de voce:

-          Nimic de seamă…, din cele fortuite!

-           Se încruntă, se dă aproape cu urechea:

-           Dacă-i aşa,  mie,  ştii, poţi  să-mi spui!! Îi smulg mâna  din umăr,  ca să-mi impun graba: „altădată”.

Am  deschis  furios,blogul şi m-am răzbunat pe banalele paronime.

      - FORTUIT =întâmplător, accidental.

      - FORŢAT  = impus cu forţa, prin constrângere, silit.

Amicul nu va afla ce  a greşit, pentru că refuză computerul, implicit, blogul meu. Scriu şi eu, în dodii!

Vorbăraie

Un june moderator umple ecranul cu vorbăraie: slova şi năzdrăvănia. Şi se impune, nu glumă:

„ În ceea ce  PRIVESC probele avocaţilor, ele sunt solide” (Dosarul Nastase).

Măi domnule,  (familiarism inutil! ) află măcar de la un copil de-a VII-a că expresia „ în ceea ce priveşte…” a încremenit aşa! Adică, verbul „priveşte” nu-şi mai schimbă forma după persoană şi nr.  (în ceea ce privesc, în ceea ce privim). Adică,  s-a tranformat într-o locuţiune prepoziţională!

Corect- „ în ceea ce priveşte proba…” ; „ în ceea ce priveşte probele…

 Şi tot el : „Năstase are un blog chiar PROLIX”!  Chiar nu te cred. E prea deştept! Dar ai încurcat tu borcanele cu paronime:

  -prolific = foarte bogat, foarte productiv ; ( şi era bun!)

  - prolix = plin de confuzie,  lipsit de claritate, complicat în formulare. Ceea ce găsesc, din plin, la tine, nu la Bombonel! Doar facem dreptate!

Somnul moralei naşte monştri!

Voiam să adun câteva informaţii despre clasa zero. Cum anunţasem. Dar „răsfoind” presa online, m-am încâlcit într-o întâmplare de necrezut: un fel de one-men show de miezul nopţii, când mi-i somnul tun, tămânjise cu uzualul său bălegar, un concurent la audienţă, abia scăpat din gura morţii , după un grav accident cerebral. Am copiat zisele conquistadorului de prin ziare, am ornat textul cu ceva poze întâmplătoare, pentru efect grafic, dar tot nu mă pot dumiri şi tot întârzii postarea. Protagoniştii nu mi-s nici rude, nici formatori de direcţie în politichie.

Aş zice că, din contra, pe unde strîng ei surcele, eu am tăiat lemne! (parcă a spus–o Creangă ).

Două sunt spaimele  mele provocate de întâmplare: o evidentă alienare umană şi pericolul folosirii armei imorale a cuvântului nimicitor. Lucru periculos în mass media şi nu numai.

Cuvântul este esenţă de Creaţie- a fost turnat în toate, de-a lungul şi de-a latul celor Şase Zile Divine.

Dar numai omului i-a fost hărăzit să-l pătrundă cu harul moralei. Altcumva, devine nimicitor şi păcat capital.

Păcatul pândeşte şi-i destramă sensurile, când aţipeşte morala. Şi se nasc monştrii. Iubirea se zbârceşte în ură,sinceritatea în făţărnicie, frumosul în mizerie. Pentru că nu mai funcţioneză atotputernicul filtru moral al potrivirii valorilor umane din cuvinte. Şi ele devin mortale!

Am lungit acest preambul ca să mă limpezesc şi să iau distanţă de cazul incriminat. Pentru că graba poate umbri bruma de frumos dintr-un lucru, promovând sentinţe greşite.

Să mă explic printr-un exemplu. Trăieşte şi pe la noi un gândac cu o activitate dezgustătoare: caută excremente din care confecţionează mici sfere perfecte şi în care îşi depune un ou. Are nume pe măsură- Gândacul de Bălegar.

