CETATII SI LUMII!
Am preluat o formula de adresare,papala,nu fara teama de a deveni”preţios” si pacatos pentru caznele iadului.
O las in textul postat,ca sa trimit ,credibil , tuturor celor care-si intersecteaza drumurile prin neant,cu ale mele, urarea de Nou An: STIMATI CRUCIATI,FARA IERUSALIM, GATA SA VA PUNETI SPADA IN SLUJBA BINELUI, VA UREZ UN AN NOU FERICIT SI VANT BUN DIN PUPA PE OCEANELE COMUNICARII VIRTUALE !
…………………ANITZEI……..31 XII ,2011
sâmbătă, 31 decembrie 2011
miercuri, 21 decembrie 2011
NOTA. Persoanele greţoase să nu citească!
Sunt presat să aduc nişte precizări asupra turtelor cu julfă. Au ele semnificaţii magice sau mistice profunde ? Unii legau acest deliciu culinar de eventuale resturi de opiu din sămânţa de cânepa şi de frumoase trăiri psihedelice în Noaptea Naşterii.
Îmi pare rău să dezamăgesc, dar ştiu numai o relaţie factuală între micuţul născut si turtele cu pricina: Maica Domnului a folosit pelinci, să schimbe copilul, le-a rulat cu grija, pentru a le arunca undeva, iar turtele noastre ar simboliza tocmai acele pelinci.(În grădină la mine, cineva aruncă sacoşe de pampers, dar cu altă semnificaţie ). Îmi pare rău că v-a fugit pofta de julfă si mă bucur că-mi rămâne mie toată.
(Cineva mi-a promis un pumn de sămânţă de cânepă, pentru o probă culinară . Sper să nu citească această notă.)
Îmi pare rău să dezamăgesc, dar ştiu numai o relaţie factuală între micuţul născut si turtele cu pricina: Maica Domnului a folosit pelinci, să schimbe copilul, le-a rulat cu grija, pentru a le arunca undeva, iar turtele noastre ar simboliza tocmai acele pelinci.(În grădină la mine, cineva aruncă sacoşe de pampers, dar cu altă semnificaţie ). Îmi pare rău că v-a fugit pofta de julfă si mă bucur că-mi rămâne mie toată.
(Cineva mi-a promis un pumn de sămânţă de cânepă, pentru o probă culinară . Sper să nu citească această notă.)
marți, 20 decembrie 2011
Delicatese dinaintea Craciunului
De dimineaţă, au bătut la uşa gândului pentru a scrie ceva pe blog , trei teme : despre zilele revoluţiei care , pe bune, m-au scărmănat în foşalăi, despre Sf. Ignat, omorâtorul de porci şi despre două preparate care-mi încântau copilaria cu arome inimitabile, în preajma Crăciunului. Nu’ş de ce a biruit a treia.
JULFA (jufla) şi LAPTELE DE BUHAI
a) adevărată delicatesă rurală,julfa ( la noi se pronunţă JUFLĂ) era aşteptată în ajun, la venirea popii cu “o,nihoho!”= strigătele, parcă disperate, cu care fugeam înaintea cucernicului să-i anunţăm popasul pe la case.
Mama pregătea câte o covăţica plina cu această bunătate. Cu câteva zile înainte, făcea un aluat din făină trei nule şi întindea nişte lipii subţirele,ca foiţa de ţigară (tortilla mexicană !) pe care le cocea pe plită .A II-a zi meşterea crema, din sămânţa de cânepă. Lua sămânţa bine uscată şi o rumenea pe o tablă, deasupra focului. O punea la sfărâmat în chiuă, de unde răspândea o aromă de înnebuneam a poftă si urlau câinii satului. Şterpeleam câte un pumn de pulbere şi o lingeam cu îndelungi lipăieli ca să prelungesc plăcerea. Ştiam că,dacă furam prea multă, “ mă înfundam”pentru o vreme. Parcă nu se inventase clipul cu “ai făcut ceva azi, iubito? Mai nimic!”
Cânepa era pusă în apă caldă, amestecată bine şi stoarsă zdravăn .Zeama aceea era fiartă cu grijă ,luându-se cu linguroiul spuma ce se îndulcea cu miere, amestecată cu miez de nucă prajită, cu vanilie sau rom .
Mama înmuia bine turtele (le însiropa, zâmbea superioară coana preuteasă ,vecina).
Erau ,apoi, tămânjite bine cu preparatul din cânepă,rulate frumos şi aşezate la rând în copaie.
Puse la răcoare, să se frăgezească, deveneau visurile noastre păcătoase din noaptea dinaintea ajunului.
Ce urma e greu să povestesc acum, din pricina gurii pline de salivă pe care o înghit la fiecare literă.
NOTA (de protest!) Aş încerca eu reţeta, dar n-am samânţa că e interzisă cultura haldanilor. Zic autoritaţile ca seamană cu cânepa indiană şi te umfă poliţia de nu te vezi,dacă pui în grădină asa ceva.
b)Laptele de buhai era lichidul de pe care se spumuise esenţa,adică julfa. Se îndulcea bine,se fierbeau în el nişte totoloţi, sau tocmagi din resturile de aluat pentru lipii şi mâncam pâna ce burta devene aşa de tare, că puteai omorî un purice cu unghia pe ea!
