Parcă nu mai funcţionează nimic, nici în mine, nici în ţară...
Am să chem OPC-ul să-mi sigileze cablul!
Ce altceva să fac, dacă, ascultându-l pe Tudor Gheorghe, cu un celebru cântec, îmi vâjâie în ţeastă nu cuvintele adevărate, ci"A înnebunit OLTCHIMUL /Şi tu vrei să fiu cuminte?"
Nemaisimţindu-mă responsabil pe gândurile proprii,dau iama prin bloguri, să ciugulesc ceva, în baza dreptului naţional la plagiat. Am găsit câteva paradoxuri drăguţe, pe care vi le "paste"ez mai jos.
Ca să zâmbiţi mâine, duminica ultimă din septembrie, aflând, cu adevărat,că au înflorit salcâmii; am văzut ciucuri opalini într-un copac din Parc!
NOTĂ: mulţi cred că versurile cântate de Tudor Gheorghe îi aparţin şi ele artistului. Nu, ele sunt scrise de un poet basarabean, pare mi-se, Arhip Cibotaru.
PARADOXURI
1. De ce “prescurtare” este un cuvânt asa lung ?
2. De ce soldaţii Kamikaze purtau o cască ?
3. De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnaţilor la moarte?
4. Care este sinonimul cuvântului ” sinonim ” ?
5. De ce nu exista mâncare de pisici cu gust de şoarece ?
6. Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie ?
7. De ce balerinele merg mereu pe varfuri ? Nu ar fi mai simplu sa angajeze balerine mai înalte ?
8. Vreau să imi cumpăr un bumerang nou. Cum pot să scap de cel vechi ?
9. De ce localurile deschise non stop au încuietori ?
10. De ce avioanele nu sunt fabricate din acelaşi material din care sunt făcute cutiile negre ?
11. Cum poate avea Donald nepoţi daca nu are fraţi sau surori ?
12. Adam avea buric ?
13. Daca Superman este aşa de deştept, de ce işi ia chiloţii peste pantaloni ?
14. Cand faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zambeşte ?
15. Când o maşina merge, aerul din interiorul pneului se invârte ?
16. Daca o pisica pică mereu in picioare şi o bucata de pâine cu unt cade mereu pe partea unsă, ce se intâmpla dacă legăm o felie de pâine unsă cu unt de spatele unei pisici şi aruncăm pisica pe fereastră ?
17. Ce culoare are un cameleon când se uita intr-o oglindă ?
18. Atunci când omul a descoperit că vaca dă lapte, ce cauta el de fapt in acel moment?
19.Daca un cuvânt este scris greşit intr-un dicţionar, cum ne dam seama?
20.De ce deşteptul ăla de Noe nu a strivit cei doi ţânţari?
21. Oare lucrătorii de la fabrica de ceaiuri Lipton au pauză de cafea?
sâmbătă, 29 septembrie 2012
marți, 25 septembrie 2012
Pe unde se mai fură în România
Pe la mine, prin grădină, se fură de toate:mere, pere, struguri nuci, unelte uitate pe-afară.La mine încă nu s-au dat. Probabil, stiu că-i puşc!
De la Senat se fură mânerele de la uşile alea imperiale.
Bănuiţi sunt senatorii, nesiguri pentru un nou mandat; iau şi ei ce pot, ca să-şi rotunjească veniturile, în "civilie".
Norocul mare e că alegerile vor fi ,parcă, pe 9 dec. Dacă erau programate prin luna martie, dispărea Casa Poporului!
PS Nu zâmbiţi, chiar nu ştiu cine fură de la mine de-acasă. N-am nici un senator vecin. Din ţară, ştiu!
De la Senat se fură mânerele de la uşile alea imperiale.
Bănuiţi sunt senatorii, nesiguri pentru un nou mandat; iau şi ei ce pot, ca să-şi rotunjească veniturile, în "civilie".
Norocul mare e că alegerile vor fi ,parcă, pe 9 dec. Dacă erau programate prin luna martie, dispărea Casa Poporului!
PS Nu zâmbiţi, chiar nu ştiu cine fură de la mine de-acasă. N-am nici un senator vecin. Din ţară, ştiu!
duminică, 23 septembrie 2012
Bisericuţele de lemn din Bucovina
Lehămisit de râşniţa câlţoasă a comentariilor despre urşi „turbaţi” (s-o credeţi voi, e pretextul ecologic al stârpirii lor, spre liniştea electorală!), despre urşi vânaţi cu „gonaci”tâmpiţi, care se lasă sfârtecaţi de fiarele muribunde, de urşi prinşi în laţ de prăduitori şi care, în legitimă apărare ,îsi sfâşie chinuitorii, despre Marele Urs-OLTCHIM, care joacă pe jăratic la proaspăta bâlbâială a circarului OTV, despre…
Azi m-a pălit gândul protecţiei contra prostiilor politicii. Ştiu că nu pot deveni imun, dar, măcar duminica- olecuţă!
Aşa că, am luat la şoricărit internetul pe probleme „civile”, descoperind că o fată dragă, care moţaie de mult pe lista mea de adrese –mail, cu fereastra rotundă luminată.
Nefiind oră potrivită, am lăsat-o în pace, dar i-am răscolit ultimele articole. Că e jurnalistă la o publicaţie serioasă, de dat păcătoşii pe brazdă, LUMINA.
Nu că-s bântuit de gândurile îndreptării, dar m-a furat lectura şi , mai ales, visarea (cumplit meşteşug de dileală!)
Am călcat, cu capul plecat, şi de smerenie şi de teama pragului de sus, prin bisericuţe de lemn din Bucovina, graţie priceperii la reportaj a micuţei (ca vârstă!) mele prietene. Şi cu ce folos!
Multe dintre aceste modeste aşezări întru rugă îmi erau cunoscute, altele- nu; câteva, legate adânc de sufletul meu, încă din tinereţe.
Dacă mi-i gâtul uşor înţepenit , sunt de vină turlele de la marile catedrale ale Apusului; dacă mi-i capul uşor plecat e de la intrările sfielnice în bisericile de lemn, din voiajele cucernice ale Otiliei Bălinişteanu,( v. în „Lumina”).
Unde îl găseşti mai uşor pe Dumnezeu?
Oriunde: în tine şi în jurul tău. Şi-n Catedrala uluitoare , şi-n Bisericuţa minusculă din lemn.(Panteismul o fi păcatul meu grav,Otilia? Întreabă şi tu pe la vreun taică-popă luminat , printre care te învârţi!?)
Ultima este lucrată simplu, din bardă, cu lodbele îmbinate în coadă de rândunică; precum casele ţăranilor de la munte. Nici nu se putea altfel! Nici nu cred că în satele prin care Dumnezeu, ca un ţăran bătrân, urmat de Sân Chetru, îşi vede supuşii, ar putea poposi într-o catedrală ca aceea din Koln, sau Chartes. Cum să-şi încălzească oasele batrâne decât pe un cuptioraş, sau pe-o laviţa de lângă plită, adică într-o bisericuţă de lemn? Iartă-mi, Otilia, blasfemia, dar tu m-ai băgat în păcat!
Bisericile de lemn „numărate” prin sate de juna noastră sunt ctitorite de voievozi ( cea de la Volovăţ este a legendarului Dragoş ,de pe la 1346 şi a fost mutată la Putna , la 1468, din porunca lui Stefan cel Mare, pentru a o feri din calea turcilor, dar şi pentru a fi loc de închinăciune monahilor de la mânastirea cea mare, în construcţie! Iar cea din Rădăşeni a fost poruncită de Ştefan Tomşa, drept mulţumită sătenilor care l-au protejat la primejdie.
Altele s-au ridicat din voinţa unor ierarhi (la Soloneţ, pe la 1781-episcopul de Rădăuti, Dositeiu, dă răspundere boierului Grebecea să ridice aşezământ Domnului.
Multe dintre aceste ctitorii aparţin răzeşilor. De mare mirare este istoria misterioasă a „bisericuţelor călătoare”.Unele comunităţi, crescând şi devenind mai înstărite, îsi ridicau biserici mari, de piatră şi dădeau, „de sufletul ctitorilor” bisericile minuscule , de lemn.Le primeau mai ales satele de” liuzi” (oameni săraci, care plateau bir mânăstirilor, ca să aibă voie de a lucra pămîntul acestora din urmă).Mă simt legat de bisericuţele de lemn, cel puţin din două motive: în hat cu casa părintească se stingea un asemenea aşezământ, care a fost locul misterios al ascunzişurilor copilăriei mele. Mama s-a ascuns şi ea o vară întreagă în podul acestei biserici a cimitirului, ca să n-o aresteze pentru răzmeriţa a cării capetenie a fost în 1948. Au găbuit-o toamna şi-a ajuns la Mislea, în celulă cu soţia Mareşalului Antonescu, cum am mai scris.