Egiptenii antici, făuritorii piramidelor, au fost fascinaţi nu numai de  măiestria sferelor, dar, mai ales  de felul cum le transportă şi le adăposteşte gândacul. Le rostogoleşte la locul ales, numai de la răsărit la apus, exact pe linia imaginară a drumului soarelui. Au venerat insecta şi au numit-o Scarabeul Sacru! Acelaşi obiect , valori deosebite de apreciere.

Cred că v-am convins să apreciaţi valorile etice ale cuvintelor  din atacul vânjosului pamfletar, contra aproape -muribundului  adversar.

În text, am pus în paranteze unele explicaţii, ale mele. Numele devin iniţiale. Pozele -inutile.

Atacantul despre victimă: „…murise un pic şi , când s-a trezit, s-a gândit că V*(senator de România!) trebuia să stea în frig, în faţa spitalului( lipsit de fonduri )…ca la următorul atac cerebral, măcar să fie mobilă Louis Philippe în spital… Acum regret că nu i-am urat şi alt atac cerebral!”

Şi încheie, ca o gorilă, împroşcându-şi victima cu urina masculului alpha, învingător: „…cred că o să mă piş pe mormânt. Aştept să-l înmormânteze Gâdea.  Hai mai repede ( mori ), că am presiune mare!”

Îşi încununează, apoi,  opera: „Rtv (postul unde lucra victima ) este un post  de sceleraţi şi de bolnavi mintali. De-abia acum vă urez să crăpaţi în chinuri!” 

Nu mai am ce adăuga, decât poze colorate.
Ps  Totuşi,  mai adaug! Cineva, mi-a indicat sursa  altui text. Din aceeaşi emisiune:" O să-l dojenesc personal pe V*, pentru că n-a stat în frig, în faţa spitalului, aşa cum consideră oportun Iisuşii de serviciu, răstigniţi pe patul de suferinţă!"
 Unii, pentru că rămân "unii" , n-ar trebui să umble liberi, printre cuvintele oamenilor normali!

 

Ninge şi e ANUL NOU!

Ninge frumos, la Moldova, ca  în poveşti ( nu ştiu în care, dar ninge!); şi  ca în poeziile memorate pentru corigenţă!
"Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară,
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară.
----------------------------------------------------------------------------------------
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare, 
Ca fantasme albe , plopii înşiraţi se pierd în zare." (Ninge frumos la Alecsandri!)

Şi la Coşbuc, pe Someş:
 "A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg; acuma stat." 

La Topârceanu, iarna se întrece pe sine:
"Scutură, din treacăt salbe,
Reci podoabe, care mint,
Surpă bolţi de ramuri albe
Cu portaluri de argint."

Dar se supără pe noi ninsoarea, la Bacovia pe care îl îngână, melopeic, Alifantis:
"E ziuă şi ce întuneric!
Mai pune s-aducă şi lampa...
Te uită-zăpada-i cât gardul
Şi-a prins promoroacă şi clampa..."

Atât, că numai atâtea corigenţe am avut! 

Totuşi,  parcă azi ninge cel mai frumos, pentru că ninge acum şi aici! Ce minune, dacă ar fi  să fie şi
 Anul Nou. 
Păi, chiar este:cel chinezesc, al şarpelui. De aceea mă simt bine în solzii mei unduitori, peste zăpadă.
Aşa că, vă zic pe chinezeasca mea, de la mama, "LA MULŢI ANI ŞI SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI!
( Pe tastatura sculei ăsteia bătrâne n-am şi heroglifele trebuitoare!)

Am decis: îmi schimb sângele!