Doamne, nu da dezlegare lăcomiei mele, că nu mai am obiectul pohtei, în faţă!
JULFA (jufla) şi LAPTELE DE BUHAI
a) adevărată delicatesă rurală,julfa ( la noi se pronunţă JUFLĂ) era aşteptată în ajun, la venirea popii cu “o,nihoho!”= strigătele, parcă disperate, cu care fugeam înaintea cucernicului să-i anunţăm popasul pe la case.
Mama pregătea câte o covăţica plina cu această bunătate. Cu câteva zile înainte, făcea un aluat din făină trei nule şi întindea nişte lipii subţirele,ca foiţa de ţigară (tortilla mexicană !) pe care le cocea pe plită .A II-a zi meşterea crema, din sămânţa de cânepă. Lua sămânţa bine uscată şi o rumenea pe o tablă, deasupra focului. O punea la sfărâmat în chiuă, de unde răspândea o aromă de înnebuneam a poftă si urlau câinii satului. Şterpeleam câte un pumn de pulbere şi o lingeam cu îndelungi lipăieli ca să prelungesc plăcerea. Ştiam că,dacă furam prea multă, “ mă înfundam”pentru o vreme. Parcă nu se inventase clipul cu “ai făcut ceva azi, iubito? Mai nimic!”
Cânepa era pusă în apă caldă, amestecată bine şi stoarsă zdravăn .Zeama aceea era fiartă cu grijă ,luându-se cu linguroiul spuma ce se îndulcea cu miere, amestecată cu miez de nucă prajită, cu vanilie sau rom .
Mama înmuia bine turtele (le însiropa, zâmbea superioară coana preuteasă ,vecina).
Erau ,apoi, tămânjite bine cu preparatul din cânepă,rulate frumos şi aşezate la rând în copaie.
Puse la răcoare, să se frăgezească, deveneau visurile noastre păcătoase din noaptea dinaintea ajunului.
Ce urma e greu să povestesc acum, din pricina gurii pline de salivă pe care o înghit la fiecare literă.
NOTA (de protest!) Aş încerca eu reţeta, dar n-am samânţa că e interzisă cultura haldanilor. Zic autoritaţile ca seamană cu cânepa indiană şi te umfă poliţia de nu te vezi,dacă pui în grădină asa ceva.
b)Laptele de buhai era lichidul de pe care se spumuise esenţa,adică julfa. Se îndulcea bine,se fierbeau în el nişte totoloţi, sau tocmagi din resturile de aluat pentru lipii şi mâncam pâna ce burta devene aşa de tare, că puteai omorî un purice cu unghia pe ea!
Doamne, nu da dezlegare lăcomiei mele, că nu mai am obiectul pohtei, în faţă!
joi, 1 decembrie 2011
M-am sculat cu noaptea-n cap să strig,ca altădată puştiul din memoriile lui Blaga: TRAIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAŢĂ! (Cât de dodoloaţă,adică rotundă, o mai fi ea.) E şi prima zi de iarnă, e şi ziua noastră naţională. Frig şi-n casă, frig şi-afară. Ar merge o ţuică fiartă şi ascultarea imnului casei, adică “ Balada calicului” ( interzisă minorilor!).
Ca la orice prilej festiv, ne dăm drumul la speranţe. Eu am ,astăzi,două: să mutăm ziua naţională în luna mai şi să schimbăm textul imnului.
Pentru că ştiu ce mă aşteaptă = înecarea într-un cazan cu fasole şi cârnaţi din piaţa publică, încerc să îndulcesc blasfemia propusă.
1.sărbatoarea în luna mai: o asemenea zi naţională trebuie trăită complex,expansiv,în comuniune largă şi de durată,pentru a reţese firele unitaţii naţionale,mereu în destrămare. Or, o zi de iarnă e tocmai contrară acestor obiective. S-ar putea desemna trei momente din istoria devenirii statului naţional cu atributul de ZI NAŢIONALĂ : 24 Ianuarie începutul formării prin unire, 1 Decembrie =definitivarea visului de unire a tuturor românilor şi 10 Mai, declaraţia de independenţă a României.
Acordând dimensiune egală celebrării celor trei sărbători naţionale,am beneficia,în plus, la 10 mai, de darurile minunate, ale Lunii lui Florar.
2. Dacă oricare dintre zilele de mai sus îşi revendică, legitim, dreptul de a fi consacrată zi naţională,cu imnul e mai dificil. Un text poate fi mai uşor supus fragilităţii unor interese subiective, care nu reprezintă totdeauna aderenţa întregului trăitor între fruntariile ţării. Ba,din contra!
Să vedem. Pe la 1860 s-a impus, mai mult orchestral, “Marş triumphal la primirea steagului şi a domnului”, înlocuit cu “ Imnul regal”, pe versurile lui Alecsandri (1884-1948 ). De oarecare penetranţă socială, ilustrează exploziva dezvoltare modernă a României.