Al doilea motiv este legat de bisericuţa de lemn din satul bogătanilor în mere şi bani, Rădăşeni. Aici, într-o ploioasă toamnă, în ctitoria lui Tomşa-Vodă, m-am cununat,noaptea, în mare şi respectată taină. (Ca să nu fiu exmatriculut de le facultate. Şi pentru că naşul de cununie, ofiţer şi profesor, trăia, de ani multi, acasă, ascuns într-o cameră zidită, în secret; nu putea ieşi decât noaptea din ascunzătoare.Acolo a şi murit. L-au îngropat tot noaptea, într-un loc secret din grădina bisericuţei. Am aflat de la primarul comunei şi din articolul Otiliei că această ctitorie a fost repusă în valoare cu maiestrie şi dragoste. Cu grija parohului C. Rotar!
Azi m-a pălit gândul protecţiei contra prostiilor politicii. Ştiu că nu pot deveni imun, dar, măcar duminica- olecuţă!
Aşa că, am luat la şoricărit internetul pe probleme „civile”, descoperind că o fată dragă, care moţaie de mult pe lista mea de adrese –mail, cu fereastra rotundă luminată.
Nefiind oră potrivită, am lăsat-o în pace, dar i-am răscolit ultimele articole. Că e jurnalistă la o publicaţie serioasă, de dat păcătoşii pe brazdă, LUMINA.
Nu că-s bântuit de gândurile îndreptării, dar m-a furat lectura şi , mai ales, visarea (cumplit meşteşug de dileală!)
Am călcat, cu capul plecat, şi de smerenie şi de teama pragului de sus, prin bisericuţe de lemn din Bucovina, graţie priceperii la reportaj a micuţei (ca vârstă!) mele prietene. Şi cu ce folos!
Multe dintre aceste modeste aşezări întru rugă îmi erau cunoscute, altele- nu; câteva, legate adânc de sufletul meu, încă din tinereţe.
Dacă mi-i gâtul uşor înţepenit , sunt de vină turlele de la marile catedrale ale Apusului; dacă mi-i capul uşor plecat e de la intrările sfielnice în bisericile de lemn, din voiajele cucernice ale Otiliei Bălinişteanu,( v. în „Lumina”).
Unde îl găseşti mai uşor pe Dumnezeu?
Oriunde: în tine şi în jurul tău. Şi-n Catedrala uluitoare , şi-n Bisericuţa minusculă din lemn.(Panteismul o fi păcatul meu grav,Otilia? Întreabă şi tu pe la vreun taică-popă luminat , printre care te învârţi!?)
Ultima este lucrată simplu, din bardă, cu lodbele îmbinate în coadă de rândunică; precum casele ţăranilor de la munte. Nici nu se putea altfel! Nici nu cred că în satele prin care Dumnezeu, ca un ţăran bătrân, urmat de Sân Chetru, îşi vede supuşii, ar putea poposi într-o catedrală ca aceea din Koln, sau Chartes. Cum să-şi încălzească oasele batrâne decât pe un cuptioraş, sau pe-o laviţa de lângă plită, adică într-o bisericuţă de lemn? Iartă-mi, Otilia, blasfemia, dar tu m-ai băgat în păcat!
Bisericile de lemn „numărate” prin sate de juna noastră sunt ctitorite de voievozi ( cea de la Volovăţ este a legendarului Dragoş ,de pe la 1346 şi a fost mutată la Putna , la 1468, din porunca lui Stefan cel Mare, pentru a o feri din calea turcilor, dar şi pentru a fi loc de închinăciune monahilor de la mânastirea cea mare, în construcţie! Iar cea din Rădăşeni a fost poruncită de Ştefan Tomşa, drept mulţumită sătenilor care l-au protejat la primejdie.
Altele s-au ridicat din voinţa unor ierarhi (la Soloneţ, pe la 1781-episcopul de Rădăuti, Dositeiu, dă răspundere boierului Grebecea să ridice aşezământ Domnului.
Multe dintre aceste ctitorii aparţin răzeşilor. De mare mirare este istoria misterioasă a „bisericuţelor călătoare”.Unele comunităţi, crescând şi devenind mai înstărite, îsi ridicau biserici mari, de piatră şi dădeau, „de sufletul ctitorilor” bisericile minuscule , de lemn.Le primeau mai ales satele de” liuzi” (oameni săraci, care plateau bir mânăstirilor, ca să aibă voie de a lucra pămîntul acestora din urmă).Mă simt legat de bisericuţele de lemn, cel puţin din două motive: în hat cu casa părintească se stingea un asemenea aşezământ, care a fost locul misterios al ascunzişurilor copilăriei mele. Mama s-a ascuns şi ea o vară întreagă în podul acestei biserici a cimitirului, ca să n-o aresteze pentru răzmeriţa a cării capetenie a fost în 1948. Au găbuit-o toamna şi-a ajuns la Mislea, în celulă cu soţia Mareşalului Antonescu, cum am mai scris.
Al doilea motiv este legat de bisericuţa de lemn din satul bogătanilor în mere şi bani, Rădăşeni. Aici, într-o ploioasă toamnă, în ctitoria lui Tomşa-Vodă, m-am cununat,noaptea, în mare şi respectată taină. (Ca să nu fiu exmatriculut de le facultate. Şi pentru că naşul de cununie, ofiţer şi profesor, trăia, de ani multi, acasă, ascuns într-o cameră zidită, în secret; nu putea ieşi decât noaptea din ascunzătoare.Acolo a şi murit. L-au îngropat tot noaptea, într-un loc secret din grădina bisericuţei. Am aflat de la primarul comunei şi din articolul Otiliei că această ctitorie a fost repusă în valoare cu maiestrie şi dragoste. Cu grija parohului C. Rotar!
vineri, 21 septembrie 2012
Vânzarea Ursului Oltchim
Astăzi am un chef nebun „să mă râd”( remarcaţi aroma reflexivului acestuia, ciudat, pentru că devin simultan şi „subiectul” şi „obiectul ”acţiunii; ce mai , reflex balcanic, antonpannesc!)
Deci, la obiect , descriu tragicomedia , în desfăşurare, a privatizării unui mastodont industrial, Oltchim.
Şi mă întreb, vă întreb ce-mi veni?!
Păi îmi veni o aroma antică de spectacol cu gladiatori, jucat în stil „commedia dell arte”. Paiaţele cu mutre fioroase de gladiatori, vor, cică, să îmblânzească, nu să omoare, fiara -fiarelor, înnebunită de foame, o uzină de urs. (Din motive de UE, asemenea monştri , antedeluvieni, sunt protejati!).
Paiaţa-şefă este un circar vechi în răutăţi, care bântuie nopţile retardaţilor naţiunii cu fantomele unei elodii. Spectatorii de bază sunt vreo 3000 de muncitori care, la intrarea în circ, primesc pâinea – ajutor, adică salariul mediu- drept pomană. Exact după formula romană , consacrată – panem et circenses!( Nu suntem urmaşii Romei?! )
Mai departe, dincolo de Colosseum-ul local, trag cu ochiul invidiei, să fie acolo, vreo 18 milioane de năcăjiţi.
Oficiază, în hlamida roşie ( purpură socialistă, made Ilich!), cu volute de as al volanului, premierul. Dacă va ridica degetul mare, ursul trăieste într-o ogradă privată; dacă întoarce degetul spre glie, soarta este spre fier vechi.
Numai că planul circarului, originar de pe unde s-o răsturnat căruţa cu proşti, e unul electoral: să facă gălăgie, eschive, simulari, adică tot ce place mulţimii. Fiecare cuvânt este uns într-o alifie anesteziantă – fericirea poporului, plus umilirea ciocoilor!
Dacă ar câştiga (şi aş leşina de plăcere!) ar face orice să scape de povară, victimizâdu-se cu deochiul duşmanului.
Noroc de vremea rea, care m-a strâns în casă. Pot gusta deliciul bâlciului şi victoria prostiei, urmată de bocetul mioritic general.
PS Am întrerupt scrisul, ca să gust, de visu, cumpărarea ursului. Ursarul, aidoma celor din mirajele copilăriei mele, îşi joacă prada câştigată la babaroase , în faţa casei, lovind namila costelivă cu ciomagul peste ţurloaie :” Joacă, joacă , moş Martine,
Că-ţi dau pâne şâ masline…”
Namila se leagănă, ritmic, hârâie din mădularele ruginite, mai cade în ciotul cozii, dar, împuns de vârful bâtei, se ridică şi mai face câteva piruiete jalnice.
Spectatorii rod din codrul de pâine, fără măsline.De pe- afară mulţimea respiră prin frunzele toamnei un fel de scâncet.
Cortina de ploaie bacoviană scârţie un vers schilod din poemul „Cu voi”:
„O, ţară tristă, plină de humor!”
Deci, la obiect , descriu tragicomedia , în desfăşurare, a privatizării unui mastodont industrial, Oltchim.
Şi mă întreb, vă întreb ce-mi veni?!