Grea a mai fost ziua de azi! Nici să răsuflu n- am ajuns; dar s-o iau de la un capăt, pe puncte:
1. -Mare zarvă mare la televizor; se va bate în drapele Băsescu, cu Victor Orban, la Bruxelles!  Când -colo, pezevenchii   nu-şi încap de atâtea  bancuri; râzând,  pun de-o mămăligă cu gulaş, cu ţuica-palinkă şi numără steagurile: trei la primărie, patru la prefectură, trei la şcoala bozgorească, alte trei la cea a iobagilor români... deajuns! Şi îşi scutură burta, veseli.
2.- Estimp, la Moldova se spală bricege, în samahoancă de sfeclă:
Hai cuţit, cuţit, cuţit,
Di trii ori te-am ascutit!
Şi  se taie  zdrenţe dintr-o cârpa albastră cu  dunguliţă aurie.
3.- Capitaliştii (din capitalie,  ) îşi admiră miticii cum dau iama la bugetul cetluit cu coajă de mămăligă de prin podul ţăranilor, şi cu fumăritul maşinilor la mâna a doua...
4.- La HarCov ţipă în draci ceardaşul şi bătuta, dans românesc, ce credeaţi, şovinilor?!
 5.- La Consiliu, o ruletă scuipă României,  în scârbă, vreo 40 de miliarde de euroi, pentru pomenirea, în veci, a milostivei UE.
 Preşedintele nostru hulit, adună în traistă creiţarii, cu râvnă şi vigilenţă ,să nu-i sufle vecinii vreo carboavă, colea de-o ţuică.
Doamne, grea a mai fost ziua de astăzi!
Când dau să sting teveul, îmi cad ochii pe "burtieră";  corect- crawl!:  ROMÂNIA VA IMPORTA SÂNGE DIN UE!
Neuronii  mi s-au zmuls din lantul axonilor şi  s-au rostogalit într-o ploaie de sclipici. S-a zis cu colorata noastră zestre genetică. Începe schimbarea sângelui, adică integrarea, pe bune, în fericita Europă modernă şi unită!
Mândria mea era tocmai sângele negru de atâta roşu, care şi-a pritocit în el hemoglobina daco-romanilor, dar şi  a celor 465 de seminţii migratoare care îşi împrăştiau , din goana cailor de pustă,  spermatozoizii prin fâneţele noastre, de era numai o orăcăială de copii prin flori.
 De-o viaţă tot aşez genele pe căprării,  să ştiu şi eu  de ce neam sunt şi mereu le încurc. Şi mă bucur de asta.
 Acum , la bătrâneţe,  o să primesc,  în vene, o vadră de roşu vârtos din Bordeaux, din Porto, din Tokai. Toate drese cu o ulcea de căpşunică, din cea culeasă de  sub streaşina casei părinteşti, pentru aninoase. Şi -mi vor implanta şi un fel de  cip, care la graniţă o să ţiuie: " Nu stii cine sunt EU?! Sunt cetătean european!"
Apoi, voi primi rangul de Primă- Sulă în Coasta Rossiei, la marginea Marii Europe!

Partir, c'est mourir un peu!

Azi mă simt ca dracu'. O simpatica modoveancă, aceea de mi-a pus plumbul în mână, să-mi încep blogul, pleacă. Nu'ş unde!

Îşi lasă neprăşit hectarul de blog, deja potopit de buruieni şi s-a pus pe băgăjit, pe trenuit, către nicăria.

Chiar o cunoaşteţi: mi-a scos sufletul la corvoadă zilnică: ba să râşnesc la cafeaua dintr-un concurs, punându-i la teşcherea mii de puncte, ba sunându-vă pe voi,  la votul de la România cea curată; unde a  luat respectabilul loc doi, în concursul cu un singur concurent. Când uitam, mă trezeam luat de urechi cu vorbe luminoase: " Votează, că doar nu-ţi pică mâna; garantez eu!"

Dar o iert şi-mi imagez ( am o imaginatie bolnavă rău), că o aleargă visuri năbădăioase.  Or fi speriat-o feromonii miorlăiţi de mâţele de pe coperişurile primăverii? sau Eva i-o fi opintit lui Adam mărul în gâtlej ? Cine mai ştie?!

 Mi-a tăiat şi cheful, în fală, că-i ultima ei zi de muncă la Iaşi. 