Ceea ce a urmat e o nebunie ideologico-politică greu de explicat în istoria unui popor care se respectă. Aşa că am cântat pe rând, la dorinţele Moscovei, “ Zdrobite cătuşe în urmă rămân”, (1948-1953), “Te slăvim , Românie, pământ strămoşesc” (1953-1978) , cu genialele versuri „Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor/ Cu poporul sovietic, eliberator!” Doamne!
Întoarcerea fundului spre poporul eliberator s-a soldat cu schimbarea imnului. Când s-a buricat comunismul pur, românesc,Ceauşescu a impus melodia” Trei culori”, cu versuri adaptate la lozinca zilei de însuşi marele cârmaci, (1978-1990).
Revoluţia din 1989 a făcut să ţâşnească din subconştientul colectiv războinicul şi mereu mobilizatorul “Deşteaptă-te, române”!
Melodie armonioasă,antrenantă, uşor memorabilă, dar cu text inadecvat, depăşit de cerinţele moderne,europene ale românilor.Nu mai merge. Cântecul va fi mereu redescoperit la ananghie naţională, ca să fie, apoi, depozitat ca armă de bază pentru altădată. Şi atât! Ca soluţie s-ar putea recurge la păstrarea melodiei şi adaptarea unui alt text mai unificator “în cuget şi simţiri” .
Cei care mi-ţi sări în cap recitaţi/cântaţi cele patru strofe (parcă 1,2,4 şi 12) şi, dacă le ştiţi,daţi cu piatra în mine!
Aşteptând execuţia publică, strig cât pot: TRĂIASCĂ ROMÂNIA!
PS. N-am la casa mea un drapel naţional,să-l pun să-mi fluture în vârful bojdeucii.
Ca la orice prilej festiv, ne dăm drumul la speranţe. Eu am ,astăzi,două: să mutăm ziua naţională în luna mai şi să schimbăm textul imnului.
Pentru că ştiu ce mă aşteaptă = înecarea într-un cazan cu fasole şi cârnaţi din piaţa publică, încerc să îndulcesc blasfemia propusă.
1.sărbatoarea în luna mai: o asemenea zi naţională trebuie trăită complex,expansiv,în comuniune largă şi de durată,pentru a reţese firele unitaţii naţionale,mereu în destrămare. Or, o zi de iarnă e tocmai contrară acestor obiective. S-ar putea desemna trei momente din istoria devenirii statului naţional cu atributul de ZI NAŢIONALĂ : 24 Ianuarie începutul formării prin unire, 1 Decembrie =definitivarea visului de unire a tuturor românilor şi 10 Mai, declaraţia de independenţă a României.
Acordând dimensiune egală celebrării celor trei sărbători naţionale,am beneficia,în plus, la 10 mai, de darurile minunate, ale Lunii lui Florar.
2. Dacă oricare dintre zilele de mai sus îşi revendică, legitim, dreptul de a fi consacrată zi naţională,cu imnul e mai dificil. Un text poate fi mai uşor supus fragilităţii unor interese subiective, care nu reprezintă totdeauna aderenţa întregului trăitor între fruntariile ţării. Ba,din contra!
Să vedem. Pe la 1860 s-a impus, mai mult orchestral, “Marş triumphal la primirea steagului şi a domnului”, înlocuit cu “ Imnul regal”, pe versurile lui Alecsandri (1884-1948 ). De oarecare penetranţă socială, ilustrează exploziva dezvoltare modernă a României.
Ceea ce a urmat e o nebunie ideologico-politică greu de explicat în istoria unui popor care se respectă. Aşa că am cântat pe rând, la dorinţele Moscovei, “ Zdrobite cătuşe în urmă rămân”, (1948-1953), “Te slăvim , Românie, pământ strămoşesc” (1953-1978) , cu genialele versuri „Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor/ Cu poporul sovietic, eliberator!” Doamne!
Întoarcerea fundului spre poporul eliberator s-a soldat cu schimbarea imnului. Când s-a buricat comunismul pur, românesc,Ceauşescu a impus melodia” Trei culori”, cu versuri adaptate la lozinca zilei de însuşi marele cârmaci, (1978-1990).
Revoluţia din 1989 a făcut să ţâşnească din subconştientul colectiv războinicul şi mereu mobilizatorul “Deşteaptă-te, române”!
Melodie armonioasă,antrenantă, uşor memorabilă, dar cu text inadecvat, depăşit de cerinţele moderne,europene ale românilor.Nu mai merge. Cântecul va fi mereu redescoperit la ananghie naţională, ca să fie, apoi, depozitat ca armă de bază pentru altădată. Şi atât! Ca soluţie s-ar putea recurge la păstrarea melodiei şi adaptarea unui alt text mai unificator “în cuget şi simţiri” .
Cei care mi-ţi sări în cap recitaţi/cântaţi cele patru strofe (parcă 1,2,4 şi 12) şi, dacă le ştiţi,daţi cu piatra în mine!
Aşteptând execuţia publică, strig cât pot: TRĂIASCĂ ROMÂNIA!
PS. N-am la casa mea un drapel naţional,să-l pun să-mi fluture în vârful bojdeucii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)