Păi îmi veni o aroma antică de spectacol cu gladiatori, jucat în stil „commedia dell arte”. Paiaţele cu mutre fioroase de gladiatori, vor, cică, să îmblânzească, nu să omoare, fiara -fiarelor, înnebunită de foame, o uzină de urs. (Din motive de UE, asemenea monştri , antedeluvieni, sunt protejati!).
Paiaţa-şefă este un circar vechi în răutăţi, care bântuie nopţile retardaţilor naţiunii cu fantomele unei elodii. Spectatorii de bază sunt vreo 3000 de muncitori care, la intrarea în circ, primesc pâinea – ajutor, adică salariul mediu- drept pomană. Exact după formula romană , consacrată – panem et circenses!( Nu suntem urmaşii Romei?! )
Mai departe, dincolo de Colosseum-ul local, trag cu ochiul invidiei, să fie acolo, vreo 18 milioane de năcăjiţi.
Oficiază, în hlamida roşie ( purpură socialistă, made Ilich!), cu volute de as al volanului, premierul. Dacă va ridica degetul mare, ursul trăieste într-o ogradă privată; dacă întoarce degetul spre glie, soarta este spre fier vechi.
Numai că planul circarului, originar de pe unde s-o răsturnat căruţa cu proşti, e unul electoral: să facă gălăgie, eschive, simulari, adică tot ce place mulţimii. Fiecare cuvânt este uns într-o alifie anesteziantă – fericirea poporului, plus umilirea ciocoilor!
Dacă ar câştiga (şi aş leşina de plăcere!) ar face orice să scape de povară, victimizâdu-se cu deochiul duşmanului.
Noroc de vremea rea, care m-a strâns în casă. Pot gusta deliciul bâlciului şi victoria prostiei, urmată de bocetul mioritic general.
PS Am întrerupt scrisul, ca să gust, de visu, cumpărarea ursului. Ursarul, aidoma celor din mirajele copilăriei mele, îşi joacă prada câştigată la babaroase , în faţa casei, lovind namila costelivă cu ciomagul peste ţurloaie :” Joacă, joacă , moş Martine,
Că-ţi dau pâne şâ masline…”
Namila se leagănă, ritmic, hârâie din mădularele ruginite, mai cade în ciotul cozii, dar, împuns de vârful bâtei, se ridică şi mai face câteva piruiete jalnice.
Spectatorii rod din codrul de pâine, fără măsline.De pe- afară mulţimea respiră prin frunzele toamnei un fel de scâncet.
Cortina de ploaie bacoviană scârţie un vers schilod din poemul „Cu voi”:
„O, ţară tristă, plină de humor!”
miercuri, 19 septembrie 2012
Azi, fără de-ale politicii!
Ştiu că-mi pierd puţinii cititori, care, accidental, se agaţă în păienjenişul blogului, dar renunţ astăzi la politichie, de dragul unui pribeag virtual, care mă somează să-i explic ce-o fi “zicerea”aia cu leopardul, folosită mai ieri , într-o postare.
Sar, cu grăbire, să lămuresc enigma, pentru că îmi oferă prilejul rar de a-mi etala “cioclopedismul!”
” Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” a devenit o zicală frecventă, cu sensul, ştiut, că “ceea ce vedem, auzim, nu-i adevărul”. Deşi este asimilată folclorului, are o origine cultă, bine probată, dar ignorată . Este titlul unei piese a scriitorului pentru copii, Alecu Popovici, (1966), lucrare mult jucată şi chiar premiată, în regia lui Ion Cojar.
La fel de puţin cunoscută este şi originea zicalei “a te lupta cu morile de vânt” (a te lupta cu forţe imaginare). Ea provine din ilustrarea unei scene din romanul picaresc al lui Cervantes, “Don Quijote de la Mancha”. Eroul,un hidalgo cu imaginaţia împrăştiată (ca a noastră, a tuturor), sare să-şi apere castelana, iubita imaginară, împotriva unor monştri, morile de vânt!
Şi, ca să umplu pagina, “ a nu avea cu cineva (ceva ) nici în clin , nici în mânecă” nu se referă deloc la părţi de îmbrăcăminte , ci la forme de teren greu de măsurat: clin şi mânec ( devenit, în timp, mânecă!)
“Colac pe (peste ) pupăză” ,adică adaus inutil, necaz neaşteptat, porneşte de la ritualul de a aşeza pe colacii de pomană unele “podoabe”sub formă de păsări, făcute din resturi de aluat şi preferate de copii, care le sustrăgeau, cu plăcere.
De mâine, înapoi, la avatarurile lui Ponta!
Sar, cu grăbire, să lămuresc enigma, pentru că îmi oferă prilejul rar de a-mi etala “cioclopedismul!”
” Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” a devenit o zicală frecventă, cu sensul, ştiut, că “ceea ce vedem, auzim, nu-i adevărul”. Deşi este asimilată folclorului, are o origine cultă, bine probată, dar ignorată . Este titlul unei piese a scriitorului pentru copii, Alecu Popovici, (1966), lucrare mult jucată şi chiar premiată, în regia lui Ion Cojar.
La fel de puţin cunoscută este şi originea zicalei “a te lupta cu morile de vânt” (a te lupta cu forţe imaginare). Ea provine din ilustrarea unei scene din romanul picaresc al lui Cervantes, “Don Quijote de la Mancha”. Eroul,un hidalgo cu imaginaţia împrăştiată (ca a noastră, a tuturor), sare să-şi apere castelana, iubita imaginară, împotriva unor monştri, morile de vânt!
Şi, ca să umplu pagina, “ a nu avea cu cineva (ceva ) nici în clin , nici în mânecă” nu se referă deloc la părţi de îmbrăcăminte , ci la forme de teren greu de măsurat: clin şi mânec ( devenit, în timp, mânecă!)
“Colac pe (peste ) pupăză” ,adică adaus inutil, necaz neaşteptat, porneşte de la ritualul de a aşeza pe colacii de pomană unele “podoabe”sub formă de păsări, făcute din resturi de aluat şi preferate de copii, care le sustrăgeau, cu plăcere.
De mâine, înapoi, la avatarurile lui Ponta!
luni, 17 septembrie 2012
România sub desant
Staţi liniştiţi! Nu sunt trupele americane, nici cele ale UE pe cerul patriei.Deşi...
Am ales un titlu-şoc, cu scop diversionist: să năvăliţi pe acest blog, pentru informaţii. E un truc des utilizat în media. Se chiamă "trucul leopardului"*
Cerul este plin de stoluri ciorovăitoare de grauri.Îmi place zborul lor, şi ghiduşiile gâlgâite în fluierături,şi penajul elegant. Nu-mi place atacul în picaj la bieţii mei struguri, rămaşi ferfeniţă dupa retragerea trupelor vesele.
Azi nu le port pică şi nu-i mai huşii! Mi s-au lipit de suflet, pentru ca s-au suprapus cu stolurile de şcoleri. La această flotă pentru desant am gândit în titlu.
Grupuri-grupuri , de la câţiva inchi, înălţime,("până la genunchiul broaştei", vorba lui Nică!)până la de cei cărora le-a uitat Dumnezeu măsura. Fac parte din flotile diferite.Cu armament variat, după sarcinile de luptă. Cei mici deschid frontul, cu braţe doldora de flori, instrumente captatio benevolentiae pentru "doamna"şi sunt urmaţi de armanentul greu , purtat cu solemnitate de bunici sau /şi părinţi in ghiozdănele,deocamdată inutile.Protejaţii speciali, "cei dintr'a zero",** sunt duşi de mânuţă, dădaciţi continuu:" fă/nu fă asta, aia!"
Holbează ochii la vraiştea străzii şi se scobesc în nas ca semn al efortului de gândire ; nu pricep nimic.
Dedic aceste rânduri, special, celor dintr-a zero, profesoarelor lor, la fel de emoţionate. Aş fi vrut să-i văd în băncuţe, dar cardiologul mi-a interzis: "Tata, trăirile explozive nu fac bine!"
Analizând forţele pentru desant, Am ajuns la bombardierele-forţă. Liceenii. Detaşaţi, normal, sau de spectacol, păşesc grav, împiedecându-se de ciurucuri. Ar putea păşi peste "gândăcei", ca Guliver în ţara piticilor, dar nu-i de demnitatea lor.
Şi-am mai observat ceva: pe măsură ce creşteau în înălţime,scolarii aveau tot mai puţine flori; până la deloc. Unde o fi şi, mai ales, ce-o mai fi însemnând "doamna" lor?
La urmă de tot,au trecut tancurile electorale. Policienii mari, mici au defilat sub steagurile proprii, sau de împrumut, poate-poate mai prind vreun guguştiuc, la votul din iarnă. Or prinde, că doar colcăie, prin crâşme.
Molcom, zgomotele şcolii invecinate se transformă într-un fel de şopot de râu, abia perceptibil.Ca in preajma unei sofisticate uzine, cu "fierbere de creier".