Mâine,  inghesuie, în şipul amintirilor, amurgul de pe Bahlui , să-i fie pământ de Anteu, în saltul către Ţara Făgăduinţei.

 Mă şi bucur pentru ea. Cu răutate, ca în tot ce fac; o să afle adevărul ticălosului de franţuz:

Partir, c'est mourir un peu!

                                                                                                

Jana de arac, fomista ajunsa in parlament

Am cam ignorat activitatea aleşilor noştri, din  hei-rupul primelor zile de corvoadă, întru binele nostru. Zic „nostru”, cu toate că n-am ajuns la vot. Mai exact, am tot căutat C.V.-urile lor, pentru a fi un cetăţean bine informat în opţiune. Cu cîteva ore înainte de închiderea urnelor, mi-a parvenit dosarul penal al liberalului verginică, azi senator. Până să ajung la anii de puşcărie primiţi, cu suspendare, am tot citit-recitit paginile,  cu uimire. Simţeam că miile de votanţi vor fi  socotit că-i creştineşte să ierţi păcătosul şi că-i mai grav să furi un ou, decât un bou!

Până am reuşit să mă zmulg din vraja verity –ului procesului, Verginică era, deja, în fotoliu.

Dar o să mă rog de şefa lui de  cabinet să mă treacă pe lista  de vasali ai domniei-sale. Până nu primesc confirmarea, nu mă mai leg  de numele sacrosanct.

Aşa că sar, precum puricele, în altă blană: a doamnei senator-fomistă, idolul neîntinat al referendumului. Cât a zăcut 70 de zile, în greva foamei, din care s-a ridicat ca Jana Darc, luminând poporul, am tot pus într-un porc de lut zestre de la Ceauşescu, câte un leu pe zi. Să-i vin în ajutor, în lupta cea mare:

„ Hai la lupta cea mare,

 Rob cu rob să ne unim

Internaţionaala

Prin noi s-o făurim!” Parcă trebuia să zic „U-E-aaaaalaaaa”?!!  Totuna!

Am mai pus  în porculeţ o sută de RO în mărunţiş de câte un ban, când Jana de România, pentru neofiţi- Cristina lui Anghel ,( un fel de olteancă), deci, când Jana s-a stropşit la Baroso să nu se amestece în tărâţele României. Dacă avea un cal, ca Fecioara din Orleans, dădea cu el, Baroso,  de dracu’.

Din lipsă de buget, în toamnă,  a intrat la stăpân, afumând de deochi şi psalmodiind nişte anateme , de alungat Dracul cel Mare , de la Cotroceni. 

  Bine nutrită cu vreo 60. 000 Ro, a prins roşu vesel în obraz şi un brânci spre Parlament. Abia atunci, am spart puşculiţa-porc, de ciudă, cheltuind părăluţele pe seminţe de crănţănit printre înjurături.

Parcă m-am mai îmbunat când am auzit-o jurându-se că demisionează pe loc, daca bugetul pentru şcoli nu se ridică înapoi la 5% din PIB, cum jurase şi USL. Ieri, abia  s-a  aburcat la 3,14;  bietul Pi, care ajută cu câte ceva pe la cerc!

Am înghiţit şi cioburile din oala de porc, când am auzit-o acu săpămâna,  scâncindu-se că-i mai dă o  şansă guvernului până la anul, când îl face praf!

N-a putut învăţa lecţia stăpânului său, Motanul: candidezi, ieşi, nu juri, ba juri, demisionezi. Şi d’a capo!

PS

Intru în greva foamei, cerându-i să plătească cele 60 de zile de spitalizare, la refacere . Cu banii ăia ajungeam tot poporul să murim sănătoşi la o sută de ani
PS2 Am fost pomenit de mamă de un cititor, că de ce o reprezint pe învăţătoarea-profesoară-grevistfomistă- teveristantenistă-parlamentaristă (mai sunt,Doamne?!) ca pe o maimuţică-ţoi !!! Păi de aia. S-o voalat clişeul  şi subiectul pozat s-a întors la origini; după Darwin, pe invers!