Risc, imaginar, câteva instantanee de prin clase. Ăia de-a zero îşi futură picioruţele, căutând un sprijin, cască obosiţi, pun obrăjorul pe palmă şi adorm în sforăitul dulce al basmului spus de "doamna". (La grădiniţă, cu basmul erau pusi să doarmă. Şi n-au învăţat, încă, despre reflexul condiţionat, zis şi " al câinelui lui Pavlov".
Cei mari, liceenii, iau pe scaune poziţii cât mai degajate, rulează, pe telefoane de ultim ţipăt, poze cool, fetele aruncă ochiade spre câte un dor, altele îşi suspectează rivalele, dacă s-ai mai urâţit. Numai tocilarii n-au aflat, încă, de bacul-minune, profesional şi şi-au jurat să-l treacă, dintr-o dată , pe cel academic.
Minune mare.
Peste o lume însetată a început să cadă o ploaie aşezată. Mâna lui Dumnezeu, pentru pământul şi mintea românului!
*În afară-i vopsit gardul, înăuntru- leopardul!
**Am să urlu puţin, mai încolo, la ministreasă şi la atot şi atoate ştiutorul premier, care n-au înţeles deloc de ce sunt aduşi piticii de la grădiniţă, în şcoală şi se jură că la anu' îi duc înapoi!?
Am ales un titlu-şoc, cu scop diversionist: să năvăliţi pe acest blog, pentru informaţii. E un truc des utilizat în media. Se chiamă "trucul leopardului"*
Cerul este plin de stoluri ciorovăitoare de grauri.Îmi place zborul lor, şi ghiduşiile gâlgâite în fluierături,şi penajul elegant. Nu-mi place atacul în picaj la bieţii mei struguri, rămaşi ferfeniţă dupa retragerea trupelor vesele.
Azi nu le port pică şi nu-i mai huşii! Mi s-au lipit de suflet, pentru ca s-au suprapus cu stolurile de şcoleri. La această flotă pentru desant am gândit în titlu.
Grupuri-grupuri , de la câţiva inchi, înălţime,("până la genunchiul broaştei", vorba lui Nică!)până la de cei cărora le-a uitat Dumnezeu măsura. Fac parte din flotile diferite.Cu armament variat, după sarcinile de luptă. Cei mici deschid frontul, cu braţe doldora de flori, instrumente captatio benevolentiae pentru "doamna"şi sunt urmaţi de armanentul greu , purtat cu solemnitate de bunici sau /şi părinţi in ghiozdănele,deocamdată inutile.Protejaţii speciali, "cei dintr'a zero",** sunt duşi de mânuţă, dădaciţi continuu:" fă/nu fă asta, aia!"
Holbează ochii la vraiştea străzii şi se scobesc în nas ca semn al efortului de gândire ; nu pricep nimic.
Dedic aceste rânduri, special, celor dintr-a zero, profesoarelor lor, la fel de emoţionate. Aş fi vrut să-i văd în băncuţe, dar cardiologul mi-a interzis: "Tata, trăirile explozive nu fac bine!"
Analizând forţele pentru desant, Am ajuns la bombardierele-forţă. Liceenii. Detaşaţi, normal, sau de spectacol, păşesc grav, împiedecându-se de ciurucuri. Ar putea păşi peste "gândăcei", ca Guliver în ţara piticilor, dar nu-i de demnitatea lor.
Şi-am mai observat ceva: pe măsură ce creşteau în înălţime,scolarii aveau tot mai puţine flori; până la deloc. Unde o fi şi, mai ales, ce-o mai fi însemnând "doamna" lor?
La urmă de tot,au trecut tancurile electorale. Policienii mari, mici au defilat sub steagurile proprii, sau de împrumut, poate-poate mai prind vreun guguştiuc, la votul din iarnă. Or prinde, că doar colcăie, prin crâşme.
Molcom, zgomotele şcolii invecinate se transformă într-un fel de şopot de râu, abia perceptibil.Ca in preajma unei sofisticate uzine, cu "fierbere de creier".
Risc, imaginar, câteva instantanee de prin clase. Ăia de-a zero îşi futură picioruţele, căutând un sprijin, cască obosiţi, pun obrăjorul pe palmă şi adorm în sforăitul dulce al basmului spus de "doamna". (La grădiniţă, cu basmul erau pusi să doarmă. Şi n-au învăţat, încă, despre reflexul condiţionat, zis şi " al câinelui lui Pavlov".
Cei mari, liceenii, iau pe scaune poziţii cât mai degajate, rulează, pe telefoane de ultim ţipăt, poze cool, fetele aruncă ochiade spre câte un dor, altele îşi suspectează rivalele, dacă s-ai mai urâţit. Numai tocilarii n-au aflat, încă, de bacul-minune, profesional şi şi-au jurat să-l treacă, dintr-o dată , pe cel academic.
Minune mare.
Peste o lume însetată a început să cadă o ploaie aşezată. Mâna lui Dumnezeu, pentru pământul şi mintea românului!
*În afară-i vopsit gardul, înăuntru- leopardul!
**Am să urlu puţin, mai încolo, la ministreasă şi la atot şi atoate ştiutorul premier, care n-au înţeles deloc de ce sunt aduşi piticii de la grădiniţă, în şcoală şi se jură că la anu' îi duc înapoi!?
sâmbătă, 15 septembrie 2012
Puzzle (II)- înapoi la lectură!
2. A DISPĂRUT TVR CULTURAL !
Am dat în patima cititului, înaite sa iau în mână Abecedarul, acela cu " o-i=oi!"Bătrânii din familie şi vecinii legănau din cap a bănuială: "Ăsta n-o duce mult!Ajunge, săracul, la Coşula! (Mânastire, transformată în balamuc.)
N-a fost să se adeverească, spusa lor, deşi olecuţă de dogeală parcă se observă.Aşa îmi explic obsesia pentru politichie şi, mai nou, ameţeala blogului. Cineva spunea: " La fix , trecute, eu, am, nu am treabă", scriu pe blog. La mine sau pe unde sunt primit. Azi nu m-a primit nime; aşa că mi-am făcut treabă la mine acasă. Când aflai că, mintenaş, căzu, secerat în lupta cu prostia românească,TVR-CULTURAL. Nu mai e, săracul!
Nu l-au mai putut suporta găgăuţii şi guşaţii, pentru că nu difuza, nici tu,manele, nici tu, telenovele, nici măcar vreun divertisment, de tip "puii mei", nici circ, precum pe la Antena 3 ,ori Labeunu. Facem economie.
Maimarii naţiei aveau nevoie de sicofanţi şi de yesmani, vorba fericitului întru Domnul, Brucan, ca să facă totală ordine decapitală; la ICR, la TVR info, la Monitorul Oficial.
Pentru TV Cultural trebuia o gabjă mai specială.Aşa că l-au recirculat pe unu' Săftoiu. Tipul, dătător din cap cu Certificat Ornis*,a făcut ucenicie la proful Felix ca să fie cocoţat în capul televiziunii naţionale. Obedient cu asupra de măsură, a eliminat pe toţi colţoşii cu microfoane.Acum îi face culcuş ingenuiei Firea-Pandele, măiastră a hulei naţionale.
Gata cu moftul intelectualist al TVR CULTURAL .
Înapoi la popor, FUGA-MARŞ!
* document necesar pentru acces la marile secrete naţionale.
3. HORA SINDICALĂ
S-a rupt cureaua de transmisie dintre PARTID şi SINDICATE! Muncitorii de la OLTCHIM şi, de ieri,cei de la MECHEL, Câmpia- Turzii,ies buluc, cu miile, fac greva foamei, strigă "Hoţii!, Hoţii!". (Aflaţi într-un guvern socialist!) Fugăresc liderii de sindicat, urla,furibunzi, pentr-un fel de nouă ordine socială.
NOTĂ- Rea patimă cititul! Şi mă miră slovele bărbosului cronicar, Ureche, care aşterne întru îndemn," a face iscusită zăbavă...că nu este altă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor!
Fără TV cultural, înapoi la... lectură!
Am dat în patima cititului, înaite sa iau în mână Abecedarul, acela cu " o-i=oi!"Bătrânii din familie şi vecinii legănau din cap a bănuială: "Ăsta n-o duce mult!Ajunge, săracul, la Coşula! (Mânastire, transformată în balamuc.)
N-a fost să se adeverească, spusa lor, deşi olecuţă de dogeală parcă se observă.Aşa îmi explic obsesia pentru politichie şi, mai nou, ameţeala blogului. Cineva spunea: " La fix , trecute, eu, am, nu am treabă", scriu pe blog. La mine sau pe unde sunt primit. Azi nu m-a primit nime; aşa că mi-am făcut treabă la mine acasă. Când aflai că, mintenaş, căzu, secerat în lupta cu prostia românească,TVR-CULTURAL. Nu mai e, săracul!
Nu l-au mai putut suporta găgăuţii şi guşaţii, pentru că nu difuza, nici tu,manele, nici tu, telenovele, nici măcar vreun divertisment, de tip "puii mei", nici circ, precum pe la Antena 3 ,ori Labeunu. Facem economie.
Maimarii naţiei aveau nevoie de sicofanţi şi de yesmani, vorba fericitului întru Domnul, Brucan, ca să facă totală ordine decapitală; la ICR, la TVR info, la Monitorul Oficial.
Pentru TV Cultural trebuia o gabjă mai specială.Aşa că l-au recirculat pe unu' Săftoiu. Tipul, dătător din cap cu Certificat Ornis*,a făcut ucenicie la proful Felix ca să fie cocoţat în capul televiziunii naţionale. Obedient cu asupra de măsură, a eliminat pe toţi colţoşii cu microfoane.Acum îi face culcuş ingenuiei Firea-Pandele, măiastră a hulei naţionale.
Gata cu moftul intelectualist al TVR CULTURAL .
Înapoi la popor, FUGA-MARŞ!
* document necesar pentru acces la marile secrete naţionale.
3. HORA SINDICALĂ
S-a rupt cureaua de transmisie dintre PARTID şi SINDICATE! Muncitorii de la OLTCHIM şi, de ieri,cei de la MECHEL, Câmpia- Turzii,ies buluc, cu miile, fac greva foamei, strigă "Hoţii!, Hoţii!". (Aflaţi într-un guvern socialist!) Fugăresc liderii de sindicat, urla,furibunzi, pentr-un fel de nouă ordine socială.
NOTĂ- Rea patimă cititul! Şi mă miră slovele bărbosului cronicar, Ureche, care aşterne întru îndemn," a face iscusită zăbavă...că nu este altă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor!
Fără TV cultural, înapoi la... lectură!
vineri, 14 septembrie 2012
Puzzle ( I )
Acest post, dintr-un puzzle, ar trebui să fie o părticică din imaginea în clar-obscur a scumpei noastre patrii- România.
1. Sentinţa definitivă în problema plagiatului lui Ponta
Lovită în moalele capului, Universitatea Bucureşti caută să-şi”repereze onoarea”, îmbăţoşându-se în faţa presiunilor unui premier şi a ministresei sale. Adică, a decis judecarea plagiatului unei teze de doctorat, din „ parohia” sa. Fără să ţină cont de verdicte măsluite
prin comiţii de circumstanţă.
Rectoratul a supus teza-Ponta analizei a două comisii: COMISIA DE ETICĂ , (internă) – care a certificat, prin analiza formei dacă s-au încălcat normele de integritate academică.
La 2 0 iulie s-a dat acestei teze calificativul – PLAGIAT!
--COMISIA DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ, formată din trei experţi în drept, dincolo de orice bănuială de obedienţă; din Bucureşti, Strasbourg, Sorbona.
Spicuiesc, din amplul studiu de evaluare: „ Ţinând cont de frecvenţa acestor ÎMPRUMUTURI
se poate ajunge la concluzia că o parte substanţială din teza prezentată şi susţinută de V.P. nu-i aparţine, că autorul ei şi-a însuşit într-o manieră necinstită afirmaţii care nu-i aparţin, ceea ce constituie, conform definiţiei general- admise, PLAGIAT (!), faptă care se pedepseşte în cea mai mare parte a legislaţiilor. Reproduc, ad litteram, şi concluzia finală: „ Lectura tezei (a lui V. P. -nn) supuse expertizei noastre a făcut să apară, într-o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un PLAGIAT VĂDIT.
Amintesc doi dintre mentorii plagiatorului, responsabili, în solidar, cu hoţul: ADRIAN NĂSTASE—conducător de doctorat şi prof.univ,dr. viitorul naş de căsătorie al vinovatului, GABRIEL OPREA.(!).
De ce m-aş ofusca de furăciunea lui Ponta? Simplu: nu mai suport să fiu furat, înşelat, minţit de nimeni, de la Băsescu până la Ponta!
Mă vreau european , în formă şi simţire.
NOTĂ- Universitatea din Bucureşti nu poate acţiona punitiv asupra alumnilor săi (foştilor studenţi), dacă aceştia sunt demnitari. Titlul de doctor poate fi anulat, în acest caz, numai de ministrul educaţiei, căruia i-a fost şi remis verdictul.
Dumnezeu cu mila!
1. Sentinţa definitivă în problema plagiatului lui Ponta
Lovită în moalele capului, Universitatea Bucureşti caută să-şi”repereze onoarea”, îmbăţoşându-se în faţa presiunilor unui premier şi a ministresei sale. Adică, a decis judecarea plagiatului unei teze de doctorat, din „ parohia” sa. Fără să ţină cont de verdicte măsluite
prin comiţii de circumstanţă.
Rectoratul a supus teza-Ponta analizei a două comisii: COMISIA DE ETICĂ , (internă) – care a certificat, prin analiza formei dacă s-au încălcat normele de integritate academică.
La 2 0 iulie s-a dat acestei teze calificativul – PLAGIAT!
--COMISIA DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ, formată din trei experţi în drept, dincolo de orice bănuială de obedienţă; din Bucureşti, Strasbourg, Sorbona.
Spicuiesc, din amplul studiu de evaluare: „ Ţinând cont de frecvenţa acestor ÎMPRUMUTURI
se poate ajunge la concluzia că o parte substanţială din teza prezentată şi susţinută de V.P. nu-i aparţine, că autorul ei şi-a însuşit într-o manieră necinstită afirmaţii care nu-i aparţin, ceea ce constituie, conform definiţiei general- admise, PLAGIAT (!), faptă care se pedepseşte în cea mai mare parte a legislaţiilor. Reproduc, ad litteram, şi concluzia finală: „ Lectura tezei (a lui V. P. -nn) supuse expertizei noastre a făcut să apară, într-o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un PLAGIAT VĂDIT.
Amintesc doi dintre mentorii plagiatorului, responsabili, în solidar, cu hoţul: ADRIAN NĂSTASE—conducător de doctorat şi prof.univ,dr. viitorul naş de căsătorie al vinovatului, GABRIEL OPREA.(!).
De ce m-aş ofusca de furăciunea lui Ponta? Simplu: nu mai suport să fiu furat, înşelat, minţit de nimeni, de la Băsescu până la Ponta!
Mă vreau european , în formă şi simţire.
NOTĂ- Universitatea din Bucureşti nu poate acţiona punitiv asupra alumnilor săi (foştilor studenţi), dacă aceştia sunt demnitari. Titlul de doctor poate fi anulat, în acest caz, numai de ministrul educaţiei, căruia i-a fost şi remis verdictul.
Dumnezeu cu mila!
joi, 13 septembrie 2012
Atentat la CEREBEL!
“Am stat în mâini, m-am pus în cap să fac un ban…” ; mă simt vinovat că am aplicat un artificiu ieftin, de marketing*, drept nadă , ca să vă prind pe blog. Cerebelul din titlu n-are mai nimic de-a face cu încântătorul interpret; ba are ceva: creierul mic este vinovat, printre altele, că asigură echilibrul,mişcările voluntare, necesare giumbuşlucurilor care însoţesc interpretarea capodoperei din care am citat primul vers. Dacă aţi citit până aici, jur că veţi parcurge şi restul paginii, după principiul Iţic-junior**.
În fond, voiam să va alarmez că începe destructurarea, Legii Învăţământului, încăpută pe mâna unor nătângi,care,întâmplător mai ţin şi pâinea şi cuţitul. Probe!
1. Bacul va intra la flendurit, în Parlament, ca să fericească tot poporul de liceeni cu varianta sa profesională.Va urma,sigur, o OUG care ca şterge, la voinţa celor 7 milioane, precizarea că acest bac nu permite accesul în învăţământul superior. Şi gata, revoluţia culturală poate începe; fabricile de diplome particulare au făină din belşug.
2. Nişte geambaşi avizi de popularitate, recent lobotomizaţi, ca să ajungă la putere, au lansat un proiect de lege pentru amânarea începerii clasei pregătitoare, sine die!
3. Speriată ca ajunge la pârnaie, ministreasa a sărit-arsă. Să se respingă proiectul, dar se gândeşte că acestei clase i se potriveşte prezenţa la grădiniţă. Săraca, scapă a înţelege exact o dimensiune esenţială în inserţia şcolară de la această vârstă!
Sunt numai câteva din aberaţiile care ar putea lovi periculos formarea intelectuală valoroasă în şcoală.
Ar lovi mai puţin in cerebel, dar prea mult în creierul mare ( cerebrum ) „vinovat” de dimensiunile vorbirii, ale învăţării, memoriei. Şi ar fi păcat pentru aspiraţiile românilor!