Ştiu părinţii de ce aleg şcoala sau grădiniţa?

Abordez o problemă care tulbură, în ultimul timp, învăţământul  primar românesc şi pe părinţi- clasa pregătitoare, numită impropriu şi nefericit,  clasa zero. De ce „zero”? După cunoştinţele si deprinderile acumulate? Eu cred că trebuie clasificată  prin UNU plus câteva zerouri, după măsurarea câştigurilor dobândite de copil,  în evoluţia şcolară ulterioară. Necesitatea extinderii învătământului obligatoriu,  în România, prin coborârea vârstei  la şase ani proiecteză o abordare modernă, necesară la  formarea noilor generaţii.  Model  nou să stea pe două coordonate bine fundamentate: nevoia de altă raportare a individului la răspunderi de integrare social-profesională şi cunoaşterea mai bună a particularităţilor psihologice ale copilului de cinci-şase ani. Se impune un nou model după construcţia istorică a lui Spiru Haret.

 În luarea unei decizii atât de importante, au venit în sprijin, atât experienţa specialiştilor români,  cât şi practica ţărilor europene,  avansate în domeniu.(Aproape 70% din  copiii ţărilor UE încep şcoală de la 5 şi şase ani!)

 Încă din anii 70 s-au elaborat şi la noi studii, metodologii de lucru,  experimente, nu de neglijat. Chiar şi după ’89 au fost tentative Unele, prin ’99, când se propune, în dezbateri parlamentare, o  variantă  de clasă  pregatitoare, în şcoală, cu copii de şase ani. Ba, chiar, în 2002, ministreasa de atunci îşi mandatează consilierul să declare:”Ministrul a luat decizia de înfiinţare a clasei pregătitoare, obligatorii, de la şase ani.” Acum , doamna Andronescu fuge ca dracul de tămâie de cele spuse şi consemnate de mai multe ori în procesele verbale ale Comisiei de învăţământ. De ce?  Ca să zdruncine  soluţia cuprinzătoare despre clasa zero , a unui adversar al său şi, mai ales să-şi bucure şeful,  care are altă părere.

 E o probă negativă de amestec agresiv al politicului într-o problemă vitală pentru viitorul unei generaţii noi. Actualul ei succesor, ministrul R. Pricopie, convins de rezolvarea conflictului prin recunoaşterea apartenenţei clasei zero la învaţământul primar,  trece printre Scyla şi Caribda, cu viclenia lui Ulise: „ Optez pentru o soluţie echilibrată, în care nu se va întoarce căruţa în mijlocul drumului; se va merge ÎNAINTE, dar se va încerca acomodarea diferitelor puncte de vedere în condiţiile în care VA EXISTA O UNITATE a   CURRICUMULUI  şi CADRU CALIFICAT PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR la clasa zero” (s.n.).

Dincolo  de păcătosul refuz politic, s-au evidenţiat şi greutăţi logistice, de infrastructură, de personal calificat din grădiniţe.

Înteresante , însă, mi se par unele atitudini ale părinţilor  şi ale sindicatelor.

Premierul, abil, a cedat arbitrarea soluţiei , părinţilor: unde vor ei , acolo îşi vor înscrie copiii; fie la scoală, fie la grădiniţă. S-a bătut în cuie această opinie.

De aceea , mă voi limita,  în alt episod, să lămuresc ce cred  părintii că se  câştigă şi ce  ar pierde în  luarea deciziei : la şcoală sau la grădiniţă.

Precizez că nu voi putea fi absolut obiectiv.

ATENTIE! Postul urmator va dezvolta tema: CE AS ALEGE EU DINTRE SCOALA SI GRADINITA! Daca aveti nelamuriri, semnalati. Va pot raspunde chiar la telefon, daca indicati nr. Nu va faceti iluzii la savantlacuri in opinii.Fac ce eu ce stiu si pot!