Ps Mă văd nevoit să actualizez postul.Am descoperit că Cerebel a atentat la bun-simţ şi la valori, la simboluri.Recent, la Tg.-Jiu, a făcut o poză.Dintre picioarele-i răşchirate îi ţâşnea Coloana Infinitului. E proba clară că-i doar cerebel, fără creierul mare! Adică, maimuţoi, obsedat de propria micime, topit în magmele începutului de lume!Pentru trimiterea lui în preistorie, autorităţile l-au declarat "persona non grata", adică nedorita, neacceptată în acea zonă.La grădina zoologică
i-i locul; sau la circ!
*arta şi ştiinţa de a vinde.
** Iţic, vine in clasa I. Toţi copiii memorează şi reproduc, în ordine alfabetul. Iţic-nu şi nu! Învăţătoarea, ofticată, îl presează:
-Zi, mă, a…,b…,c...
Nimic!
După ore de chin , îl zgâlţâie puţin.Zi, mă :a! Nu!! –De ce , nu poţi?!- Ba da! Dar, dacă-l zic pe a, trebuie apoi să-l spun şi pe b, şi pe c şi pe …xyz. Şi eu ce câştig după atâta efort?!
În fond, voiam să va alarmez că începe destructurarea, Legii Învăţământului, încăpută pe mâna unor nătângi,care,întâmplător mai ţin şi pâinea şi cuţitul. Probe!
1. Bacul va intra la flendurit, în Parlament, ca să fericească tot poporul de liceeni cu varianta sa profesională.Va urma,sigur, o OUG care ca şterge, la voinţa celor 7 milioane, precizarea că acest bac nu permite accesul în învăţământul superior. Şi gata, revoluţia culturală poate începe; fabricile de diplome particulare au făină din belşug.
2. Nişte geambaşi avizi de popularitate, recent lobotomizaţi, ca să ajungă la putere, au lansat un proiect de lege pentru amânarea începerii clasei pregătitoare, sine die!
3. Speriată ca ajunge la pârnaie, ministreasa a sărit-arsă. Să se respingă proiectul, dar se gândeşte că acestei clase i se potriveşte prezenţa la grădiniţă. Săraca, scapă a înţelege exact o dimensiune esenţială în inserţia şcolară de la această vârstă!
Sunt numai câteva din aberaţiile care ar putea lovi periculos formarea intelectuală valoroasă în şcoală.
Ar lovi mai puţin in cerebel, dar prea mult în creierul mare ( cerebrum ) „vinovat” de dimensiunile vorbirii, ale învăţării, memoriei. Şi ar fi păcat pentru aspiraţiile românilor!
Ps Mă văd nevoit să actualizez postul.Am descoperit că Cerebel a atentat la bun-simţ şi la valori, la simboluri.Recent, la Tg.-Jiu, a făcut o poză.Dintre picioarele-i răşchirate îi ţâşnea Coloana Infinitului. E proba clară că-i doar cerebel, fără creierul mare! Adică, maimuţoi, obsedat de propria micime, topit în magmele începutului de lume!Pentru trimiterea lui în preistorie, autorităţile l-au declarat "persona non grata", adică nedorita, neacceptată în acea zonă.La grădina zoologică
i-i locul; sau la circ!
*arta şi ştiinţa de a vinde.
** Iţic, vine in clasa I. Toţi copiii memorează şi reproduc, în ordine alfabetul. Iţic-nu şi nu! Învăţătoarea, ofticată, îl presează:
-Zi, mă, a…,b…,c...
Nimic!
După ore de chin , îl zgâlţâie puţin.Zi, mă :a! Nu!! –De ce , nu poţi?!- Ba da! Dar, dacă-l zic pe a, trebuie apoi să-l spun şi pe b, şi pe c şi pe …xyz. Şi eu ce câştig după atâta efort?!
luni, 10 septembrie 2012
Scăpăm de şomaj, păzindu-ne căciula
Se spune că prin sudul ţării,peste Olt, au dispărut şomerii.Metoda – simplă şi ingenioasă: cei care n-au slujbă înfig un băţ la marginea şoselei, îşi pun deasupra căciula, pălăria, basca, după dotare, şi se pun pe pază. Au intrat, deci, în câmpul muncii. De aici s-a inspirat ministreasa noastră; a îmbogăţit, creator, folclorul, propunând senatului un nou tip de bac!? Scapă, dintr-odată de două belele: de ruşinea eşecului repetat la examenul naţional de maturitate ( mereu sub 50% victorioşi) şi băgă , la hurtă, în producţie 60% dintre viitorii şomeri, printr-o batalama colorată- bacul profesional. O pălită- două lovite!
Iluzie de gospodină care a aţipit, mestecând la zacuscă. Printr-o formalitate, tot colhozul de tineri absolvenţi ai clasei a XII-a dau, în joacă, o probă practică la o meserie pe care n-au învăţat-o nicăieri, mai depun aşa un plan, scriu câteva rânduri la o lucrare despre „ arta manageriatului”şi-i plesneşte norocul calificării cu titlul de bacalaureaţi profesionali! Şi gata! Restul de câţiva tocilari, care vor mărire profesională prin facultate, intră la greu; susţin restul probelor academice, de le plesnesc neuronii. Veselie generală-suta la sută bacalaureaţi, de stau în coadă şi Sorbonele şi Oxfordurile şi Yalele, aşteptându-şi trufandalele made in Romania.
La altă coadă, vor aştepta marile corporaţii, avide să pună mâna pe proaspeţii bacalaureaţi profesionali de la care vor mulge profituri de vis.
Un cârcotaş îmi suflă în nas ceva despre o coloană , fluturând hârtii colorate, gata să fie vândute pe o porţie de iarbă. Generaţia ierbivoră!
Ptiu, drace! Ce vis stupid!
La o cratiţă de zacuscă cu ciuperci, mestecă, moţăind, o ministreasă.
Prietenul meu de piatră
Nu'ş ce-mi veni. Pe rouă groasă,în drum spre piaţă, să-mi salut concitadinul,pe Eminescu, cel încremenit în piatră, din faţa teatrului.Era a doua bună-dimineaţa, după cea dată în faţa bustului din Parc( aşezat aici în 1932, după ce străjuise intrarea Şcolii Marchian timp de 42 de ani). Numai că al II-lea salut s-a oprit în spatele statuii!
Pentru că , de câteva decenii, de când s-a reorganizat piaţa centrală a târgului ("a Revoluţiei"!)statuia stă cu spatele la trecători. Chiar aşa!Ca să-i vezi chipul, trebuie sa dai ocol printre bolovani şi ramuri; dar cu grijă, să nu trezeşti cei 7-8 câini, din inventarul Primăriei, puşi de pază la baza soclului. Doamne, câta vorbă am mai cheltuit cu primarii! Degeaba.E bine, cică,aşa.
O concesie ,mi-a făcut unul , prin 2001: a propus ca în faţa poetului, pe latura opusă, să instalăm un Sf. Gheorghe, cu cal năzdrăvan şi balaur aşijderea, iar la mijloc o alee. Trecătorul-privitor să se poată închina: cui voia! N-a mai fost ales, primarul! Poate din cauză de balaur.
Şi mereu îmi salut prietenul de piatră de prin spate!
PS Am ataşat o poză, ca să vedeţi faţa statuii, fără să vă muşte câinii.
Pentru că , de câteva decenii, de când s-a reorganizat piaţa centrală a târgului ("a Revoluţiei"!)statuia stă cu spatele la trecători. Chiar aşa!Ca să-i vezi chipul, trebuie sa dai ocol printre bolovani şi ramuri; dar cu grijă, să nu trezeşti cei 7-8 câini, din inventarul Primăriei, puşi de pază la baza soclului. Doamne, câta vorbă am mai cheltuit cu primarii! Degeaba.E bine, cică,aşa.
O concesie ,mi-a făcut unul , prin 2001: a propus ca în faţa poetului, pe latura opusă, să instalăm un Sf. Gheorghe, cu cal năzdrăvan şi balaur aşijderea, iar la mijloc o alee. Trecătorul-privitor să se poată închina: cui voia! N-a mai fost ales, primarul! Poate din cauză de balaur.
Şi mereu îmi salut prietenul de piatră de prin spate!
PS Am ataşat o poză, ca să vedeţi faţa statuii, fără să vă muşte câinii.
duminică, 9 septembrie 2012
Ridendo- castigat mores
Am depăşit faza nostalgică cu „ stejarul aşteptării”şi, dezvolt o temă chiar plăcută: prezenţa Sabinei Zăroni pe blogul meu, printr-un comentariu , din 7 sept., la cele scrise de mine despre bunicul său, Romulus Zăroni.
Sunt bucuros din mai multe motive.
Mai întâi, c ă am avut un vizitator, şi nu oarecare, Apoi, că pot repeta referirea la un personaj istoric, care mi-a populat fantezia umoristică în adolescenţă. Nu în ultim rând,să completez schiţa de portret a ţăranului- ministru cu câteva tuşe, prin reproducerea unui fragment din zisele unui mare patriot, Coposu, despre Zăroni.
Scrie Sabina Zăroni: „Sunt nepoata lui Romulus Zăroni şi nu înţeleg de ce râdeţi de el…Până la urmă, deşi nu vorbea corect, era un ţăran cinstit, gospodar, care a ajutat (pe) mulţi oameni din satul lui…Plus că ştia mai bine germana decât româna…Cred că miniştrii care sunt acum la putere sunt mult mai penibili, având în vedere că suntem in anul 2012 şi ei nu ştiu decât să fure…”
Aferim, Sabina!
Drept compensare pentru supărarea produsă, reproduc şi aprecierile lui Coposu, care a vizitat şi gospodăria bunicului dv.
Textul reprodus face parte dintr-un interviu şi se referă la momentul în care guvernul lui Groza a depus jurământul în faţa regelui Mihai. O explicaţie: Ceremonialul impunea jurămantul, individual, în faţa unui preot în odăjdii, cu Biblia şi Crucea în mâinile sale.
Miniştrii comunişti, refuză jurământul religios. Pătrăşcanu redactează, ad-hoc, un text ateu.
Împins de val, şi Zăroni depune pe acest text. Comic, dacă n-ar fi tragic! Spune C. Coposu: „ „ Printre cei care s-au pomenit între liberii cugetători s-a aflat Şi Romulus Zăroni, care era un ţăran cumsecade şi credincios.
V Arachelian: Avea şi umor oare?-fiindcă s-au pus multe glume pe seama lui.
Coposu: Da, era un tip deştept.Foarte inteligent; o inteligenţă nativăşi nu lipsit de o bază de cultură. Am rămas mirat când am găsit in biblioteca lui lucrări de Proust, în germană.
Zăroni, când i-a venit rândul, a depus jurământul liber-cugetătorilor, apoi, indreptându-se spre rege, care-l aştepta, să-l felicite, şi-a făcut o cruce largă, exclamând; DOAMNE, AJUTĂ DREPTĂŢII! , lucru care a produs o rumoare între cei prezenţi.”
Am adus aceste reparaţii memoriei bunicului dv., dar ca ţăran în dramă şi simţire , nu voi putea uita ce ni s-a intâmplat în acele vremuri. Bancurile cu Zăroni rămân o formă originală de iertare a noastră pentru ce ne-a făcut, sigur făra intelegerea şi voinţa lui de gospodar aşezat de prin Hinidora.
Cu inteligenţa dv., vă rog să lasaţi liber humorului. Vă face cinste!
Sunt bucuros din mai multe motive.
Mai întâi, c ă am avut un vizitator, şi nu oarecare, Apoi, că pot repeta referirea la un personaj istoric, care mi-a populat fantezia umoristică în adolescenţă. Nu în ultim rând,să completez schiţa de portret a ţăranului- ministru cu câteva tuşe, prin reproducerea unui fragment din zisele unui mare patriot, Coposu, despre Zăroni.
Scrie Sabina Zăroni: „Sunt nepoata lui Romulus Zăroni şi nu înţeleg de ce râdeţi de el…Până la urmă, deşi nu vorbea corect, era un ţăran cinstit, gospodar, care a ajutat (pe) mulţi oameni din satul lui…Plus că ştia mai bine germana decât româna…Cred că miniştrii care sunt acum la putere sunt mult mai penibili, având în vedere că suntem in anul 2012 şi ei nu ştiu decât să fure…”
Aferim, Sabina!
Drept compensare pentru supărarea produsă, reproduc şi aprecierile lui Coposu, care a vizitat şi gospodăria bunicului dv.
Textul reprodus face parte dintr-un interviu şi se referă la momentul în care guvernul lui Groza a depus jurământul în faţa regelui Mihai. O explicaţie: Ceremonialul impunea jurămantul, individual, în faţa unui preot în odăjdii, cu Biblia şi Crucea în mâinile sale.
Miniştrii comunişti, refuză jurământul religios. Pătrăşcanu redactează, ad-hoc, un text ateu.
Împins de val, şi Zăroni depune pe acest text. Comic, dacă n-ar fi tragic! Spune C. Coposu: „ „ Printre cei care s-au pomenit între liberii cugetători s-a aflat Şi Romulus Zăroni, care era un ţăran cumsecade şi credincios.
V Arachelian: Avea şi umor oare?-fiindcă s-au pus multe glume pe seama lui.
Coposu: Da, era un tip deştept.Foarte inteligent; o inteligenţă nativăşi nu lipsit de o bază de cultură. Am rămas mirat când am găsit in biblioteca lui lucrări de Proust, în germană.
Zăroni, când i-a venit rândul, a depus jurământul liber-cugetătorilor, apoi, indreptându-se spre rege, care-l aştepta, să-l felicite, şi-a făcut o cruce largă, exclamând; DOAMNE, AJUTĂ DREPTĂŢII! , lucru care a produs o rumoare între cei prezenţi.”
Am adus aceste reparaţii memoriei bunicului dv., dar ca ţăran în dramă şi simţire , nu voi putea uita ce ni s-a intâmplat în acele vremuri. Bancurile cu Zăroni rămân o formă originală de iertare a noastră pentru ce ne-a făcut, sigur făra intelegerea şi voinţa lui de gospodar aşezat de prin Hinidora.
Cu inteligenţa dv., vă rog să lasaţi liber humorului. Vă face cinste!
sâmbătă, 8 septembrie 2012
În lungul zării
De când mă ştiu, şi-i de mult!,mă regăsesc într-o ipostază existenţial-ciudată; pun mâna streşină la ochi şi mătur, nesătul, zarea. Şi tot aştept! Nu-i glumă.
Poate o doagă a căpăţânii are o scurgere; poate îmi caut umbra (fascinant motivul omului care şi-a pierdut umbra; nu-i prea accesibil unui ţărănoi ca mine, dar treacă); poate dorul de dialog îşi caută interlocutorii. Mai mult ca sigur, ultima ipoteză merită acceptată.
Dar nu-i exclusă nici o genă şturlubatică a nemului meu.
Să explic. La marginea satului era, şi este încă, un stejar multisecular. De care s-a agăţat corabia lui Noe, ca să afle că-i gata cu potopul.
Aici mi-a venit toată nemurimea să înveţe spaţiul. Stră-străbuna şi-a făcut din lacrimi cărare, ca să i se întoarcă soţul, la ’77 de pe la Plevna; bunică-mea urmărea pe „şleahul tătarilor” umbra bunicului care era prizonier la italieni prin ‘919.Tot aici scrutam zarea ca să ghicesc căruţa părinţilor, la întoarcerea de la iarmaroc. Şi-mi înghiţeam saliva de dorul pâinii albe şi al halvalei. Mai trist, de aici mi-am condus cu ochii tatăl care, însoţit de doi jăndari, s-a mistuit parcă în ceruri, ca să nu-l mai revăd niciodată.
M-am trezit astăzi, rezemat de stejarul scorburos, căutând umbra vechilor corăbii în care am tot încărcat visările.
Sună poate liric, poate fals. Sejarul este. La locul lui!
vineri, 7 septembrie 2012
În căutarea Cruciaţiilor fără Ierusalim
Îmi cumpăr un rucsac ieftin (ce ziceţi de oferta cu modelul Robin, de 55 L şi 45 de lei, găsit , pe un pliant aruncat de Carrefour?!) Îl ticsesc bine cu iluzii, marfă pe degeaba şi devin cruciat pribeag, în eter. Această idee mi-a venit acum, dar zace in statu nascendi* încă de pe când am descoperit, acu câteva luni, lumea exotică a feisbuciştilor.
Prima mea reacţie a fost destructiv-neroniană: să-i dau foc!
Mă scandaliza violent; exprimarea- varză (as.k. svv urg!= aştept ca să vii urgent!) tematică-, muzică ( formaţii şi stiluri ) simplistă ; foto, filmuleţe, animăluţe amuzante, actori, modă, sex, porno…Mai vreţi?
Nu tu de-ale şcolii, politicii ,frământarilor social-economice, aspiraţiilor de devenire, dramelor existenţiale, nimic!, dar nimic!
Măi, a dreacu’, chiar să fie! Şi mă apuc să îndrept astă lume; cu paru’! Sar la gâtul bloggerilor, îmi sar în cap ca roiurile de albine, dau înapoi, uimit. Căutaţi, ca probă , primele mele posturi. Nu le şterg, pentru că le vreau arhivă a convertirii mele imuabile.
M-am retras, precaut şi am adunat tone de impresii, am făcut sistematizari, am emis teorii de-o zi. ŞAMD;ŞAMD!
Ca să ajung la rucsacul pentru bejenia virtuală, am mai trecut prin tubul digestiv multe experienţe toxice: evoluţia politică a ţării şi neaderenţa naţiei la Occident, mimetismul tinerilor promovaţi de partide la „modelele” balcanice,neimplicarea meritocraţilor în viaţa cetăţii; şi alte câteva zeci.