Râd ca prostul!

  Râd ca un PROST! De un ceas şi un fârtai. Vă trimit repede izvoditorul de hohote ca să scap eu!

Asta e o transcripţie,  de pe wikiliki, ăla,  a unei convorbiri radio reale între un vas din Armata Statelor Unite si autoritaţile canadiene de coasta din Newfoundland,  în octombrie,1995.  Americanii : -          Va rugam, schimbati directia voastra cu 15 grade la nord cu motivul de a evita ciocnirea.  Canadienii : -           Recomandam ca DV sa schimbati directia VOASTRA cu 15 grade la sud ca sa evitam ciocnirea.  Americanii : -          Aici capitanul vasului Marinei SUA. Repet: schimbati directia.  Canadienii : -          Nu, repetam: voi trebuie sa schimbati directia.  Americanii: -           NOI SUNTEM PORTAVIONUL ABRHAM LINCOLN , AL DOILEA VAS IN DIMENSIUNI AL FLOTEI STATELOR UNITE ALE AMERICII IN OCEANUL ATLANTIC.NE INSOTESC TREI DISTRUGATOARE, TREI CRUCISATOARE SI NUMEROASE VASE DE SPRIJIN. CER CA DVS. SA VA SCHIMBATI DIRECTIA CU 15 GRADE LA NORD, SAU VOM LUA MASURI PENTRU A GARANTA SECURITATEA ACESTUI VAS.  Canadienii :          - Noi suntem un FAR. Acum voi decideti... Cu ocazia asta, verific spusele poetului H.HEINE : "În lumea asta, sunt mai mulţi proşti, decât oameni!" Aferim?!

Alex face discriminare?! (III)

  După lecţii începu refecul.

 Doamna – Doamna a prăvălit  fulgerele lui Zeus peste Alex-Alioşa, bănuind discriminare  în spusele lui cu „eu-rom, tu-roma”.  Şi voia s-o curme din faşă!

Inculpatul rostogoli biluţele ochilor,  umede,  la picioarele ei, mărturisind că a auzit cuvintele la barul din sat.

-Nu, nu, Doamna,… n-am fost la bar…, anticipă el trăsnetele; mă duceam să-l iau la joacă pe Dinu, băiatul patronului..

În curte, la o masă stăteau un ţigan  şi soţia lui  cu două pahare pline. El  şi-a tras unul  în faţă,  i l-a dat pe celălalt femeii, râzând: „eu-rom, tu- roma!” Am crezut că-i spune pe ţigăneşte „şi mie şi ţie!” Am vrut să se bucure Domnica, că-i spun pe limba ei că împart ciocolata.

Biluţele privirii deveneau lichide, pătând parchetul.

Şi  Doamna-Doamna se metamorfoza, încet în Doamna  şi se opri în zâmbetul lui Di.

Ăsta-i  Alex, dintr- a doua! Vi-l las vouă, dar nu-l mai judecaţi. I-ajunge!

-           

Alex de la ROM la ROMA (II)

Azi l-am cunoscut pe Alex. În carne şi oase, mai exact, o îmbucatură pentru o fiară, cât să nu moară, câteva ceasuri , de foame. Numai ochii îi are altcumva decât mi-i închipuiam; nişte biluţe, dintr-o nestemată necunoscută: se rostogolesc, într-un halou albastrui peste lucrurile din jur , apoi se adună, în curgere şerpuită la locul lor. Totdeauna mulţumiţi de cele văzute.

Alex mai este şi Al, şi Alioşa. Acceptă doar hipocorismul ( cuvânt de alint) Alioşa, dar rostit numai de bunică-sa; pe care o iubeşte mult. Ştie că acest nume o bucură, pentru că era numele primei ei iubiri de copilă- un tanchist frumos şi descurcăret dintr-un film sovietic, de război , cu soldaţi nemţi- proşti şi cu isteţii din Radnaia Rossia,mereu victorioşi. Din alte timpuri.

 Când l-am cunoscut pe Alex, nu mai exista pentru el Di, ci Doamna, cu uşoară alunecare spre Doamna-Doamna!

Am aflat şi motivul : o ciocolăţică marca ROM şi o ţigăncuşă autentică, din clasă-Domnica. Se cuvine să deschid o paranteză. Domnica  e negricioasă, frumoasă şi isteaţă.Adică, tot tacâmul! Absoarbe  spre ea toată gloata de colegi, ca pâlnia unei tornade.

În pauza mare e răsfăţată cu bunătăţi din ghozdane.Dă si ea,cu plăcere, din al ei. Azi era la rând Alex. Avea o cicolăţică ROM, pe care era pornit s-o împartă cu Domnica.

-Cum ai împărţit-o,  Alex?

- Corect, Di : eu am luat jumatătea ROM, ea-jumătatea ROMA! Când şi-a ridicat biluţele ochilor spre Di, ea era ,deja, Doamna şi se transforma rapid în Doamna-Doamna.

Am stopat eu evoluţia periculoasă.

-           

Aventura lui Alex cu huţa-huţa! (I)

Fii-mea, a mare, ( pe care o reclamam că-mi dă peste de'şte când mă învaţă alfabetul pe computer), dăscăleşte clasa aII-a. Puştimea o alintă "Di", pe vreme bună şi , duşmăneşte, "Doamna", în vreme de vrajbă. Când trăsneşte în clasă, devine spontan un spirit spăimos, numit "Doamna-Doamna"! ( "Di" - pronunţarea englezită a lui"d-", de la "doamna".) Şi buletinul meteo se schimbă din oră-n oră!
Între combatanţi e şi Alex; de-o şchioapă, cu o feţişoară, când de veveriţă,în epoca Di, când de vulpiţă, în cea  numită" Doamnă".
Face naveta "din provincie", cum îşi imită tatăl, cu maşina familiei. Şoferul, şeful,  vine să-l ia la două ore după terminarea lecţiilor. Estimp, stă în clasă, supraveghind-o pe Di cum corecteză temele, cum pregăteşte material didactic pentru a doua zi; îşi face şi temele, pentru liberul la joacă de acasă. Şi asta-zilnic!
Mai săptămâna, a plecat cu "taxiul" pe o viforniţă de dat şi la tv. Au rămas în troiene la doi kilometri de casă. Aşa că, ( acum)  Marele Şef -ce vreţi, situaţie de urgenţă - ordonă scurt:- Pe jos!
-Ştii, Di, ce frumos a fost?!
- ??!
- În vale, troianul era cât mine! (Adică, de-o şchioapă, ştim noi.) Mergeam în urma tatii şi,  când călcam în groapa lăsată de piciorul lui, îmi ajungea omătul la gât! Zău!, să-mi sară ochii!  Ţinea, la spate, o mână cu două degete încălecate, cum văzuse într-un film.
- Şi?!!
- Chiar nu mai puteam înota prin viforniţă; de aceea, am mers mai departe huţa-huţa!
- Cum vine asta?
 Tata făcea un pas, se întorcea un pic, mă apuca de guler şi mă ridica. Eu strigam:- Huţa, sus! Mă trecea usurel , în faţa lui,  în zăpadă. Eu strigam: - Huţa, jos!  Şi tot aşa până acasă.
Feţişoara lui Alex era leit de vulpiţă!

UPDATE- azi e Trifu (Sf. Trifon) şi se zice că  se trifneşte iarna; apar semne de prognozare a  primăverii. Dacă boul poate bea apă din urma lui, va fi o primăvară timpurie , caldă şi cam fără ploaie. În traducere: dacă  bovina calcă în zăpadă şi se strânge apă în urma rămasă...
La noi ar putea bea pe săturate, acum, dar se osteneşte/ -esc departe, pentru fericirea norodului.