Acum, gata! Simt arome de sânge ars dinspre hoardele de argonauţi (să le zic internauţi?). Intră în arterele sclerozate ale naţiei, le desfundă, şi pregătesc un autentic salt cuantic pe nouă orbită.
I-am numit, încă din primele răutăţi cu care i-am hărăzit drept cruciaţi fără Ierusalim amintindu-mi de istoria cu Cruciada copiilor*. Îmi păreau fragili, debusolaţi, nerealişti si, mai ales donquijotişti!
Azi, înainte de-a pleca în urma lor, mă spovedesc, îmi torn cenuşa pocăinţei în creştet, după modelul unui rege franţuz la Canossa** şi întrezăresc turnurile noului Ierusalim, al ăstei generaţii.
Prima ceată de pribegi cu care voi face schimburi de cioburi colorate de sticlă şi oglinzi a fost numită de un antropolog, V. M., „generaţia revoltei creative”. Merită câteva cuvinte.
Mâine!
* in stare de nastere;expresie prin care in evul mediu se desemna o subsanta in starea de preparare
**Henric la IV-lea intră in conflict cu papa Grigore al VII-lea, care îl excomunică.Ca sa obţină iertarea papală,se duce la Canossa, în haine umile.Trei zile stă desculţ în zăpadă, turnându-şi cenuşă în cap, spre umilinţă.
***Eşuându-se în eliberarea Ierusalimului,s-a crezut ca numai puritatea copiilor ar aduce victoria. 20-30000 de adolescenţi se aduna în cete,haladuind spre niciunde.Mor cu miile de foame, boli sau în valuri.Puţini se întorc, cu ochii mistiuţi de boli şi himere. Au rămas un simbol al speranţei şi al idealismului pur, continuat de modelul lui Don Quijote.
Prima mea reacţie a fost destructiv-neroniană: să-i dau foc!
Mă scandaliza violent; exprimarea- varză (as.k. svv urg!= aştept ca să vii urgent!) tematică-, muzică ( formaţii şi stiluri ) simplistă ; foto, filmuleţe, animăluţe amuzante, actori, modă, sex, porno…Mai vreţi?
Nu tu de-ale şcolii, politicii ,frământarilor social-economice, aspiraţiilor de devenire, dramelor existenţiale, nimic!, dar nimic!
Măi, a dreacu’, chiar să fie! Şi mă apuc să îndrept astă lume; cu paru’! Sar la gâtul bloggerilor, îmi sar în cap ca roiurile de albine, dau înapoi, uimit. Căutaţi, ca probă , primele mele posturi. Nu le şterg, pentru că le vreau arhivă a convertirii mele imuabile.
M-am retras, precaut şi am adunat tone de impresii, am făcut sistematizari, am emis teorii de-o zi. ŞAMD;ŞAMD!
Ca să ajung la rucsacul pentru bejenia virtuală, am mai trecut prin tubul digestiv multe experienţe toxice: evoluţia politică a ţării şi neaderenţa naţiei la Occident, mimetismul tinerilor promovaţi de partide la „modelele” balcanice,neimplicarea meritocraţilor în viaţa cetăţii; şi alte câteva zeci.
Acum, gata! Simt arome de sânge ars dinspre hoardele de argonauţi (să le zic internauţi?). Intră în arterele sclerozate ale naţiei, le desfundă, şi pregătesc un autentic salt cuantic pe nouă orbită.
I-am numit, încă din primele răutăţi cu care i-am hărăzit drept cruciaţi fără Ierusalim amintindu-mi de istoria cu Cruciada copiilor*. Îmi păreau fragili, debusolaţi, nerealişti si, mai ales donquijotişti!
Azi, înainte de-a pleca în urma lor, mă spovedesc, îmi torn cenuşa pocăinţei în creştet, după modelul unui rege franţuz la Canossa** şi întrezăresc turnurile noului Ierusalim, al ăstei generaţii.
Prima ceată de pribegi cu care voi face schimburi de cioburi colorate de sticlă şi oglinzi a fost numită de un antropolog, V. M., „generaţia revoltei creative”. Merită câteva cuvinte.
Mâine!
* in stare de nastere;expresie prin care in evul mediu se desemna o subsanta in starea de preparare
**Henric la IV-lea intră in conflict cu papa Grigore al VII-lea, care îl excomunică.Ca sa obţină iertarea papală,se duce la Canossa, în haine umile.Trei zile stă desculţ în zăpadă, turnându-şi cenuşă în cap, spre umilinţă.
***Eşuându-se în eliberarea Ierusalimului,s-a crezut ca numai puritatea copiilor ar aduce victoria. 20-30000 de adolescenţi se aduna în cete,haladuind spre niciunde.Mor cu miile de foame, boli sau în valuri.Puţini se întorc, cu ochii mistiuţi de boli şi himere. Au rămas un simbol al speranţei şi al idealismului pur, continuat de modelul lui Don Quijote.
luni, 3 septembrie 2012
Fără titlu
1.Sunt nevoit să-mi temperez elanul de analist al evenimentelor zilnice.
Nu că nu mi-ar place! Dar măiastra mea, Madam Ţăţoiu, a repetat miracolul Păsării Phoenix , adică şi-a ars brazdele milenare ale obrajilor şi, cu tenul catifelat, suav- renăscut, asemănător bucilor unui bebeluş trofic, a invadat toate canalele de televiziune.
Şi vorbeşte, şi vorbeşte despre tot ce-i în Lună şi în Soare. Mai fă faţă taifunului, Ioane!
Trec la colţ şi aştept firimituri din dărăbul de talent straşnic al profesoarei mele.
2. Mi-a fost dat să aud enormitatea secolului din gura premierului meu. Numai gafe şi cretinisme îi radiază mintea acestui adolescent întârziat: Cică România a reditat tragedia Libiei. Adică, Băsescu şi ai lui au chemat Europa să ne distrugă ţara, ca să-şi adjudece ei victoria la referendum; cum au făcut libienii, cerând bombardarea oraşelor stăpânite de Ghadafi de către NATO! Reiese clar antagonismul: Base = revoluţionarii libieni; Ponta = Ghadafi! Verificaţi, recitind declaraţia.
Poate stiţi ce specialităţi se tratează la Sitalul nr. 9, din Bucureşti!?
3. Un oarecare Ghişe, un fel de sicofant* modern, protesta cu o duzină ( destul atât!) împotriva alaiului de nuntă al fiicei lui Băsescu. Asta i-i meseria. Şi banul se face cu sudoare. Numai că un amănunt m-a îngrozit: când a zărit o cameră de filmat a unei televiziuni, a tras de braţ o femeie, din planul al doilea şi a pus-o să afişeze un panou. Iar nimic deosebit, până să citesc scrisele; când am înlemnit: EBA, ÎŢI DORESC CASĂ DE PIATRĂ, LA CIMITIR!
Avem un popor cu o puternică moralitate creştină!
*denunţător, pârâtor, clevetitor. (O fi fost informator la viaţa lui? )
Nu că nu mi-ar place! Dar măiastra mea, Madam Ţăţoiu, a repetat miracolul Păsării Phoenix , adică şi-a ars brazdele milenare ale obrajilor şi, cu tenul catifelat, suav- renăscut, asemănător bucilor unui bebeluş trofic, a invadat toate canalele de televiziune.
Şi vorbeşte, şi vorbeşte despre tot ce-i în Lună şi în Soare. Mai fă faţă taifunului, Ioane!
Trec la colţ şi aştept firimituri din dărăbul de talent straşnic al profesoarei mele.
2. Mi-a fost dat să aud enormitatea secolului din gura premierului meu. Numai gafe şi cretinisme îi radiază mintea acestui adolescent întârziat: Cică România a reditat tragedia Libiei. Adică, Băsescu şi ai lui au chemat Europa să ne distrugă ţara, ca să-şi adjudece ei victoria la referendum; cum au făcut libienii, cerând bombardarea oraşelor stăpânite de Ghadafi de către NATO! Reiese clar antagonismul: Base = revoluţionarii libieni; Ponta = Ghadafi! Verificaţi, recitind declaraţia.
Poate stiţi ce specialităţi se tratează la Sitalul nr. 9, din Bucureşti!?
3. Un oarecare Ghişe, un fel de sicofant* modern, protesta cu o duzină ( destul atât!) împotriva alaiului de nuntă al fiicei lui Băsescu. Asta i-i meseria. Şi banul se face cu sudoare. Numai că un amănunt m-a îngrozit: când a zărit o cameră de filmat a unei televiziuni, a tras de braţ o femeie, din planul al doilea şi a pus-o să afişeze un panou. Iar nimic deosebit, până să citesc scrisele; când am înlemnit: EBA, ÎŢI DORESC CASĂ DE PIATRĂ, LA CIMITIR!
Avem un popor cu o puternică moralitate creştină!
*denunţător, pârâtor, clevetitor. (O fi fost informator la viaţa lui? )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)